MONITOR CULTURAL * on-line

~Ion Marin Almăjan:” Die Fabruchler „

Ar fi amuzantă, dacă nu ar fi enervantă încercarea unora de a plasa noua carte a Danei Gheorghiu în spaţiul reportajelor, deci al cărţilor care-şi propun să reflecte realitatea imediată. „Die Fabrukler” , traducerea românească nu se poate face decât printr-o perifrază, „Cei din Fabrik”, nu este deci un reportaj, ci o creaţie literară care-şi propune ( şi reuşeşte cu mare măsură ) să reinventeze un topos,o gamă extrem de colorată de personaje specifice acestui cartier al Timişoarei şi, cred, tuturor cartierelor din oraşele aparţinătoare cândva fostului imperiu austro-ungar. Cartea Danei Gheorghiu nu este un conglomerat, după tipicul literaturii ultimilor ani, de impresii, date, fantasme, nici un tratat superinteligent de idei filosofice ambalate în fraze preţioase, cu voită tentă literară. Die Fabrukler musteşte de viaţă,lumea ei, plasată în anii 50 ai secolului trecut suporta mizeria, vicisitudinile, teroarea dezlănţuită de nou instalatul regim comunist, dar în acelaşi timp îşi suportă şi propria condiţie, de marginali ai vieţii, de scăpătaţi,fără să fi fost altcândva mai mult decât mici meseriaşi,mici funcţionari, casnice cu veleităţi de primadone etc. Oricum o lume crepusculară . Simt nevoia să precizez că Fabricul ( grafiat româneşte ) nu a fost o mahala în accepţiunea clasică a termenului. Nici nu cred că oraşele din Europa de mijloc au avut mahalale precum cele din Regat sau din alte ţări balcanice .Cartierul timişorean nu a avut o istorie anonimă. Deşi aici au convieţuit români, evrei, sârbi, maghiari ,deci putem invoca existenţa unei comunităţi multiculturale a, Fabricul are o frumoasă tradiţie a mişcării naţionale româneşti . Se poate afirma că el s-a opus dese ori Cetăţii Timişoara, elitistă, xenofobă, al cărui consiliu, de pildă, a hotărât , la 1719, „ de a înlătura din oraş şi a nu admite pe toţi, mai ales pe cei necredincioşi, cei care sunt păgâni, evrei, turci, luterani şi calvinişti, aşa pe toţi ceilalţi eretici ( greco-ortodocsi n.m.), indiferent de neam şi nume .”( apud Johann Preyer: Monografia oraşului liber crăiesc Timişoara, 1853 ).

Dana Gheorghiu aduce în centrul povestirilor sale tocmai această diversitate nu doar tipologică, ci şi naţională. Apar Erzsi, „cea cu trup de copil şi suflet de târfă”, Pisti bacsi „beţivanul notoriu de la Prinţul turcesc”, Raika „ ştirista „, „apucătoarea Vanda „, „ pântecosul domn Alexandru care cânta din spatele perdelei La donna e mobile „, Stefi neni, acum cu trupul micit şi contorsionat de reumă „, care a fost desemnată cândva la concursul de miss de la Pesta drept cea mai frumoasă dintre candidate şi multe alte asemenea „eroine” care populează eposul cărţii fascinând cititorul.

Toate aceste argumente, dar mai ales ştiinţa autoarei de a surprinde prin tuşe precise un portret, un gest sau un mod de comportament, mă îndreptăţesc să

afirm că această carte a Danei Gheorghiu este o reuşită deplină nu doar a autoarei, ci şi a literaturii scrise în această parte de lume şi de ţară.

ION MARIN ALMĂJAN

Anunțuri