MONITOR CULTURAL * on-line

~Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Sfintele Moaşte sunt rămăşiţe pământeşti ale unor sfinţi cunoscuţi sau necunoscuţi“

De-a lungul anului, în diferite localităţi, ori la diferite mânăstiri din ţară şi din străinătate se fac pelerinaje la Sfintele Moaşte ale unor sfinţi români sau străini, unii cunoscuţi, alţii necunoscuţi. Este o tradiţie veche, românească şi creştinească. Numeroşi creştini străbat distanţe mari cu diferite mijloace de transport, uneori pe jos, stau zeci de ore la cozi interminabile, se târăsc chiar în genunchi sute de metri, chiar kilometri, pentru ca să ajungă să se închine, să sărute Sfintele Moaşte şi să-i spună acelui sfânt ceea ce-i apasă sufletul. Au ajuns de pomină pelerinajele la moaştele Sfintei Paraschiva de la Iaşi, la ale Sfintei Filofteia de la Argeş, la ale Sfântului Dimitrie Basarabov de la catedrala patriarhală din Bucureşti şi lista ar putea continua. Este de neînţeles pentru străinii de credinţa ortodoxă sau de învăţătura creştinească de unde găsim noi, românii, atâta evlavie şi putem să acordăm atâta cinste unor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni, care au trăit aici pe pământ, cunoscând toate cele omeneşti. Din păcate, am întâlnit chiar români botezaţi în legea creştinească, ortodoxă, care s-au pronunţat că aceste pelerinaje şi însăşi venerarea(cinstirea) Sfintelor Moaşte nu ar fi altceva decât prostie şi lipsă de cultură. Respectivii ştiu că nu erau proşti, ba chiar oameni foarte deştepţi, dar că nu aveau cultură teologică sunt sigur. O dovedeau cu prisosinţă. Am întâlnit chiar românaşi de-ai noştri – tot botezaţi! – care, vezi Doamne, ca mari cunoscători , au reproşat că noi, preoţii, ţinem, nici mai mult nici mai puţin, decât oase de morţi pe Sfânta Masă din altarul fiecărei biserici. Exemple din acestea am putea să mai aducem, dar nu ne sunt ziditoare. Vom aminti câteva repere ale credinţei noastre, pentru a nu mai cădea atât de uşor victime unor contestatari de genul celor menţionaţi mai sus.
Sfintele Moaşte sunt rămăşiţe pământeşti ale unor sfinţi cunoscuţi sau necunoscuţi. Aceştia au suferit moarte pentru că L-au mărturisit pe Domnul Hristos şi nu au renunţat la credinţa lor. Pentru credinţa şi viaţa lor, pentru mărturisirea lui Hristos, sfinţii nu au primit salariu sau beneficii de la stat sau de la oameni, nu s-au bucurat de privilegii, ci dimpotrivă. Ei au fost dedicaţi trup şi suflet unor idealuri la care n-au renunţat în ciuda tuturor greutăţilor şi suferinţelor. În paginile cărţilor dedicate vieţilor de sfinţi aflăm că au fost bătuţi, întemniţaţi, iar alţii au suferit moarte de martir de o barbarie greu de înţeles pentru omul zilelor noastre. Au fost îngheţaţi, bătuţi în cuie, arşi cu fier înroşit şi cu făclii, li s-a sfâşiat trupul cu ghiare de fier, au fost sfâşiaţi de fiare în circuri, li s-au tăiat capetele, fecioarelor li s-au tăiat sânii, au fost răstigniţi, zdrobiţi cu roata, îngropaţi de vii, ucişi cu pietre, ori jupuiţi de vii. Trupurile celor ucişi au fost lăsate neîngropate, spre a fi mâncate de câini şi de păsările de pradă. Te înfiori citind asemenea pagini şi te ruşinezi în acelaşi timp, văzând credinţa lor şi ştiindu-ţi credinţa ta; văzând izbânzile lor asupra păcatului şi ştiind uşurinţa cu care tu săvârşeşti păcatul. Asemenea oameni sunt sfinţii, care au devenit, prin jertfa vieţii lor, prieteni ai lui Hristos. În lumea de dincolo sunt apropiaţi ai Lui, se roagă pentru noi oamenii şi rugăciunile lor sunt ascultate. Rămăşiţele pământeşti ale acestor sfinţi, pentru a fi Sfinte Moaşte, trebuie să îndeplinească trei condiţii: să nu fie putrezite, să aibă miros frumos, nu ca osemintele obişnuite şi să facă minuni(vindecări, învieri din morţi etc.) prin atingerea de ele. Fie că este cunoscut, fie că nu este cunoscut sfântul ale cărui oseminte se descoperă, dacă acestea îndeplinesc cele trei condiţii enumerate mai sus, sunt socotite de Biserică Sfinte Moaşte şi sunt păstrate cu deosebită grijă. Părticele din ele se împart la biserici şi se păstrează în Sfântul Antimis, pe Sfânta Masă din altarul fiecărei biserici. Fără Sfântul Antimis, respectiv fără Sfintele Moaşte, un preot nu poate săvârşi Sfânta Liturghie.
Creştinii noştri cunosc importanţa Sfintelor Moaşte şi de aceea le aduc atâta cinstire, fiindcă astfel înţeleg că şi pe această cale Îi aduc de fapt cinstire lui Dumnezeu.

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA