MONITOR CULTURAL * on-line

~Aurel David: „Am fost si eu la Kathmandu”

Ziua de 24 februarie a fost destul de aglomerata din punct de vedere al sedintomaniilor, al chestiunilor aflate pe ordinea de zi a Conferintei AMARC – 8 (Asociatia Mondiala a Radiourilor Comunitare). S-a muncit de la ora noua dimineata, pana aproape de sapte seara. Cu mici pauze.

Dupa orele nouasprezece, am fost imbarcati in cateva microbuze cu care am strabatut, in faptul serii, o multime de stradute, stradele, strazi, bulevarde. Am poposit in fata unei cladiri construita din caramida rosie, cu iz medieval. Am fost invitati intr-o curte interioara inconjurata cu cateva cazane de arama varfuite cu lemne, in care isi faceau loc flacarile unor focuri promitatoare de…caldura. Era ca undeva acasa, la tara. Cine avea pofta se putea servi cu tot felul de bauturi alcoolice (bere, vin, coniac, votca, wiscky veritabil…), cu sucuri, puzderie. Din cand in cand, un chelner sau o chelnerita trecea pe la fiecare oaspete cu cate-o tava pe care se aflau felurite gustari…chematoare, piparate. Aproape o ora a durat acea vanzoleala a tavarilor. Parea ca fiercare congresmen sa-si fi facut „plinul”.

Am fost invitati in fata unei scene, in aer liber, pe o terasa inconjurata cu sase cazane arzand lemne troznitoare, scanteietoare. Era destul de racoare afara, dar, in acel careu cu scaune inconjurate cu focuri ne simteam bine. Fum,flacari, muzica nepaleza.

O orchestra compusa dintr-un tobosar, un violinist cu viola, un chitarist, un suflator cu fluier, caval, flaut, bucium…Pe ici-colo, muzica nepaleza ascultata in acea seara de februarie semana destul de surprinzator cu a noastra, din zonele de munte. Ritmurile tanguitoare, lente ale sunetelor scoase din fluier sau din caval erau sparte, intrerupte, uneori brusc, de tobe.

Dupa aproximativ o ora, cand racoarea noptii in care batea vantul rece dinspre Hymalaia incepuse sa-mi patrunda in trup, s-a ordonat deschiderea larga a baierelor pantecelor pentru a fi umplute cu zeci de feluri de mancaruri fierbinti, piparate, ardeiate. Trecuse de zece seara.

O parte dintre colegii mei se cam cherchelisera, pentru ca nici la bauturi, nici la mancaruri nu existau oprelisti. Poate, numai, autoapararea de acele ispite apetisante, dar usor de digerat, majoritatea fiind…legumicole.

Pe sub niste tavi largoase, dar si destul de adancoase ardeau focuri aproape invizibile.

Restaurantul-hotel-gradina Dwarika’s in care ne aflam este anrobat in secretosul lant international Rotary – Club.

In timpul acelui ospat a inceput si dansul. Care s-a prelungit pana tarziu. Eu n-am rezistat… ispitelor. Trecusera vreo patru luni de la pareza mea pe dreapta. Asa ca, dupa miezul noptii am facut oarece semn unor cunoscuti la fel de obositi, am „varfuit” un microbuz care ne-a dus la hotel.

* * *

Intr-una din zile, pe la orele noua, am urcat in sala mare a Hotelului „Yak si Yeti”, de la etajul intai. O frumusete. Toate scaunele aveau masute in fata, cu casti pentru receptie, o floare, o sticla cu apa plata de Hymalaia.

Mi-am ales un loc de margine. Langa prima cabina de translatie din apropierea scenei. Ar fi trebuit sa inceapa lucrul, dar in sala…nimeni. Adica venisem eu, erau tehnicienii care asigurau amplificarea vorbirilor, translatorii, chelnerii ce improspatau stocurile de apa plata. Se vede treaba ca reuniunea prelungita din seara trecuta a lasat…urme. Asa ca lucrurile au inceput mai „vartos” abia catre ora zece.

Din cele trei cabine de tranzlatie vorbeau sase personae in limbile nepaleza, engleza, franceza, spaniola. Mi-am fixat casca, mi-am reglat-o pentru limba spaniola, am intrat pe receptie.

Bianca Miglioretto, sefa femeilor membre ale AMARC, a salutat Congresul, pana la acea ora fiind prezente delegatii din cincizeci si opt de tari. Maria-Victoria Polanco, presedintele in exercitiu al AMARC, mi-a spus ca Asociatia numara peste o mie de membri din circa o suta de tari.

Cele mai numeroase delegatii erau din Nepal, Canada, SUA, Bangladesh, Guineea Bissau, Mali, Niger, Filipine, Senegal, Africa de Sud, Marea Britanie. Dar exista si cate un singur delegate din tari precum Romania (adica eu), Australia, Belgia, Cambodgia, Ciad, Fiji, Haiti, Indonezia, Irlanda, Italia, Iordania, Liberia, Malawi, Mexic, Mozambic, Papua-Noua Guinee, Peru, Elvertia, Taiwan, Togo, Tunisia, Uganda, Uruguai.

De fapt, prima zi a Conferintei a fost dedicata problemelor cu care se confrunta femeile care muncesc in radiodifuziune.

Abia in cea de a treia zi a inceput munca pe branci. Prima la cuvant a fost presedinta AMARC, Maria-Victoria Polanco. Dupa care a urmat Steve Buckley, vicepresedinte al Asociatiei, care a dezvoltat un subiect legat de tema reuniunii: „Voci pentru o lume mai buna, pentru o justitie sociala”. Accentul a fost pus pe dezvoltare,pe lupta importiva celor ce se opun dezvoltarii, pentru o mai buna distributie a bunurilor materiale in lume, pentru o cat mai buna dezvoltare economica in toate tarile de pe mapamond.

Interventii salutare au avut si Maria Pia Matta de la Radio Tierra din Chile, si Bharat Koilaro de la Institutul de Presa din Nepal, si Gabriela Ayzana din Peru, si Tais Ladeira din Brazilia, si Oumar Seek Ndyaie din Senegal, si Celestin Huguas din Haiti, si Vainel Macheu din Africa de Sud.

Barbara Dossier a prezentat darea de seama privind cheltuielile AMARC intre cele doua congrese, respective cea de la Milano si cea de la Kathmandu. A fost un bilant pozitiv.

Fragment din volumul „Am fost si eu la Kathmandu