MONITOR CULTURAL * on-line

~Iosif Popa: Relansarea revistei „Familia română“

La Oradea s-a  ţinut în sala culturală de la Baroului avocaţilor , joi, 26 iunie, între orele 17-19, relansarea revistei « Familia Română », pe o căldură mare, fiind de faţă 142 de persoane. În cuvântul de deschidere, cald şi primitor, scriitorul Paşcu BALACI, Preşedintele Cenaclului « Barbu Şt. Delavrancea » din Oradea, a arătat că revista reapare, cu nr.28, după o întrerupere de doi ani, în care a fost obligată să migreze de la Oradea la Baia Mare, dar este salutar pentru programul ei că nu s-a pierdut, că apare în continuare şi astfel îşi îndeplineşte misiunea ei, care este de mare actualitate. A urmat la cuvânt scriitorul Dr.Constantin Mălinaş, iniţiatorul şi conducătorul revistei în etapa de 27 de numere de la Oradea, care a explicat periplul obligat al revistei şi performanţa de a reapare, după ce oportuniştii din Oradea i-au cântat prohodul:

« Ideea revistei a fost lansată la Oradea în martie 1999,  şi dacă bine îmi amintesc, a fost prima data formulată de către domnul Vasile Ilica, aici de faţă, care în calitate de membru al Societăţii Culturale ,,Mihai Eminescu” de la Cernăuţi, a spus că este necesara o revistă, care să fie  oglinda  românilor de pretutindeni, să exprime cultura, literatura,  şi dificultăţile românilor, ce sunt despărţiţi în mai multe ţări. Propunerea a fost îndată îmbrăţişată şi dicutată între noi, cu referire mai ales la cununa  de români din jurul  României.

Special pentru ei era necesară o revistă, care sa exprime îmbrăţişarea lor, cu cultura şi limba lo, în cultura mare română, în limba română. În acel moment nu exista o asemenea revistă. Discuţiile  au continuat în următoarele două zile,de 8-9 martie 1999, fiind prezenţi la Oradea cu acel prilej, la Simpozionul ,,De la Eminovici la Eminescu” treizeci de scriitiori români din Ucraina,Ungaria,Serbia şi Republica Moldova.
Discuţiile au fost bune, am căzut de acord pentru editarea revistei sub egida Bibliotecii Judeţene , « Gheorghe Şincai »   Bihor , Oradea, a fost stabilit profilul revistei,ca să fie de credinţa şi cultura românească, pentru solidaritatea românilor de pretutindeni. Cele mai ample discuţii au privit titlul revistei .S-au făcut  mai mult de zece propuneri, până la urmă pe la miezul noptii ,la restaurant, cu votul   celor  29 de delegaţi prezenti s-a adoptat titlul ,,Familia Romana”, cu semnificaţia de familei a tuturor românilor, din ţară  şi din afara ei. Am cerut părerea Domnului Ioan Moldovan,redactor şef al revistei ,,Familia”, care era de faţă, el  a fost de acord cu acest titlu, decât să  nu iasă  în acelasi format cele două reviste. Aşa că noi am optat pentru formatul A4, care este şi foarte economic. Am stabilit tirajul la 1000 de exemplare, conducerea revistei ,                                                                                                                                                     caseta redacţională, în care eu intram ca redactor şef, apoi adjuncţi deveneau poetul Vasile Tărâţeanu  de la Cernăuţi şi bibliotecara Nina Negru de la Biblioteca Naţională din Chişinău. De a doua zi am trecut la lucru, am coordonat revista ca redactor şef şi în circa două luni a apărut primul număr. Care a produs o mare surpriză! În scurt timp revista a dobândit o bună circulaţie în ţară şi în străinătate, având cele mai bune ecouri în urma materialelor publicate.
Şi aşa au apărut 27 de numere între anii 1999-2006. În fiecare număr am avut o temă dominantă ,astfel ca cititorii să poată găsi într-un singur loc,o cantitate mare de informaţii şi aprecieri despre realitatea românilor din părţiile respective, din Ungaria, din Serbia, Slovacia, Australia, Austria, Rusia,
Franţa.Sau am tratat subiecte mari, precum
Eminescu, Emanuil Gojdu, Mihai Viteazu, Gheorghe Şincai ,Ştefan cel Mare, dând importanţă calendarului cultural de aniversări şi comemorări. În mod constant am publicat articole pentru  unitatea prin ortografie a românilor, astfel ca toţi să scrie în ortografia Academiei Române. În aceasta dorinţă am văzut un factor de unitate a românilor, precum şi un factor de identitate.
Au apărut astfel 27 de numere ale revistei, în care sau publicat 415 materiale, însoţite de imagini.Prin întreaga  colecţie am promovat o cultură a imaginii, pornind de la coperta cu clape, pe care puneam imagini în culori, privind tema dominantă a fiecărui număr. Am atins şi am deliberat probleme             de identificare a românilor  din jurul României, care adesea sunt supuşi unor măsuri şi acţiuni de pierdere a identităţii naţionale, care trebuia apărată.
Am apărat inclusiv scrierea corectă româneşte a numelor în cimitirele de români din jurul României, unde am observat că  se pierde legătura şi identitatea  românească, prin alterări  ortografice, care şterg urma românilor  din acele părţi.Toate au   mers  bine cu revista, până în luna iunie 2006, când am fost schimbat pe criterii politice de la conducera bibliotecii din Oradea. Noua conducere, străină de interesele, ce le-am avut noi în program, a găsit repede, că nu este cu cale  să mai editeze revista ,,Familia Romana” şi a suprimat-o imediat. Suprimată  a rămas peste un an şi jumătate, până  am găsit  cine să o preia şi să o ducă mai departe: Domnul Teodor ARDELEAN, directorul general al Bibliotecii Judeţene ,,Petre Dulfu” de la Baia Mare, un om iubitor de neam, de istorie şi adevăr.

Am găsit la Baia Mare cea ce lipsea la Oradea,  cea mai mare bucurie  pentru preluarea revistei şi aşa s-a născut noua serie, cu nr.1(28)al revistei, care este dedicat problemelor  Basarabiei. Lansarea s-a făcut  la Baia Mare în 27 mai cu peste 200 de participanţi, care s-au solidarizat  în jurul ideii familiei române. Iar   la Oradea am făcut-o în data de 12 iunie, revista fiind bine primită, totodată s-au exprimat regrete că a fost alungată  din Oradea de o minte primitivă  şi antiromănească ».
Opinii:
Paşcu  Balaci, scriitor. Salută reapariţia revistei şi deplânge  că aceasta a trebuit să plece din Oradea: « ,Prin această discriminare,s-a vădit că Oradea Mare a devenit Oradea mică, Oradea măruntă. »
Studentul Anatol Cojocarii,Presedintele Asociaţiei Studenţilor şi Elevilor Basarabeni de la Oradea:,,Văd prin această revistă multă credinţă şi adevăr,o revistă  binevenită, pe care o dorim şi o susţinem”.
Dr. Doina Ignat, istoric:,,Domnul Constantin Mălinas  este un om de o deosebită forţă spirituală, el a fost lovit de multe ori, dar a învins multe, a invins  şi de această dată, căci a rezolvat ca revista sa nu dispară, să apară în continuare,  chiar dacă la Baia Mare, ceea ce  este foarte bine  pentru Baia Mare şi este prost pentru Oradea. Dar e bine pentru toti românii, că reapare! »
Tiberiu Moraru Preşedintele Fundţtiei ,,Morăriţa” Oradea:,,E bine că Domnul Constantin  Mălinaş nu a facut un orgoliu personal şi  a găsit alt om de calibru similar, pe Domnul director Teodor Ardelean de la Baia Mare, pentru a porni din nou revista ,,Familia Romana”.

Faţă de apelul repetat al poetului Alexandru Sfârlea, ca să se spună mai pe şleau, cine a cauzat încetarea apariţiei revistei  la Oradea, nu putem să  spunem decat că  este persoana celebră, care s-s-a  săturat de România în urmă cu câţiva ani,  alături de idolul său Sabin Gherman, apoi s-a săturat şi de ,,Familia Română » , de curând  s-a săturat  de cărţile colegilor lui de la revista « Familia », s-a săturat şi de cd-urile cu cântece romaneşti ale lui Florian CHELU, deoparece  le-a predat  cu camionul la retopit,  din depozitele Bibliotecii Judeţene ,,Gh. Sincai” Bihor, s-a săturat şi a predat la topit chiar colecţia revistei « Familia Română ». Nomina Odiosa sunt!  Dar pentru  a nu se face confuzie, precizăm că am numit pe  Traian Ştef, directorul cel mare şi incompetent al Bibliotecii Judeţene Bihor din Oradea, care l-a lucrat politic pe Constantin Mălinaş, ca să-i ia postul si să distrugă revista. Ceea ce i-a reuşit parţial. Au mai au exprimat bucuria de a se revedea cu revista « Familia Română » scriitorul medic Lucian MUNTEANU, studenta Doina BULZAN, studentul Ioan POP, dr.Vasile DEAC, avocat Antiţa BALACI  şi părintele protopop Dorel Octavian RUSU al Oradiei. Toţi au îmbrăţişat revista şi s-au fotografiat în jurul ei.

IOSIF POPA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s