MONITOR CULTURAL * on-line

~O revenire la ” Scandalul Castelul Peles „- noi lumini

 

CAND DOI SE CEARTA –OARE CINE VA FI AL TREILEA CARE VA CASTIGA ?

Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat : a mai apărut un petent care consideră că este în drept să solicite coparticiparea la retrocedarea Domeniului Peleş .

Intervenţia domnului Paul Lambrino , îi cer iertare că folosesc partea din numele domniei sale pe care o respect , este , după părerea mea , absolut previzibilă şi firească .

Cunoscându-se care este poziţia mea în această problemă afirmaţia făcută poate crea cu siguranţă confuzie . Voi încerca să mă explic.

Această cerere de intervenţie va obliga pe toţi cei antrenaţi în această afacere-şi nu folosesc termenul afacere la întâmplare –să găsească un răspuns coerent la o serie de întrebări ignorate până în acest moment . Am folosit termenul << coerent >> şi nu pe cel << corect >> pentru că nu-mi imaginez că cei care au investit în această afacere enorm , sub mai multe forme , vor renunţa acum când victoria era atât de aproape .

Pentru a putea înţelege lanţul de drepturi succesorale trebuie să aşezam şi să înţelegem diferenţele între calitatea de membri ai Casei Regale şi drepturile ce decurg de aici asupra patrimoniului Casei Regale . Dar înainte de înţelegerea acestor raporturi cred că , trebuie să ne amintim câteva aspecte .

Casa Regală , este o instituţie privată a statutului ce are prevăzută în Constituţie forma de guvernare Monarhia . Funcţionarea Casei Regale are propriile ei norme , diferite de la un stat la altul sau de la o dinastie la alta .

La sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial schimbarea formei de guvernare dintr-o serie de state , în mare parte est-europene , România ,Serbia , Bulgaria a condus la dispariţia suportului legal şi deci la dispariţia Caselor regale respective ca urmare a lipsei suportului juridic .

Situaţia Casei Regale a României este , din păcate , exemplul cel mai complex .

Monarhia nu a fost înlăturată în România printr-un act violent sau impus – revoluţie , lovitură de stat – ci a fost rezultatul unui act de voinţă liber consimţit , abdicarea regelui Mihai I care recunoaşte necesitatea schimbării formei de guvernare şi acceptă astfel desfinţarea , Casei Regale a României . El însuşi odată ajuns în străinătate în primele luni se autointitula << prinţ >> şi nu Rege .

Aspectele mult comentate ale semnării actului de abdicare de către Mihai I sunt de natură subiectivă şi ele pot fi speculate la infinit de adepţii curentelor pro sau contra monarhiei .

Istoria operează însă cu certitudini .

Mihai I de România şi-a exercitat dreptul consfinţit de Constituţia pe care jurase să o apere , de a recunoaşte că doreşte să abdice , face publică această dorinţă, îndeplineşte formalităţile de predare a prerogativelor în Stat , primeşte drepturile ce i se cuvin conform înţelegerii negociate cu noua putere statală şi părăseşte teritoriul României , ca cetăţean liber, stăpân pe propriile sale acte , capacităţi intelectuale şi de voinţă .

Sub aspectul existenţei unor factori de presiune externi , care ar fi fost de natură să forţeze şi să determine acţiunile regelui Mihai pe teritoriul românesc – cu toate că această problemă trebuie privită şi sub aspectul datoriei sacre , a jurământului depus la încoronare care nu-i permitea să negocieze soarta ţării sub rezerva protejării propriei persoane -odată ajuns în străinătate , liber de aceste presupuse constrângeri , regele era dator să informeze opinia publică mondială asupra acestor aspecte , să denunţe imediat abdicarea , să anunţe faptul că din acel moment , Casa Regală a României se consideră în exil , să solicite Guvernelor din întreaga lume să nu recunoască guvernul Republicii Populare Române şi să formeze un guvern în exil . Acest lucru ar fi oferit consistenţă , claritate şi continuitate luptei forţelor româneşti aflate în exil, pe de o parte sau a celor rămase în România sovietizată .

Regele Mihai nu a făcut însă acest lucru .

Republica Populară Română a fost astfel lăsată să existe netulburată şi să fie recunoscută de întregul glob .Din lipsa unei alternative pe care la acel moment regele Mihai era dator să o ofere s-a pierdut enorm în plan diplomatic şi nu numai .

Aflaţi la putere , în ţară , cu tot ceea ce câştigaseră atât de uşor şi fără a li se opune rezistenţă este mai mult ca sigur că << salvatorii neamului >> , comuniştii şi-ar fi continuat şi în această conjunctură drumul triumfal către societatea socialistă multilateral dezvoltată .

Acest mod de reacţie a Casei Regale ar fi dat în schimb , legitimitatea existenţei ei în timp, ar fi aşezat-o pentru totdeauna ca o pagină de luptă şi rezistenţă în istoria adevărată a României.Efectele extrem de importante pe care le-ar fi avut asupra diasporei româneşti , asupra culpabilizării măsurilor inumane luate de comunişti , crearea unui front puternic şi bine organizat , cu siguranţă că ar fi putut să imprime o altă imagine a României , şi de ce nu , alt tratament din partea factorilor politici mondiali faţă de proaspăta Republică Populară Română .

Dar nu a fost să fie aşa !

Abia în martie 1948 , deja ex-regele Mihai , face o declaraţie de denunţare a abdicării , timidă şi care trece aproape neobservată . Este de altfel şi punctul de vedere publicat la acea dată de un prestigios ziar occidental:

,, De ce i-a luat Regelui peste 2 luni să denunţe abdicarea? Deoarece între timp Mihai continuase procesul de negociere cu comuniştii, demarat încă dinainte de abdicare, pentru a mai recupera câte ceva din averile lăsate în România: „Michael’s difficulty, however, had not lain in making up his mind, but in finding an opportunity to speak it. He had been negotiating with the Communists for the salvage of some of his Rum anian properties.” (Time, 15 martie, 1948) ,,

Juridic , instituţia privată Casa Regală fusese desfinţată odată cu abdicarea ,

Constituţia legal aprobată în România nu o mai recunoştea şi nici nu a fost recunoscută ca existând în exil , de către nici un alt stat sau guvern .

Dreptul de a te considera exponentul unei idei , de a te considera membru

într-o structură practic inexzistentă prin însăşi modul ei de definire şi de a folosi o titulatură improprie statutului tău juridic real , sunt libertăţi pe care orice individ le are.

Şi eu pot să mă declar << cneaz de Loviştea >> , să găsesc un grup de prieteni care să-mi recunoască acest titlu şi să mă văd cu ei în intimitatea locuinţei mele unde să mă bucur de alintarea şi măgulirea lor . Dar dacă vreau să ies în stradă, singur sau însoţit de ei , să mă duc în părculeţul din colţ şi acolo să mă adresez singurului trecător aflat la acea oră întâmplător în parc şi să-i spun doar :

<< Bună ziua ! Stiţi eu sunt Cnezul de Loviştea >> atunci trebuie să fac demersurile necesare pentru a înfiinţa o structură recunoscută de legile statului român , să solicit unei instanţe judecătoreşti să se pronunţe asupra acestor aspecte solicitate de mine şi să folosesc acest titlu dacă voi obţine acest drept în limita statutului formei juridice asupra căreia legiuitorul şi-a dat verdictul . Pentru muritorul de rând aceste adevăruri sunt extrem de clare . Dacă te abaţi de la ele sunt prevăzute sancţiuni clare .

Ce ne facem în schimb cu Casa Regală a României ?

Ceea ce se întâmplă în acest moment în România este de neînţeles chiar şi într-o ţară a << tuturor posibilităţilor >> , aşa cum ne alintăm noi , românii , că avem şi depunem toate eforturile ca să o putem eticheta aşa .

Suntem juridic , o republică consfinţită printr-o Constituţie democratică , promulgată prin referendum ! Avem un Preşedinte , un Parlament , un Guvern şi tot ce derivă din această organizare statală .

Dar în ultimul timp , tot mai clar presa şi mai ales mediul politic sunt puse în faţa unei prezenţe , cu grijă injectată în realitatea românească : avem şi o Casă Regală în România încă republică !

Cu care Guvernul negociează şi semnează acte – lovite de nulitate evident graţie calităţii juridice nerecunoscută de vreo lege a României – care organizează şi participă la diverse manifestări , care anunţă ,, aşezarea scaunului ,, regal , care propune planuri de dezvoltare pe 30 de ani şi … multe altele !

Despre aceste aspecte s-a scris şi se pot scrie în continuare multe lucruri . Jocul politic , arta manipulării şi modul de a se profita de conjunctură , trecerea uşoară , lină , a unor probleme prin filtrul ,, naivului-cetăţean ,, turmentat de atâtea nevoi şi griji zilnice sunt aspecte cu grijă urmărite de experţi în domeniu.

Dovadă şi argument dureros de adevărat este cred , articolul publicat în urmă cu zece ani în ziarul Dimineaţa nr.186 din 15 august 1997 şi din care voi relua un citat mare tocmai pentru a dovedii că nimic nu este întâmplător în politica românească , ca de fapt peste tot în lume ;

<< Un scenariu (aparent) uitat si cateva semne de intrebare mereu actuale

In toamna lui 1994, ziarul „Evenimentul zilei“ intra în posesia unui document strict confidenţial redactat de Mihai Ricci, de fapt un raport ce cuprindea principalele concluzii rezultate din discutiile purtate de Dinu Patriciu în cadrul audieţei ce i-a fost acordată la 15 mai 1993 liderului PL ’93, (altminteri, partid auto-proclamat sus şi tare ca republican) însoţit de Dinu Zamfirescu de către fostul suveran. Ce-i drept, au trecut de atunci mai bine de patru ani, dar prin raportare la evenimentele actuale, nu este deloc exclus ca tinând cont de criza gravă prin care trece societatea, el să nu fie, la nevoie, reactualizat. (Facem mentiunea ca textul documentului este reprodus dupa „Evenimentul zilei“ din 12 octombrie 1992).

Domnii Patriciu si Zamfirescu i-au spus Majestatii Sale punctul lor de vedere (adică al partidului lor) asupra strategiei şi derulării acţiunii Regelui în viitorul apropiat.

  1. Primul pas va trebui sa fie obţinerea recunoaşterii naţionalităţii române.

    Pentru aceasta ei propun un demers pe cale juridicăavocatul MajestaţiiSale vor cere Curtii Supreme de Justitie aplicarea legii. Ei sugereaza abandonarea negocierilor cu puterea pentru obtinerea vizei etc, etc.

    Aceasta cale – parcurgerea unei proceduri juridice (care teoretic este o instituţie independentă a puterii politice) – prezintă avantaje:

    • nu presupune negocieri şi condiţiile puse de Preşedenţie şi Guvern nu vor putea fi puse în discuţie;
    • judecatorii sunt numiţi pentru 5 ani (un an mai mult decat Iliescu) şi vor reflecta mai mult înainte de a lua o decizie;

    In cazul în care ei vor tergiversa sau vor da un verdict nefavorabil, impactul asupra clasei politice a unei decizii care violeaza drepturile omului va determina parlamentarii să reacţioneze fără ca atitudinea lor să fie interpretată ca o atitudine promonarhistă (fapt de care se tem mai toţi).

    NOTA: am aflat ca TMB a decis ca în procesul Lambrino, Majestatea Sa să fie chemat ca Mihai de Romania. Plecând de la detaliul (pe care şi Focşeneanu va trebui să îl facă cunoscut) că va trebui numit Mihai I de România, decizia este interesantă mai ales pentru momentul când se va discuta numele care trebuie înscris pe paşaport. In momentul de faţă, graţie eforturilor pline de har divin ale guvernului Ciorbea (CD-USD-UDMR) acest prim pas a şi fost făcut. Ce mai urmează, vine de la sine, nu? (n.n. Dimineata)

  1. Al doilea pas sugerat este instalarea Familiei de Romania in Tara.

    Locul de reşedinţă (Braşov sau Sibiu va deveni punctul pe unde va trece toată Elita Naţiunii. Astfel, populaţia, oamenii simpli, vor simţi de o manieră diferită propria lor relaţie cu Instituţia pe care El o reprezintă.

    Regele va trebui să participe la anumite evenimente de importanţă naţională ale vieţii spirituale şi culturale ale ţării. Pe această cale mesajele Sale şi poziţiile Sale vor fi primite cu mai mult impact şi de un număr mult mai mare decât al acelora care citesc presa de opoziţie sau ascultă BBC şi Europa Liberă.

    Majestatea Sa, din afara teritoriului national, va putea Să-şi anunţe poziţia asupra unor subiecte foarte sensibile pentru români şi asupra cărora puterea are o atitudine contrară interesului naţional (ca Basarabia, soarta populaţiei române din ţările limitrofe, reconcilierea etc).

    România poate deveni un factor de stabilitate în zonă şi o (sau singura) putere regională. Aportul regelui la această schemă va interesa atât Romania, cât şi Occidentul.

  1. Al treilea pas – accesul la putere al opozitiei (in 1993, azi, la Putere – n.n.)

    In acest scop o reconsiderare a opozitiei in diversitatea sa (liberali, crestin-democrati si social-democrati) si intocmirea unui program liberal vor trebui infaptuite inainte de toamna. Domnul Patriciu crede ca pentru a castiga alegerile in Romania trebuie sa fii la guvernare. In aceasta privinta National-Taranistii exista si manifesta teama.

  1. Al patrulea pas – dupa victoria la alegerile legislative anticipate, noul parlament va trebui sa modifice Constitutia in doua etape.

    Mai intai sa transforme Regimul in regim parlamentar (si nu prezidential). Dupa aceea, doar parlamentul va trebui sa modifice forma statului in momentul cel mai propice “.

Ce ar mai fi de adaugat la toate acestea? Poate numai faptul ca, intr-un asemenea joc de lumini si umbre, dar mai cu seama de interese, fostul suveran, dar mai cu seama paravanul institutiei monarhice, sunt meniti sa joace un rol cu totul aparte intr-un posibil scenariu.

Despre care nu este exclus ca, in primul rand, cei sus mentionati – dar nu numai ei – sa stie cu mult mai multe. Dar, cum bine se cunoaste „Tacerea e de aur!“

Pana cand, insa? >> Serban Cionoff – ZIARUL DIMINEATA din 15 august 1997

Acesta este textul scris de Serban Cionoff în august 1997 !

Este evident că scenariul a fost urmărit şi realizat până în acest moment cu răbdare , ştiinţă în manipularea maselor şi de ce nu ,chiar şi a factorilor politici .

În faţa conştientizării faptului că aceste scenarii sunt urmărite cu atâta grijă pe o perioadă atât de îndelungată cred că orice muritor se simte dezarmat şi orice dorinţă de luptă riscă să moară ! Acesta este un aspect pe care îl şi urmăresc cei care ştiu cum să profite de sentimentul inutilităţii luptei din moment ce oricum rezultatul este deja negociat şi asupra lui nu mai poţi face nimic !

Să fie întâmplătoare atunci bătălia pe care guvernul liberal o duce în acest moment cu Preşedenţia României urmărindu-se de fapt suspendarea Preşedintelui sau şi modificarea Constituţiei conform planului de acum patrusprezece ani care până în acest moment a fost îndeplinit în totalitate ?

Iniţial am fost convins că la mijloc este o problemă de stabilire a unor adevăruri istorice , dar în acest moment m-am trezit într-o realitate extremă a acestor zile , istoria scriindu-se acum , sub ochii noştri tot mai tributari întunericului nepăsării.

Dar în acest plan , se pare că s-a neglijat un aspect ! Existenţa în viaţă a unui alt membru al familiei regale , chiar dacă Casa Regală a României nu l-a recunoscut . Sunt puţini care ştiu faptul că nici copiii născuţi de fiicele ex-regelui , nu pot fi recunoscuţi de Casa Regală şi nici nu sunt în acest moment , dar acesta este un alt subiect interesant .

Mă întorc asupra cererii de intervenţie a domnului Paul Lambrino în problema retrocedării Domeniului Peleş .

Că nu l-a recunoscut Casa Regală a României până în 1948 pe onorabilul său părinte , consider că este un aspect ce ţine de calitatea umană a membrilor familiei de Hohenzollern , ceea ce obiectiv vorbind nu mai miră pe nimeni . Nu pot să nu îmi exprim nedumerirea asupra acestui lucru , având în vedere faptul că în acest moment se ştie că mare parte dintre onorabilii membri ai Casei Regale erau conştienţi că sunt rodul unor relaţii adulterine şi că doar conjunctura i-a favorizat în raport cu Carol Mircea Lambrino , care avea de fapt aceleaşi drepturi ca şi ei , ba chiar mai mult , căsătoria dintre Carol de Hohenzollern şi Zizi Lambrino fusese legală juridic şi liber consimţită , deci moraliceşte apartenenţa lui la familie nu poate fi contestată de nici o instanţă , fie ea juridică sau divină .

Mircea Carol Lambrino a fost recunoscut succesor al defunctului Carol Caraiman şi a primit cota parte egală cu fratele vitreg , Mihai din moştenirea acestuia.

Şi acum începe ceea ce va fi , cu siguranţă o piatră de încercare pentru orice instanţă juridică românească . Lanţul de drepturi patrimoniale raportate la definirea unor entităţi juridice ale fostei Românii monarhice şi lanţul de drepturi succesorale transpuse pe tablograma inexzistenţei juridice a acestor structuri în acest moment .

Dacă până în acest moment fiind un singur petent , ex-regele Mihai ,s-a putut încălca legea evident invocându-se necunoaşterea unor aspecte, legiferate de altfel dar ignorate sub influenţa evidentă a puterii aflate la guvernare , sunt curios şi ca simplu cetăţean dar şi ca istoric , cum se va descurca acum justiţia românească !

Domeniul Peleş a aparţinut Casei Regale a României .

Întreaga evoluţie a modului cum s-a transmis dreptul de folosinţă a uzufructului domeniului din momentul în care el a fost finalizat şi inclus de regele Carol I în patrimoniul Casei Regale a României denotă acest statut .

Prin Decretul Lege 363din 30 decembrie 1947 se recunoaşte abdicarea regelui şi modificarea formei de guvernare , stabilindu-se clar care sunt structurile statale ale României începând cu acea dată iar în ele este evident , că nu a rămas şi Casa Regală . La 26 mai 1948 prin Decretul nr. 983 sunt trecute în patrimoniul Statului Român bunurile apartinând structurilor statale desfinţate deja prin Legea 363 din decembrie ( poate că în cele cinci luni ce trecuseră de la abdicare dacă ex-regele ar fi luptat în exil alta ar fi fost soarta a sute de mii de români cărora li s-au naţionalizat proprietăţile după această dată , abia în luna iunie 1948 ).

Proprietarul unui bun în România , ca oriunde în lume , trebuie definit juridic printr-un act recunoscut de legile ţării .

Care este actul care certifică juridic existenţa entităţii juridice Casa Regală a României în anul de graţie 2007 ?

Onorabilul cetăţean al României de astăzi , ex-regele Mihai are desigur drepturi asupra bunurilor personale ce au făcut obiectul decretului lege de expropiere a guvernului comunist , ca orice cetăţean al acestei ţări cu respectarea legilor în vigoare . Asupra acestui aspect din punct de vedere moral nu vreau să mă pronunţ, justiţia divină va fi cea care va da fiecăruia ce i se cuvine .

Dacă actualii guvernanţi doresc să rezolve , după părerea dânşilor , problema patrimoniului fostei Case Regale atunci , aceste drepturi nu pot fi atribuite decât la cerere , fiecărui membru al fostei Case Regale , care poate să-şi dovedească existenţa ca entitate juridică şi apartenenţa la respectiva structură ca şi condiţie a dobândirii calităţii succesorale .

Este sau nu domnul Paul Lambrino membru al fostei Case Regale nu este în acest moment preocuparea mea , cu toate că bineînţeles că am propria părere.

Dânsul şi-a exercitat un drept inatacabil , făcând o cerere la instanţa în drept şi acest lucru trebuie să modifice întreaga afacere a retrocedării Domeniului Peleş .

Şi nu numai !

Este Peleşul o moştenire de familie ?

Este Peleşul un patrimoniu ce a aparţinut Casei Regale a României ?

Casa Regală a României este o persoană juridică căruia i se pot recunoaşte drepturi patrimoniale în România în anul de graţie 2007 ?

Care este în acest moment , din punct de vedere juridic statutul cetăţeanului Mihai de Hohenzollern aflat în România şi care sunt raporturile juridice dintre Domnia Sa şi Statul Român ?

Care sunt în acest moment persoanele în viaţă care pot să ridice pretenţii justificate la moştenirea foştilor regi ai României şi modul legal de stabilire a drepturilor acestora ca succesori ?

Acestea sunt doar o parte din întrebările la care justiţia românească este obligată în acest moment să răspundă .

Iar noi, umili cetăţeni,suntem datori să urmărim modul cum o va face , deoarece Naţia Română trebuie să devină conştientă că este doar un figurant într-un scenariu ce nu ar mai trebui ignorat .

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Anunțuri