MONITOR CULTURAL * on-line

~„Nepreţuitele amintiri“

Când am făcut prima oară cunoştinţă cu epigrama, mă aflam în trecere prin anii adolescenţei. Cunoscusem deja, pe viu, diversele aspecte ale traiului de la ţară, trimisă fiind de Dumnezeu să văd prima oară lumina zilei într-un sat din sudul Olteniei, o zonă din cale-afară de nisipoasă, dar în care tradiţia îşi păstrase rădăcinile. Am îndrăgit epigrama din primul moment şi într-un mod deosebit, după mintea mea de copil născut şi crescut la ţară, aşezând-o alături de strigăturile pe care le auzeam pe la nunţi sau pe la petreceri cu ocazia diverselor sărbători. Am început, în secret, să compun în stil popular, versuri satirice pe care mi le păstram într-un maculator ce s-a rătăcit cine ştie pe unde, o dată cu trecerea timpului.

Când am cunoscut în carne şi oase pe unii dintre scriitorii de epigramă, am avut un sentiment de înălţare.

Astfel l-am cunoscut pe Olimpiu Radu, al cărui ghem al timpului primit de la Dumnezeu când a fost trimis pe pământ, a început a se deşira în mai 1930 şi s-a sfârşit în ianuarie 2008. Pe un drum neted sau accidentat, ghemul ce şi-a deşirat firul făcut din material curat ca ceara de albine, sănătos, românesc, a lăsat uneori urme ce vor dăinui, spre lauda şi preţuirea neamului. S-a făcut remarcat în mod special ca epigramist, tratându-şi creaţiile cu cea mai mare responsabilitate.

A fost foarte impresionat de romanul meu intitulat “Oameni de Nisip”, publicat în 2006, iar pe lângă aprecierile făcute verbal, a compus următoarea epigramă:

“Omul astfel zămislit

Capătă în mod firesc,

Duritate de granit

Când “nisipu”-i oltenesc”

Fiindcă nu a putut să vină la Cenaclul “Perpessicius”, ca să-mi citească epigrama, i-a trimis-o Domnului Marcel Crihană, rugându-l să o citească Domnia Sa.

După un timp, Olimpiu Radu mi-a făcut o altă surpriză plăcută, dând citire epigramei în Cenaclul “Amurg sentimental”.

Aflându-mă acolo, am simţit nevoia să-i dau replica prin catrenul compus pe loc:

“Uite-aşa, cu epigrama

A trecut şi Radu vama!

Nu i-a trebuit mult timp

Să ajungă în Olimp”

La sfârşitul Cenaclului a venit la mine şi mi s-a adresat cu convingere: “Măi, Olteanco, ştii că gândeşti epigramatic? Scuză-mă că ţi-am spus Olteanco, dar preţuiesc atât de mult cele scrise de tine, încât simt că numele tău se leagă automat de locurile tale olteneşti! Hai, vrei să facem un duel epigramatic? Să aibă ca temă “Oameni de Nisip”.

Propunerea m-a intimidat, ca să nu zic “speriat”, şi i-am răspuns: “N-am curaj!”. “De ce? Trebuie să începi odată!” – a spus el pe un ton firesc. Nu după mult timp m-a sunat la telefon şi mi-a dictat epigramele pe care le scrisese, şi la care trebuia să dau replicile.

Am intrat în joc numaidecât, fiind inundată de versul popular, ca în adolescenţă. Un alt telefon primit de la Olimpiu Radu, în care mi-a spus pe ce reguli serioase se bazează un duel epigramatic, m-a îngrijorat. Gândul mă îndemna să renunţ, temându-mă că nu voi fi la înălţimea celor sperate. Însă, cu Olimpiu Radu, epigramistul, nu era de glumit. Trebuia să clarificăm ce am început. Dorinţa lui era foarte mare: “Olteanco, îţi dai seama? Vom prezenta în premieră un duel epigramatic, într-un cenaclu literar! Un duel care se bazează pe respectarea tuturor regulilor”.

Seriozitatea lui mă obliga să tratez totul cu aceeaşi seriozitate. Când am aflat că are probleme de sănătate mi-a părut tare rău. Nu l-am mai văzut o perioadă lungă de timp, pe de o parte de vină fiind boala lui care se înrăutăţea, iar pe de altă parte fiind problemele mele cu moartea mamei, perioadă în care am fost plecată adesea din Bucureşti.

Revederea cu Olimpiu Radu în cenaclul “Amurg sentimental”, m-a bucurat, dar m-a şi întristat, fiindcă am văzut la el o schimbare radicală, în rău, dovadă că abia ieşise din spital.

Atunci am luat hotărârea să clarific cu duelul, gândind că din vina mea Olimpiu Radu nu-şi va putea citi epigramele la care a muncit cu tot dragul şi cu toată conştiinciozitatea, iar pe de altă parte îmi dădeam seama că firul vieţii lui se apropiase de sfârşit. Am rugat-o pe fiica mea, Simona, să-mi printeze în dublu exemplar epigramele care rămăseseră scrise în computer.

Bucuria cu care Olimpiu Radu mi-a răspuns în momentul când i-am dat vestea că sunt gata să citim duelul epigramatic, nu o pot exprima în cuvinte. Mi-am dat seama că “sosise timpul”.

Ne-am dat întâlnire la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, unde se ţineau şedinţele Cenaclului Perpessicius. Din punct de vedere fizic, Olimpiu Radu se schimbase mult. Scăzuse, în greutate, dar şi în înălţime. Observaţia mi-a susţinut-o chiar el, când a spus pe un ton cât se poate de firesc: “Sunt conştient că nu mai am mult de trăit. Cu boala asta nu te joci! Deja am scăzut cinci centimetri în înălţime, în foarte scurt timp”.

Am dat citire duelului epigramatic, spre imensa bucurie a lui Olimpiu Radu, şi spre împăcarea mea sufletească.

DUEL EPIGRAMATIC

Olimpiu Radu şi Ioana Stuparu

Tema: romanul-trilogie “Oameni de Nisip”, autoare Ioana Stuparu

OLIMPIU RADU IOANA STUPARU

Ioanei Stuparu Mai e şi altceva

Omul astfel zămislit Când olteanu-i conceput,

Capătă în mod firesc, Reuşeşti cu mult canon:

Duritate de granit Tot nisipul e cernut

Când «nisipu»-i oltenesc. Şi prin ciur şi prin dârmon.

Totuşi… Zău, nu vreau…

Că olteanul e un dur Să te eperii chiar nu vreau

Am aflat din preambul, Dar ţi-o spun totuşi pe şleau:

Dar mai cred şi pot să jur Fudulia-i ceangă* rea

Că mai este şi fudul! Ce se poate şi lua.

Nu mi-e teamă Uite-aşa

De-aşa ceangă pot să spun Uite-aşa, cu epigrama,

Fără glumă, sunt imun. A trecut şi Radu vama!

Orice boală, orice dramă, Nu i-a trebuit mult timp

O tratez c-o…epigramă! Să ajungă în Olimp.

Am ajuns… Aflai

Am ajuns şi în Olimp, De la muica am aflat

În acel ţinut feeric, Şi în minte mi-a rămas,

Căci s-a construit de-un timp Că-n Olimp ajungi îndat’

Mult doritul teleferic. Mai degrabă c-un «PEGAS»

Merge şi aşa! Altfel spus…

Poţi să vizitezi Parnasul Dacă voi vedea Olimpul,

Cum doreşti (şi cu Pegasul), Asta hotărăşte timpul.

Dar regulamentul spune De plătit, plătesc uşor,

Să plăteşti cu poante bune. Căci am poanta la cuptor!

Cine te crezi? Şi de ce nu?

Măi, olteanco, cine-mi eşti, M-apucai, c-aşa e viaţa

Ai venit în Bucureşti; Şi olteanu-nfigăreţ.

Din senin şi fără teamă. El îşi cântă dimineaţa:

Te-apucaşi de epigramă! “M-a făcut muica isteţ”.

*Ceangă = boală
IOANA STUPARU

Decembrie 2007

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s