MONITOR CULTURAL * on-line

~Delia Voina: „Muzeul ASTRA la Salonul Naţional al Cărţii de Etnologie“

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea va organiza, în perioada 25-27 martie, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” şi Ateneul „Meşterul Manole”, a XI-a ediţie a Salonului Naţional al Cărţii de Etnologie. Cu acest prilej va fi expusă, atât specialiştilor cât şi publicului interesat de cultură, producţia de carte etnografică tipărită în anul 2009 de edituri specializate, muzee de profil şi instituţii culturale de pe întreg cuprinsul ţării.

Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” va fi prezent şi la această ediţie cu un număr însemnat de publicaţii. Gândită ca un element de păstrare şi cultivare a identităţii naţionale, Editura „ASTRA MUSEUM” a avut în vedere, şi în anul 2009, o promovare a integrării culturii şi civilizaţiei populare tradiţionale româneşti în cultura europeană, prin editarea de monografii, cataloage de expoziţii, ghiduri, broşuri, pliante, lucrări de referinţă în domeniile etnografiei, antropologiei, muzeologiei şi conservării-restaurării patrimoniului muzeal, abordând problematica esenţială cu care se confruntă muzeele etnografice din România, deopotrivă cele pavilionare cât şi muzeele în aer liber.

Prin valoarea excepţională a lucrărilor publicate şi prin tematica variată, volumele editate de Editura „ASTRA MUSEUM” se recomandă ca fiind de real interes pentru etnomuzeologia românească, probând, încă o dată, reputaţia ştiinţifică a Muzeului ASTRA şi a specialiştilor săi.

Publicaţiile expuse la Salonul Naţional al Cărţii de Etnologie vor fi donate Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, pentru completarea Fondului de Carte „Mihai Pop”, constituit în cadrul acestei biblioteci.
DELIA VOINA, muzeograf

Anunțuri