MONITOR CULTURAL * on-line

~Al. Florin Ţene: „Un spectacol de teatru-manifest al prieteniei dintre România şi Suedia“

La Teatrul Dramatic „I.D. Sârbu” din Petroşani a căpătat contur o iniţiativă care de mai bine de un an de zile a prins viaţă. Este vorba de „construirea unei punţi spirituale”, prin teatru, între România şi Suedia. Această coagulare spirituală a fost posibilă datorită colaborării dintre doi oameni dedicaţi trup şi suflet teatrului. Este vorba de „construirea unei punţi spirituale”, prin teatru, între România şi Suedia. Această coagulare spirituală a fost posibilă datorită colaborării dintre doi oameni dedicaţi trup şi suflet teatrului. Este vorba de regizorul clujean, stabilit în Suedia, Dr. Zoltan Schapira (şeful catedrei de artă teatrală la Liceul „Knut mans” din Ronneby-Suedia, membru al Consiliului de Cultură al provinciei Blekinge) şi scriitorul Dumitru Velea, directorul Teatrului din „capitala aurului cenuşiu”.

Urmare a acestei colaborări a fost posibilă deplasarea Teatrului din Petroşani în Suedia, unde a prezentat piesa O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, în regia lui Zoltan Schapira, pe scena Teatrului din Ronneby (Suedia), şi Ungaria (2002). În cadrul acestei colaborări, de care vorbeam la început, ce se desfăşoară sub semnul dramaturgiei româno-suedeze, se înscrie şi premiera ce a avut loc în seara zilei de 19 iulie a.c., pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sârbu” din Petroşani (la care au participat scriitori şi ziarişti clujeni), cu spectacolul coupee, format din piesele Domnişoara Julia de August Strindberg, purtând semnătura regiei artistice şi scenografia regizorului clujean Horaţiu Ioan Apan şi Nunta de argint de Antohony Swenling (premieră pe ţară), în regia artistică şi scenografia lui Zoltan Schapira.

Având în vedere că Domnişoara Julia de August Strindberg este o capodoperă a dramaturgiei universale, regizorul a urmărit şlefuirea jocului actorilor, a insistat pe simboluri scenografice, pentru a evidenţia situaţia externă în care cel slab piere în neantul neputinţei iar cel puternic învinge, dar, paradoxal, fără să fie învingător. Este o luptă dintre mitologicele Eros şi Thanatos, dintre modul de a înţelege viaţa şi moartea. În acest context, „întunericul” este forma originară, existenţială, Athanor, uter mistic, întunericul de început şi de final al lumii. Atmosfera acestei piese este magică, însă conflictul dintre personaje este maiestuos, dar peste toate pluteşte „voalul” diafan al destinului. Ingeniozitatea regizorilor (Horaţiu Ioan Apan şi Dr. Zoltan Schapira) de a găsi soluţia cea mai adecvată a „punctului” fuzional dintre finalul tragic al piesei Domnişoara Julia şi începutul celei de-a doua piese Nunta de argint, scrisă de contemporanul Anthony Swerling, o continuare a piesei lui Strindberg, este una ce plonjează în metafizic. Trecerea este firească, asemenea oglindirii personajelor în propriul lor iris. Aceleaşi personaje (trei la număr) sunt păstrate şi de Swerling, iar acţiunea oscilează între realitate şi vis, ca o presupoziţie metafizică cu privire la conştiinţă. Nunta de argint este o piesă care se rescrie de personajul principal al lui Strindberg pe parcursul desfăşurării acţiunii, astfel că protagonistul capodoperei dramaturgiei universale devine eroul contemporanului Swerling. Totul este un poem în care personajele îşi fac un proces de conştiinţă, trecând prin „metamorfoza cercului”, cum ar spune Georges Poulet. Conştiinţa lor este oglinda eului, în aceasta ei se recunosc şi se judecă, martor al acestui proces de conştiinţă este invocat, uneori, creatorul iniţial, adică Strindberg.

Atât Strindberg şi Swerling nu au dorit ca „scânteia” conflictuală să ducă la crimă, fiindcă ei ştiu că nimeni nu are dreptul la sinucidere. Preceptul biblic spune: „Nu poţi lua ceea ce n-ai dat”.

Acurateţea baghetei regizorale mânuită de Zoltan Schapira a făcut din jocul actorilor un adevărat poem. Nicolae Vicol în Jean a claviat toată gama sentimentelor umane, Nicoleta Bolcă în Julia a conturat un personaj diafan ce încerca să treacă dincolo de propria-i imagine, iar Oana Liciu în Kristin, construieşte un rol ca fapt al limbajului şi expresie ce defineşte jocul Regizorul Zoltan Schapira a intuit textul piesei lui Althony Swerling, coincizând cu ce spunea I.I. Houdebine: limbajul se defineşte ca acţiune a eului, referenţială faţă de conştiinţă. Nu putem încheia aceste rânduri fără a reproduce o frază din mesajul domnului ambasador al Suediei la Bucureşti, care certifică, „interesul pentru intensificarea schimburilor culturale între cele două ţări” (D. Velea): „Felicit Teatrul din Petroşani şi pe d-l Zoltan Schapira pentru iniţiativa de a monta piesa şi regret că, fiind în Suedia, nu pot fi prezent personal la spectacolul premierei” (Ambasadorul Suediei, Svante Kilander).

Acest spectacol s-a constituit ca un manifest al prieteniei dintre România şi Suedia, o formă de expresie a iubirii, credinţei, „dăruirea altruistă şi vocaţia Actorului care există doar pentru Publicul său” (Horaţiu-Ioan Apan).

„Axioma”, Anul IV, Nr. 9 (42), septembrie 2003

AL. FLORIN ŢENE

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s