MONITOR CULTURAL * on-line

~Documente incendiare despre secretele vieţii literare de acum 30 de ani

Un document foarte interesant  publicat recent de CIVIC MEDIA arata ca , la sfarsitul anilor 70, era iminenta aparitia unui roman de Augustin Buzura in URSS , preconizandu-se si un tiraj fabulos, de aproximativ un milion de exemplare. In ce context devenise acest autor un preferat al Moscovei nu se spune dar se poate presupune avand in vedere ca romancierul(alaturi de Z. Ornea , Ana Blandiana , George Balaita etc. ) era un membru marcant al grupului pastorit de Gogu Radulescu , un important dregator kominternist , una din cele mai influente personaje din Vechiul Regim , disparut imediat dupa 1989 nu se stie in ce directie. Interesant mai este si ca in 1992 existau unele cercuri politice de la noi care il vedeau pe scriitorul Augustin Buzura drept inlocuitor al lui Ion Iliescu la presedintia Romaniei.>>>>intreg documentul aici >>>>

NOTA INFORMATIVA a lui Ion Caraion data la SECURITATE privind interogarea lui Marin Preda de catre un consilier sovietic dupa aparitia romanului DELIRUL

„Cele ce urmeaza mi-au fost povestite în seara zilei de 7 iunie crt., la el acasa, de Ov. S. Crohmalniceanu. La rîndul sau, el cunostea cele povestite de la Titus Popovici. Întruna din saptamînile de pe la sfîrsitul lui aprilie sau începutul lunii mai, Marin Preda se afla pe strada, catre ora prînzului, împreuna cu Titus Popovici. Discutau. Cînd, deodata, Preda, facînduse ca deabia în clipa aceea îsi aduce aminte de un lucru pe care tocmai era sal dea uitarii, îi spune însotitorului sau ca peste vreo ora, în chiar aceeasi zi, urmeaza ca în biroul directorial al Editurii Cartea Româneasca sal aiba musafir pe consilierul cultural sovietic în România. Acesta îi solicitase în mod expres o audienta si ziua fixata primirii consilierului se întîmpla sa fie chiar ziua aceea.

Pe scurt, Preda îl invita pe Titus Popovici, daca vroia, sa fie de fata, sa fie martor la discutia care urma sa aiba loc. Invitatie facuta din simpla întîmplare poate sau dintrun foarte abil calcul (cine stie!…), data fiind calitatea lui Titus Popovici, de membru al Comitetului Central al PCR. În orice caz, la întîlnirea cu consilierul cultural sovietic, întîlnire întîmplata cu oarecare timp înaintea aparitiei în „Literaturnaia Gazeta” a articolului semnat K. Savel, parese si îndreptat împotriva autorului „Delirului”, sa aflat si Titus Popovici. El povesteste ca, exact la ora anuntata, consilierul cultural sovietic a sosit si ca, dupa o introducere vag amabila privind romanul „Delirul” si personalitatea literara a autorului, deci dupa cîteva formale cuvinte de politete, ia spus lui Marin Preda ca în URSS cartea lui a stîrnit un justificat interes, deoarece în ea este vorba de Antonescu si de razboiul purtat împotriva Uniunii Sovietice, asa încît ar vrea sai puna, cu îngaduinta lui, unele întrebari legate de acest aspect al romanului. Întrebarile, ierarhic notate pe o hîrtie scoasa din buzunar de catre consilierul cultural sovietic, erau vreo 4045 la numar si chiar daca ele nu sau putut imprima exact în memoria lui Titus Popovici, totusi acesta ia relatat lui Crohmalniceanu ca întreg „rechizitoriul” era astfel gîndit, încît sa se poata stabili pe de o parte în ce masura „Delirul”, în amanuntele structurii sale, a fost o comanda sociala, adica un roman scris la recomandarea si cu sugestiile ideologice ale conducerii românesti de partid, iar pe de alta parte cum are de gînd sal continue autorul, cam ce vor deveni în volumul al doilea eroii primului volum, ce se va întîmpla cu ei, cu fiecare, în rezumat continutul epic si ideologic al finalului cartii. Titus Popovici pretinde ca Preda, în fata avalansei de întrebari, „facuse pe el”. Ferinduse ca sa relateze continutul întrevederii cu consilierul cultural sovietic, dar spunînd ca ea a avut loc întradevar, la rîndul sau Marin Preda ia spus lui Crohmalniceanu ca „dobitocul ala de Titus, care asista cu gura cascata, facuse pe el”.

Crohmalniceanu considera ca si Marin Preda si Titus Popovici ar putea sa aiba dreptate în ceea ce fiecare sustine despre celalalt… Mergînd mai departe însa pe firul povestirii, se pare ca, în genere, Preda a fost foarte evaziv, taraganator, imprecis si alaturi de subiect, aratînduse de o tipicitate taraneasca impecabila si aflînduse continuu, în raspunsurile lui înadins risipite, pe deasupra comportamentelor personajelor, întro sfera a impreciziei si generalitatilor, ceea ce nar fi dat nici pe departe satisfactie oasetelui, edificat totusi în mare ca volumul al doilea din „Delirul” ar putea sa nu împutineze (ba, poate, chiar dimpotriva…) motivele de nemultumire create de aparitia primului volum. Exprimîndusi via dorinta de a continua, peste alte cîteva luni, dialogul literar început, consilierul cultural sovietic sa retras lasîndusi gazdele întro stare de marcanta indispozitie si nedumerire. Dar tot Titus Popovici ia relatat lui Crohmalniceanu ca, putin mai tîrziu de la aceasta întrevedere, acelasi personaj, adica tot consilierul cultural sovietic, a aparut la Cluj, cautîndul pe Augustin Buzura. A întrebat de el, speriindui pe redactorii „Tribunei”, sa interesat apoi de adresa lui Buzura la sediul filialei Uniunii Scriitorilor si la sediul Partidului, însa nimeni nu era în masura sai spuna precis unde domiciliaza romancierul clujean. În sfîrsit, dupa o zi, doua de staruitoare investigatii, de natura (fireste) sai cam nelinisteasca pe cei chestionati, a dat de urmele lui Augustin Buzura, nu mai putin intrigat ca îl cauta cu atîta asiduitate un asemenea personaj. Cert este însa ca sau întîlnit. Formulele de politete conventionale au fost, în cazul lui Buzura, mai numeroase si chiar mai putin conventionate parese. Ca subiect, subiectul discutiei la constituit romanul „Fetele tacerii”.

De la început, autorul cartii a aflat din partea interlocutorului sau ca romanul se bucura în cercurile literare si politice sovietice de o înalta apreciere, ca felul în care este privita de catre autor colectivizarea agriculturii în România desigur, cu multele nemultumiri, nedreptati, abuzuri si cruzimi ce caracterizeaza eforturile de realizare aceasta colectivizare, facuta spre adînca revolta a taranimii, intereseaza în mod special pe scriitorii, din URSS, unde colectivizarea a cerut si mai acerbe înclestari de forte si unde episoadele violente poate ca au fost si mai elocvente în duritatea lor, pentru ca, si pentru ca, si pentru ca… Iar dupa atîtea flatari, galanterii, complimente, consilierul cultural sovietic la descusut pe Buzura cu privire la conditiile de aparitie a „Fetelor tacerii”, precizîndui ca a auzit cîte impedimente sau ivit multa vreme în calea aparitiei romanului sau si ca apoi, la aparitie, alte si alte neplaceri lau pîndit cu fixarea tirajului, un tiraj mult prea umil pentru o opera literara atît de valoroasa… Si ia propus, ori ia fagaduit, în cazul în care se declara de acord, sa i se traduca în limba rusa si sa i se publice la Moscova întrun tiraj de massa de 1.000.000 de exemplare. Ceea ce subliniau atît Titus Popovici fata de Crohmalniceanu, cît si acesta fata de mine sînt atitudinea diferita a aceluiasi personaj în raport cu fiecare dintre cei doi prozatori si accentul de discordie si de stîrnire a geloziei profesionale pus în conversatia cu fiecare, pe Marin Preda prevenindul sau averizîndul (deoarece se banuieste ca el a scris „Delirul” la comanda conducerii PCR), pe Augustin Buzura magulindul (deoarece sa aflat ca Fetele tacerii na fost în ochii oficialitatilor noastre una dintre cele mai convenabile lucrari). Este îndoielnica speranta ca romancierul clujean se va vedea tradus si publicat la Moscova întrun milion de exemplare, dar si daca lucrul sar întîmpla fireste ca interesul aratat „Fetelor tacerii” nar fi unul fara tîlc. Tot Ovid S. Crohmalniceanu a aflat la Tulcea, din partea unor profesori locali, cu prilejul unei vizite acolo ca profesor universitar, vizita pretrecuta îndata dupa raspunsul sau din „România literara”, dat articolului din „Literaturnaia Gazeta”, ca la postul de televiziune Chisinau a avut loc o masa rotunda legata de continutul romanului „Delirul”. La acea masa rotunda romanul lui Preda a fost mult mai tare atacat decît în amintita revista sovietica, accentuînduse asupra atrocitatilor antonesciene în Basarabia în vremea razboiului si punînduse în evidenta ca romancierul român glorifica sau nici macar prin minte nui trece sal acuze pe Antonescu. Ca încheiere, Titus Popovici ia dedicat lui Crohmalniceanu o „prevestire” în versuri, în care îi schiteaza imaginea lui în lagarul siberian de la Magadan, cînd din pricina raspunsului din „România literara” va fi sa ajunga (trimis de rusi) acolo…”