MONITOR CULTURAL * on-line

~Theodor Damian: Creaţia -„cu timp şi fără timp“

Creaţia sa face, cum zice Scriptura, „cu timp şi fără timp“ – interviu de Petruţ Pârvescu“

Scriitorul – destin şi opţiuni

Anchetă literară realizată de Petruţ Pârvescu o Raspunsuri : Theodor Damian (SUA)

Recuperarea memoriei, înainte de toate, dintr-o perioadă mai veche, dar şi mai nouă existenţei noastre, ne-a determinat să întreprindem acest demers. Scopul lui este, mai ales, unul de introspecţie, de descoperire a acelor zone mai puţin cunoscute din biografia unor scriitori. Cum scriitori, oameni de cultură în general, s-au dovedit a fi în toate timpurile avangarda prospectivă a viitorului, credem că, în condiţiile de astăzi, o mai bună înţelegere a fenomenului literar la nivelul provinciei, dar nu numai, nu poate fi decât benefică… .

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale exemplare.Ce rol au jucat ( joacă ) acestea în viaţa dumneavoastră ?

A vorbi despre destin şi opţiune este foarte interesant pentru că intrăm în sfera discuţiei despre determinism şi libertate subiect clasic şi modern în acelaşi timp şi deosebit de frumos şi interesant.

Ca să te poţi referi la rolul destinului în viaţa ta trebuie să crezi în aşa ceva, afară de cazul în care ai răspunde că destinul nu joacă nici un rol în viaţa ta.

Desigur însă că de la început ar trebui stabilită definiţia destinului pentru a putea elabora pe această temă.

Ar fi de înţeles destinul ca predestinare sau ca soartă şi mai ales în sensul (…….) al cuvântului sau ar trebui înţeles în sens teologic, mai exact creştin ortodox, potrivit căreia destinul omului e prescris de Dumnezeu, ca fiind un fel de context existenţial în sfera binelui rânduit de El omului la creaţie sau la naştere, dar context pe care omul îl poate modifica sau din care poate ieşi.

Bine-nţeles că eu personal nu cred în destin în sensul fatalist al cuvântului, ci în sensul teologic menţionat; destinul poate fi conceput şi ca pe un traseu existenţial menit de Dumnezeu omului, traseu pe care omul îl poate modifica prin litera lui voinţa, modificări pe care însă Dumnezeu la cunoaşte în atotştiinţa Sa, că Dumnezeu este Cel ce vede, ( vede totul, deci ştie totul ) după definiţia etimologică a cuvântului grecesc, dar fără a interveni să-l forţeze pe om să renunţe la ele, aşa cum Dumnezeu nu-l forţează pe om să iubească.

Deci vorbim mai departe despre opţiune, şi dacă vrem de vocaţie. Că-ci Dumnezeu te cheamă dându-ţi un anume dar. Darul reprezintă chemare. Depinde dacă o auzi sau dacă vrei să o auzi şi dacă şi dai curs, dacă răspunzi. Şi apoi cum răspunzi, căci poţi să răspunzi parţial, total, într-un fel sau în altul, oricum faptul că suntem chemaţi denotă că suntem fiinţe capabile de răspuns, deci responsabile.
Altfel nu ni s-ar plasa chemarea.
În ceea ce mă priveşte, am ferma convingere despre chemarea mea de scriitor aşa cum o am pentru cea teologică. Deci rolul opţiunii în viaţa mea de scriitor constă în aceea că am crezut şi cred în această chemare, ea este pusă în fiinţa mea, în natura mea, deci răspunsul vine firesc natural, ceea ce înseamnă că scriu ca necesitate existenţială, ca mod de a fi, şi că o fac cu deosebită bucurie.

2. Istoria literaturii consemnează uneori arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dumneavoastră când credeţi că sa produs ( cu adevărat ) acest eveniment ? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele dumneavoastră încercări literare.

E adevărat, debuturi ca scriitor e una şi primele încercări literare constituie alt lucru. Debutul ca scriitor, în presă, a avut loc în Elveţia, la Lansanne, în 1982, în revista Culturală Adu-mi-am aminte, pe care am fondat-o acolo în cadrul Biserici ortodoxe române „Sf. Trei Ierarhi”, şi al cenaclului literar „Mihai Eminescu”, înfiinţată de mine în 1980.

În ţară am debutat în presă în Almanahul Coresi de la Braşov, aruncat în scăldătoare de istoricul şi criticul literar M.N.Rusu persoană de mare autoritate în acel timp, ca şi mai în America unde ne-am reîntâlnit şi unde continuăm să colaborăm.

În volum am debutat în America, cu o carte de poeme în română şi engleză publicată în 1989 la Tremaine comp. în Klamath Falls, Oregon, prefaţată de Leonard Cain, profesor de sociologie la Universitatea de Stat în Eugene, Oregon, intitulată Liturghia Cuvântului.

În ţară am publicat apoi în editura Libra, volumul de poezii Lumina Cuvântului în 1995, cu o introducere de Ilie Traian şi o prefaţă de Virginia Carianopol.

Cât priveşte începuturile literare, acestea merg până în clasa a VII primară unde m-am îndrăgostit de o fată din cartier, nou venită acolo şi căreia i-am scris o poezie pe care nu i-am dato niciodată.

În clasa a VIII a apoi, am fost extrem de impresionat când o colegă de clasă mi-a dedicat un poem pe care eu apoi l-am completat, de asemenea, fără ai arăta vreo-data versurile mele.

Mai târziu, prin anul II de Seminar la M-rea Neamţ, un coleg de clasă şi bun prieten, cu propriile lui poezi m-a stimulat să scriu şi eu.

Poeziile scrise atunci le am şi acum. Nu le-am încredinţat tiparului. Aceasta însă a fost perioada scrierii constante. Proză şi poezie. În anul III de Seminar, la 16 ani şi ceva, eu şi acest coleg, scoteam o foaie literară scrisă complet de mână, dar făcută după model profesional, cu rubrici, etc.

La facultate apoi la Bucureşti am continuat să scriu şi mai ales să mă cultiv frecventând cu regularitate şedinţele cenaclului literar „George Bacovia” de pe strada 11 Iunie în Parcul Libertăţii, dar şi alte cenacluri ca „Mihai Eminescu” din sectorul 2, „G. Călinescu” de la gară şi altele. Am citit enorm de multă poezie atunci

3. Care a fost drumul până la prima carte?

Acestea povestite aici împreună cu faza Lansanne şi au fost trepte ale drumului spre prima carte oricum, începând din seminar am scris poezie într-una.

4. Ce personalitatea ( personalităţi , grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

În afară de cenaclurile literare amintite, au fost şi personalităţi care m-au influenţat decisiv şi devenirea mea ca scriitor Nu va face decât să enumăr:

Scriitorii şi profesorii Petre Rezuş şi Mihai Rădulescu, pe care i-au avut la facultatea de Teologie la Bucureşti; Scriitorul Victor Hâlmu bun prieten, din Bucureşti căruia îi port o duioasă amintire; Scriitorul Lucian Valea din Botoşani, pe care nu l-am cunoscut personal, dar pe care-l vedeam când veneam în vacanţe acasă la Botoşani, plimbându-se pe stradă cu discipoli sau singur; Istoricul şi criticul literar M. N. Rusu cu care am legat o strânsă prietenie mai ales după venirea mea din Elveţia; Mitropolitul şi scriitorul Antonio Plămădeală, steaua şi modelul teologilor, mai ales atunci când am lucrat la Sibiu, angajat de el, ca secretar de redacţie la revistele Telegraful Român şi Mitropolia Ardealului, şi când am colaborat cu el foarte strâns lucrând ziua şi noaptea cu plăcere şi bucurie.
Trebuie să menţionez aici că un stimulent deosebit în procesul de creaţie la constituit „Cenaclul literar” „Artur Erăşescu” din Botoşani, condus în anii studenţiei mele de scriitorul Vasile Amarghioalei, prieten statornic începând din acel timp.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dumneavoastră, raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

Din punctul meu de vedere cred că un scriitor adevărat este un cetăţean deplin al patriei sale indiferent de relaţia cu puterea, bună sau rea în funcţie de tipul de putere şi în funcţie de modul în care scriitorul defineşte şi înţelege acea putere.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare pentru dumneavoastră literatura română contemporană?

Eu cred în viitorul literaturii române ; conduc aici la New York un cenaclu literar ( „M. Eminescu” ) de 14 ani, cu interviuri la fiecare două săptămâni şi o revistă literară şi de spiritualitate românească ( Lumină Lină ) înfiinţată în 1996 şi în această calitate am avut oaspeţi atât în cenaclu cât şi în paginile revistei, scriitori din ţară în permanenţă. În plus merg în fiecare an o dată sau de două ori în ţară ….. …… public şi lansez cărţile mele. Şi citesc foarte multă presă literară din România. De aceea în cunoştinţă de cauză, atât cât îmi e posibil, îmi exprim această convingere optimistă.

Citesc şi multă literatură americană, şi public poezie în reviste literare americane. De aceea pot să şi compar fenomenul literar din România, este remarcabil.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie, sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?… Pe când o nouă carte?…

Creaţia sa face, cum zice Scriptura, „cu timp şi fără timp”. Scriitorul de vocaţie scrie şi când nu scrie . Nu cred într-un „program” al scrisului. Este posibilă planificarea orelor sau zilelor de scris, după cum se poate scrie şi pe bucăţele, aprinzând noaptea lumina, luând hârtia şi pixul puse mereu la îndemână pentru a aşterne gânduri şi metafore, scriind pe genunchi în metrou sau autobuz, sau chiar în maşină conducând şi în alte astfel de momente.

În prezent lucrez la mai multe proiecte. Tocmai mi-a apărut de două zile un nou volum de poezii Stihiri cu Stânjenei, la Tina Moldova, Iaşi, îngrijit de M. N. Rusu, lucrez tot cu acest prieten la o antologie a scriitorilor Cenaclului literar „M. Eminescu” din New York, sponsorizată de prietenul şi scriitorul de valoare Aurel Ştefanache. Şi tocmai am finalizat traducerea în engleză a volumului de poezii Semnul Isar, apărut în 2006 la Paralela 45, în ….., Canada. Şi sunt la mijloc cu un alt volum de poezii care probabil se va numi, la sugestuia aceluiaşi M. N. Rusu, Starea de groază.

THEODOR DAMIAN

Anunțuri