MONITOR CULTURAL * on-line

~N. N. Tomoniu:Maica Evloghia a plecat în ceruri

Maica Evloghia  a plecat în ceruri, ca să fie alături de Sfântul Nicodim de la Tismana!

Maica Evloghia, cea mai veche maică-ghid din Sfânta Mănăstire Tismana, a plecat la cele veşnice vineri 21 martie 2008! S-a dus senină lângă Sfântul Nicodim, spre seară, într-o zi ca toate altele, o zi în care-i rostise numele Sfântului de zeci de ori pentru grupurile de turişti care umplu mereu lăcaşul sfânt, tămăduitor de suflet. Căci nu era zi de la Dumnezeu în care Maica Evloghia să nu pomenească numele Sfântului Nicodim şi al rudelor sale basarabii, care au înălţat biserica şi mânăstirea acesta spre veşnic loc lăsat românilor să se roage pentru iertarea păcatelor, pentru lecuire de boli şi hrană sufletească!Dimineaţa la sculare, rugăciunea ei se îndrepta spre Sfântul Nicodim, apoi în sânta lui biserică, o repeta împreună cu celelalte maici întru nevoinţă. Ana Orăşteanu, cunoscută ca maica-ghid Evloghia, se născuse pe 19 septembrie 1928, în Ocna Sibiului.A venit în 1951 în Sfânta Mânăstire Tismana la o lună după ce se călugărise în Mânăstirea Bistriţa. Terminase Seminarul Monahal şi remarcându-se stăruinţa sa în ale învăţăturii religioase a fost trimisă la Şcoala de Ghizi mânăstireşti, şcoală care se făcea şi înainte de 1989. Numai un autocar de pelerini să fi trecut zilnic pe la Sfânta Mănăstire Tismana şi tot se-adună de-a lungul vremii peste 1 milion de credincioşi care au ascultat pe Maica-ghid Evloghia timp de peste o jumătate de secol! Şi a relatat despre Sfântul Nicodim şi minunile sale tot de atâtea ori, dar diferit! Un record poate unic în lume!Când povestea, parcă-i şoptea sfântul însuşi despre minunile sale! Nu spunea nimic pe de rost, îşi imagina că trăia întâmplările, că era alături de sfântul şi de fiecare dată relata altcumva! Duhul ei s-a şi înălţat, de altfel, la ceruri, chiar de lângă mormântul Sfântului Nicodim ! DUMNEZEU S-O ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

Prof. N. N. Tomoniu