MONITOR CULTURAL * on-line

~Serban Andronescu despre ” exil ” si ” neo-fanarioti ”

 

Eseul care urmeaza a fost gandit de Serban Andronescu ( 1924- 2004) ca o prefata la unul din volumele lui de “istorie recenta revizuita ” ;el pastreaza insa atat actualitatea ce decurge din continuarea fenomenelor nocive cat si valoarea unei analize lipsite de prejudecati , documentata si cuprinzatoare. Il re-editam aici in ideea de a propune si un ” cod de lectura” pentru realitatea imediata ,util celor ce doresc sa inteleaga lumea unde traim.

______________________________________________________________________________________

În lucrarea de faţă se află descrise crâmpeie din viaţa unor personalităţi marcante sau mai puţin marcante din exil. Prin zugrăvirea acestor aspecte caut să atrag atenţia asupra faptului că, în afara graniţelor, nu personalităţile marcante au promovat valorile perene ale neamului nostru (credinţa, tradiţiile, limba) deşi au fost libere s-o facă. Aceste personalităţi nu au avut de întâmpinat rigorile regimului din ţară şi, ca atare, bucurându-se de libertate totală de acţiune, s-ar fi putut dedica valorilor neamului, mai ales celor nesocotite în România comunistă; dar au acţionat ca şi când n-ar fi făcut parte din neamul nostru, ca şi cum ar fi fost în slujba unor interese străine, nocive nouă, malefice. Ticăloşia moştenită de la unii fanarioţi a fost cultivată în exil exact ca pe vremea regelui Carol II sau după evenimentele din decembrie 1989.

Prin zugrăvirea unor aspecte pozitive alături de (sau în contrast cu) cele negative, încerc să atrag atenţia asupra unei vechi constatări a gânditorilor, aceea că nimic nu e absolut în lume, nici răul, nici binele. De pe urma unora din compatrioţi a rămas nu numai amintirea răului făcut neamului lor, dar şi amintirea unor fapte benefice. În toate cazurile, fără excepţie, ceea ce i-a determinat să facă mai mult rău decât bine a fost apetenţa pentru valorile profane, ambiţia nemăsurată a unora, lăcomia altora pentru bunuri materiale, prioritatea condamnabilă pe care au acordat-o contraculturii.

În fine, unele din textele şi subtextele următoare atestă apariţia unor libertăţi efective sub regimul Ceauşescu. Este probabil că regimul ar fi evoluat spre recunoaşterea libertăţilor cetăţeneşti ca şi cel din China. Ca atare, regimul Ceauşescu ar fi trebuit înlocuit pe cale paşnică, aşa cum preconizaseră Iosif C. Drăgan, G.A. Pordea şi Anghel Rugină, iar realizările benefice ale regimului din ultimii ani ar fi trebuit preluate şi duse mai departe de o echipă nouă, nu anulate total, contestate şi înlocuite cu actele de corupţie excesivă care au urmat evenimentelor din decembrie 1989.

Episoadele alese din viaţa celor străini de neamul nostru, dar care s-au ocupat de noi, confirmă influenţa malefică a contraculturii, filosofia falsă adoptată după succesul celor două mari revoluţii, cea franceză şi cea din octombrie, ambele urmate de ascendenţa valorilor profane în viaţa socială, de izolarea principiilor salutare creştine. Unele caractere zugrăvite aici au ignorat total principiile creştine, ceea ce explică de ce au pus iubirea de sine şi de arginti înaintea iubirii de aproapele, de ce au înlocuit iertarea creştină cu răzbunarea şi de ce s-au închinat contraculturii, dispreţuind credinţa în care a propăşit neamul nostru. Pe scurt, au ignorat Legea de Aur: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi prorocii” (Matei 7: 12). Acest adevăr este absolut. În limbaj mai nou, el proclamă: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Bătrânilor cititori ai acestor rânduri, vă mai aduceţi aminte că am învăţat în copilărie această lege?