MONITOR CULTURAL * on-line

~Melania Cuc : Întoarcerea la Dumnezeu şi la noi înşine

Într-un cadru cu conotaţii de cultură cinegetică opţională, într-un colţ de lume care, încă mai este curăţată lacrima Precestei, şi la doar un pas de Om de rugăciunea mănăstirească, acolo, la Lăpuşna din Munţii ce ne dau lemnul de rezonanţă al viorilor de la Reghin,-acolo am oprit şi am gândit de bine vreme de trei zile cu nopţi scurte de vară. Am fost în mijlocul unor oameni ce ţin pe linia de plutire ultimele comori de spirit şi cultură, artefacte încă palpabile ale unui trecut spiritual-cultural neaoş. Sub egida Ministerului Culturii şi sub directa organizare a  Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Mureş, la iniţiativa scriitorului şi Directorului Executiv a aceste VALORILE PATRIMONIULUI BISERICESC- MĂRTURIE DE ARTĂ ŞI CREDINŢĂ,-aflat la prima sa ediţie, şi-a atins parametrii scontaţi de organizatori, şi-a depăşit cu mult şi lăudabil limitele de program în sine, devenind pe parcursul celor trei zile, un proiect în derulare cu valenţe europene certe dar care se sprijinea pe solul fertil românesc. Invitaţii, colegi întru aceeaşi misie, cea de salvare a Culturii Naţionale, reprezentanţi ai instituţiile similare din judeţele: Bihor, Sălaj, Suceava, Bistrita- Năsăud, şi reprezentatul Ministerului de resort, s-au informat reciproc pe tema anunţată, au dezbătut idei interesante în cadrul unor mese rotunde.

În centrul atenţiei a stat soarta, starea de fapt a patrimoniului spiritual cultural în clipa prezentă, şi s-a venit cu detalii şi date sugestive, de ultima oră, în edificare şi susţinerea fiecărui punct de vedere în parte, atingîndu-se în concluzii centrul nevralgic,-unul generalizat pentru toate aceste judeţe, care au în comun o zestre ce face interferenţa culturală dintre Transilvania şi Moldova într-un mod inedit; puncte de referinţă ale artei  arhitectonicii bisericilor de lemn, care pot fi întâlnite  pe ambii versanţi ai Carpaţilor Orientali. Programul extrem de dens, fixat pe tematica anunţaţtă, nu s-a rezumat doar la lucrări de sală şi expuneri virtuale. Chiar de-a doua zi s-au făcut incursiuni în diferite localităţi din zona Gurghiului, pentru a vedea în sit-um, la ele acasă, bisericutele de lemn vechi de secole. Una mai specială decât alta, aceste ctitorii ţărăneşti, fiecare în parte ar putea beneficia, în detaliu, de pagini şi lucrări monografice.

      Nu doar oamenii, care ţin în acte şi-n suflet evidenţa acestor bijuterii de taină, care par menite a ne atesta istoria ca neam prin veşnicie, s-au simţit emoţionaţi în fata iconostasului bisericuţei de lemn de la Reghin, lăcaş vechea de când lumea şi care a fost redat viitorului. La Săcălazul de Pădure, un sat ce abia îşi trage respiraţia după tumultul istoriei milenare, o bisericuţă ca o ladă de zestre face legătura între timpi şi spaţii,- este ce a mai  tainică biserică în care am păşit în viaţa mea, eram acolo ca şi cum aş fi fost iertată de toate păcatele umanităţii şi am fi reintrat pe portiţa de la Grădina Edenului. Ca arhitectură, pecetluieşte  legătura culturală din totdeauna dintre Moldova lui Ştefan şi inima Transilvaniei,a Ardealului nostru mereu gata să-şi ia bisericuţele de nuiele şi lemn pe umeri, să se retragă vremelnic în codrii, în faţa opulenţei şi trufiei continentale. O istorie în imagini din văpseluri vegetale am desluşind privind de-a lungul si de-a latul pereţilor,aşa cum erau ele redate într-un registru artistic inimitabil.

      Dar  nu doar în satul de sub munte, şi în oraş, la Muzeul Etnografic din Reghin, participanţii la sesiunea de referate ştiinţifice, s-au comportat  ca specialişti în domeniu dar mai ales ca Oameni, ca români interesaţi de cunoaşterea vechii civilizaţii din zona Mureşului Superior . La doar câţiva paşi de asfaltul şi marasmul citadin, acolo se putea simţi pe viu starea dumnezeire care rezultă numai din lucrurile simple dar… temeinc aşezate pe locul lor de drept.. Am văzut bisericuta nouă, ridicată  din ceea ce a mai rămas din carnea şi sângele străvechii biserici de lemn din Iara, tot atâtea stări generatoare de nostalgie după un timp mai bun. Colo, încă un vinovat fără vină, aşa păream a fi eu, cea fără studii şi îndatoriri parafate pentru a salva aceste lăcaşuri, de la moarte sigură. Asta a fost mai înainte de ai fi întâlnit, cunoscut pe oamenii care Lucrează în umbră pentru fiecare cm pătrat din ceea ce nea mai rămas din acest patrimoniu bisericesc.

Am revenit de la Simpozionul organizat impecabil de Nicolae Băciut , eliberată de complexul neputinţei în faţa dezastrului doar aparent iminent. Nu mai sunt atât de convinsă cum eram alaltăieri, că suntem chiar pe buza prăpastiei . Avem specialişti redutabili şi cu potenţial sufletesc capabil să-i facă puternici, capabili să treacă peste  greutăţile aparente, vizibile, şi să ne determine şi pe noi, toţi,- cetăţeni şi oameni de Stat, să înţelegem că… fără  istoria scrisă pe lemnul iconostasului nostru strămoşesc suntem efemeri. Încă ne iubeşte Dumnezeu cât şi bisericuţele străvechi de lemn sunt în agenda celor  care se luptă pentru un bănuţ în plus de la fiecare guvern , pentru o şindrilă nouă pe turla arsă de ploi dintr-un sat cum este cel pe care l-am vizitat ieri.

      Si parcă, pentru a demonstra că mai  există încă nu doar speranţă ci şi certitudine şi mai ales sunt oameni care duc tradiţia mai departe, în cadrul lucrărilor simpozionului din umbra castelului de la Lăpuşna, la doi paşi doar de Mănăstirea şi bisericuţa de lemn cu hramul Sf. Nicolae, acolo a avut loc şi vernisajul unei inedite expozitii de icoane pe sticlă şi lemn, realizate cu măiestrie de două doamne, artiste dar şi specialiste în Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi patrimoniul Cultural Naţional din Mureş. Tot acolo, în sala cu lambriuri vechi de stejar, pe sub candelabrele pe sub care regi şi preşedinţi vremelnici ai României, şi-au purtata paşii şi destinele,- pe parcursul acestor zile de simpozion cultural spiritual s-a simţit cum parcă aripa îngerilor din icoanelor mai vechi sau mai noi băteau pentru români.

      Nu a fost defel timp de zăbavă, s-au lansat şi cărţi noi,- toate în legătură directă cu evenimentul central,- splendide albume de artă, – veriga de legătură între vechi şi nou, prin aducerea în faţa noastră a unor imagine ce vor intra în casele noastre şi ne vor lumina ca o candelă plină cu mir. În acest context nu am fost printre cei care, odată întorşi acasă,la birou, îşi fac decontul financiar dar şi gândesc la alte proiecte eligibile, pentru că sunt ceea ce-mi place să-i  numesc administratori ai comorilor noastre, la nivel de judeţ.

      Privilegiată, eu am revenit acasă cu numele unor prieteni noi în agenda de telefon, dar mai ales cu acea stare de Bine şi de Grijă, pe care ţi le dă credinţa că ceea ce  s-a  spus şi văzut acolo a făcut parte din Planul lui Dumnezeu. Sunt mult mai sigură pe resursele mele intelectuale şi spirituale,şi poate într-o zi, cu voia lui Dumnezeu, în una din viitoarele mele cărţi cu locuri şi oameni pe care îi iubesc, voi găsi un rând în care să-i amintesc. Dacă se spune că… Răsplata cea mare ne aşteaptă în ceruri,- mi-aş dori, aici pe Pământ, Nicolae Băciuţ să primească, aşa cum se cuvine de drept, ajutorul semenilor săi şi în viitorul Proiect.

       Semnez acest ,,act,, de credinţă cu convinsă că datorită acestui Om şi colaboratorilor săi, am fost fie şi numai cu un lat de palmă şi doar pentru trei zile de vară, mai aproape de Cer.

Melania Cuc