MONITOR CULTURAL * on-line

~Aurel Pop: Poeti in penumbra

o Dorin Salajan -„Ceremonia de trecere”

Răsfoind “Istoria tragică şi grotească a întunecatului deceniu literar noua” a lui Radu G. Ţeposu, am întâlnit o înteresantă “clasificare” a generaţiei ’80 încheiată cu nominalizarea “sentimentalilor rafinaţi” poeţi, printre ei găsându-se şi poetul Dorin Sălăjan, autorul volumelor; “Naşterea cea mare”,(1980), şi “Ceremonia de trecere”, (1985) ambele la editura bucureşteană “Albatros”. Din păcate ambii autori citaţi mai sus au trecut prea timpuriu la cele veşnice, fară aş definitiva opera.

Oare ce a simţit poetul Dorin Sălăjan acum 20 de ani când şi-a intitulat volumul “Ceremonia de trecere” pe care-l supun acum unei interpretări literare? S-a pregătit oare de “trecere” urmând îndemnul biblic; “Fii gata Omule” pe parcursul celor 20 de ani ? , Oare cât de gata a fost ? Iată întrebările la care ar fi trebuit să-mi răspundă cel care a luat-o pe un “drum fără întoarcere”, cu toate că “ai fost blând şi bun şi iubitor de oameni / asemeni poetului” (Meditaţie asupra vieţii-mi) te-ai dus, lăsând în urma ta o mare enigmă. Poate citind cu mai mare atenţie poemele incluse în volum, cititorul v-a reuşi să dezlege o parte din mister, cu toate că autorul recunoaşte deschis actul final ca o împăcare cu sine în orice moment: “Mie însumi moartea mi s-a părut atât de firească / Atât de izbăvitoare încât era să-mi fie fatală / În noaptea aceea caldă şi zăpuşitoare.” (La gurile izvoarelor)

Volumul de faţă, pus în discuţie e o continuitate a primei cărţi atât ca tematică: “Eu vin dintr-un sat fără prea mare rezonanţă istorică” cât şi stilul direct abordat în poeme ce reflectă tradiţiile acestor ţinuturi nordice puternic ancorate într-un registru de expresie specific graiului ardelenesc: “Vinul se bea cu sărăroaia direct din butoaie / date cu smoală pe la-ncheietură // Umblu cu făcăleţul pe la suflete …” (Meditaţie asupra vieţii-mi) Conştient de reponsabilitatea cei apasă pe umeri privind soarta celor rămasi acasă; “De fapt noi ştim prea bine unde sînt ţăranii / Poetul le veghează starea lor în lume / Prin el răzbat în lume şi lumea printre noi” ( Sărbătoarea stingerii lăpilor) autorul asemeni înaintaşilor săi ( L. Blaga, Ioan Alexandru) îşi asumă rolul de a-i pune în gardă: “Pregăteşte-ţi crucea tânără şi mormântu de-mprumut “ şi de a conştientiza pe cei din jur cei aşteaptă: “ O mână din afară dacă s-ar ivi / Pleznind creştetul de ou cu dibăcie / Ne-am prăvăli toţi devenind o apă şi-un pământ” ( Strigarea peste sat) .

Cele 15 poeme cuprinse în ciclul “Calea spinilor” plasate la mijlocul op-lui au o încărcătură biblică ce contribuie la conturarea unui univers sumbru: “Însă drumul e lung şi-anevoios ca o-ntrebare / Cu muşcătoare sensuri // Drumul e abia la început străbaţi munţi / Văgăuni coline-nspicate tăpşane poteci / Tranşee câmpii lunecoase hârtoape esplanade / Gorgane sălaşuri păstoreşti le laşi în trăznet toate” printr-un limbaj care aduce parcă în faţa cititorului reale tablouri rustice în care neliniştile îşi gasesc odihna pentru o clipă, ca apoi să: “… cauţi şi-ţi vine să urli că exişti”. (Preţul de la crescuta cămaşă)

Dramele ce au loc în mediu rural nu trec neobservate de autor asfel că printr-un discurs creat cât mai acesibil cititorului de rând prin explotarea fără milă a unui limbaj încă nealterat transmis din generaţii, îi vine poetului ca o mănuşă: “În fine orice s-ar spune există ceva primitiv” (Cunoaştere de noapte) în majoritatea versurile au în conţinutul lor o încărcătură profetică asupra lumii şi vieţii: “Lumea a fost întodeauna, este şi va fi / Un foc veşnic viu, care se aprinde cu măsură / Şi se stinge cu măsură” .(Numai soldatul)

Întrebările: “… cine să păzească înaltele umbre… ? // Cine să te îndemne pe / Cărările spinoase ale cunoaşterii… ? // Cine o va da dacă nu unsul de la naştere cu mir?” cad ca o altilerie grea în majoritatea poemelor ce compun prezenta carte iar responsabilitatea răspunsurilor cade pe umerii; “Poetului singur şi dacă el mai poate / Să ţină cumpăna pe odraslitele picioare / În nevoi veghează la capătul Lumii” deşi tematica e preponderentă rurală, aceasta depăşeşte în multe cazuri aceasta arie, extinzându-se şi în sfera citadină: “O, tinerii mei prieteni crescuţi în marile oraşe”. (Scrisoare către Holderlin)

Pentru Dorin Sălăjan impactul cu viaţa tumultoasă a mediului urban devine o obsesie, iar; “Când nu mai pot de-atâta înstrăinare / Trimit veşti prietenilor din Nord / Ultima ilustrată mi-am expediat-o chiar mie” (Ferestre din Nord) întoarcerea devine motiv de sărbătoare în sânul celor dragi: “Voi mă aşteptaţi cu vinul cald şi pernele moi” prilej de a schimba păreri despre aspectul politic, economic şi social de zi cu zi din acest colţ de ţară: “Discutarăm treburi politice destul de complicate / Şi noul Babilon îl căutarăm înfriguraţi / Pe o hartă cu becuri colorate”. (Meditaţie asupra vieţii-mi)

Dorin Sălăjan prin tematica sa cuprinsă în imagini aidoma unor poze învechite, limbajul şi stilul folosit prezintă cititorului un volum omogen cu poeme a căror versuri lungi marcate de luciditate, cu o puternică undă de sentimentalism privind recuperarea trecutului respectând cu sfinţenie cronologia fiecărui eveniment, având tăria de fiecare dată de a spune lucrurilor pe nume, iar uneori aflat la capătul puterilor cerea ajutorul divin: “Luminează-mi doamne calea spinoasă a cunoaşterii”în confruntările pentru respectarea adevărului, pentru promovarea sa potrivit calităţilor sale, iar în cazul încălcării codului etic îşi cere cu demnitate sentinţa: “ Iar de va fi să urc pe nedrept şi pe minciună / Uscă-mi doamne paşii în cea mai oarbă cale !.” (Columbia Livia)

Originalitatea creaţiei sale, porfunzimea actului poetic îl impun pe Dorin Sălăjan ca model al istoriei literare, pentru generaţia tânără dar şi ca reprezentant de seamă al generaţiei sale, curmarea zilelor poetului prea devreme este o mare pierdere pentru comunitatea locală dar şi pentru literatura română.

AUREL POP