MONITOR CULTURAL * on-line

►Mariana Gurza

DECEBALUS REX – DRĂGAN FECIT

Azi am un sentiment ciudat…Poate din cauza stirii auzite la radio…”Plecarea” dintre noi a unui brav roman, IOSIF CONSTANTIN DRAGAN.Un nume cu rezonanta, o adevarata istorie si mandrie nationala, pentru „ambasadorul” nostru .Am in fata pentru o clipa statuia lui Decebal de pe malul Dunarii, si parca alaturi privea sfios, cel ce a pretuit NATIUNEA.

„DECEBALUS REX – DRAGAN FECIT” Un OM AL FAPTEI MARI, un ziditor in istorie si credinta culturala. In urma sa, edificii culturale, pagini scrise din dragoste de neam si tara. Va reveni acasa, la Lugoj, acolo unde ii este locul. A iubit viata, si-a iubit vatra, si-a adorat poporul. Nu, nu a fost un simplu ‘trecator”… si-a lasat emblema in lumea afacerilor dar in constiinta noastra va ramane un mare om de cultura, istoria cinstindu-i memoria, un „DRAGAN FECIT”. Dumnezeu sa-l odihneasca!

22.08.2008

__________________

~ „O realitate de care avem nevoie“

Alexandru Nemoianu, admirabilul nostru contemporan din America, „rămas – acolo unde e – un adevărat reazem al spiritului tradiţiei româneşti“, veghează şi trăieşte clipa ştiind că „nimeni nu este singur“; cu noi fiind Dumnezeu. De peste ape, îndemnul cald „să nu ne fie frică“, să ne păstrăm credinţa moştenită, ca nişte adevăraţi „tradiţionalişti“, cu inima sus către Dumnezeu, încrezători în noi şi în taina locului, vine şoptit prin paginile cărţilor Domniei Sale.

Cărţile Domnului Alexandru Nemoianu „dezvoltă în mod natural opera de gânditor creştin, fiind un punct de vedere nou şi articulat asupra modelului existenţial românesc“. Este OMUL care crede în ADEVĂR, ştiind că doar El ne face liberi. „Adevărul este o Persoană şi mai exact, Una care cuprinde, într-un întreg de o fiinţă, Adevărul, Calea şi Viaţa.“

Şi mie îmi place expresia Dlui Artur Silvestri „Enigma prin Neamuri“. „Ceva nevăzut, de demult, ce uneşte şi întregeşte indiferent de timp şi spaţiu. Venind din văile Almăjului, unde „oamenii lui sunt doina, începută cine ştie când şi care se continua mereu aceaşi în fond şi mereu tânără şi fermecătoare în formă, în forma nouă în care se îmbracă“, îl regăsim adesea pribegind prin locurile dragi, cu ochi de prunc, cu ochi de adult, cu sufletul încărcat de acelaşi miraj. Probabil în tainicul lumii îndepărtate, asemenea unui călugăr vizionar, prin rugăciunile sale, retras din răutatea lumii, ne-a facut o radiografie completă a vremurilor ce le trăim.

Într-o societate bulversată de multă „politichie“ şi confuzie, m-am aplecat în aceste zile asupra cărţilor Domniei Sale, şi m-am oprit asupra unor „Fragmente din vremea persecuţiilor“, o carte de eseuri şi „însemnări răzleţe“ şi adnotări scrise de autor în anii 2005 şi 2006. Dacă nu aş cunoaşte drumul Domniei sale, citindu-l, aş fi fost convinsă că mă aflu în faţa unei cărţi scrise în chilia unui blând monah ce încearcă să descifreze ecuaţia lui Dumnezeu. Şi cred că pentru dânsul nu există necunoscute. Biblia i-a fost abecedarul, istoria, şi celelalte ştiinţe. Harul divin se primeşte prin credinţă şi multă rugăciune. Dumnezeu l-a mângâiat la vreme pentru vremuri… Pentru Alexandru Nemoianu „lumea aceasta, în care trăim, este o stare căzută, contaminată de rău, sub păcat. Ea este stăpânită de puterile răului şi acestea nu pot oferi decât o iluzie, o minciună / o fraudă, singurul rod ce îl poate zămisli „tatăl minciunii“.

Suntem în prag de alegeri. Poate ar fi bine să medităm la spusele „Înţeleptului din America“. Fiecare din noi având un „rol unic“: „Diversitatea uluitoare a evenimentelor istorice, „schimbările“ de care vorbeam, sunt toate ocazie, posibilitate, pentru fiecare persoană de a alege între bine şi rău şi, astfel, putinţa de mântuire. Formele sub care suntem chemaţi la participare sunt mereu noi şi fără precedent şi de aceea alăturarea la bine sau la rău tot mereu va fi fără echivoc.“

Dl. Alexandru Nemoianu ne avertizează că, „împlinirea personalităţii umane, mântuirea ei, nu vine în şi prin Istorie ci la capătul ei. Dar cele spuse la nici un caz nu înseamnă că în existenţa sa pământească omului i se cere să fie pasiv, detaşat, „neangajat“. E dovada adâncii înţelegeri pravoslavnice a rostului individului căci aşa arată Sfântul Teofan Zăvoratul „Nimic nu vine fără trudă. Ajutorul lui Dumnezeu este întotdeauna alături de noi şi gata să se ivească, dar el se dăruie doar acelora care caută şi trudesc şi încă mai vârtos acelora care căutând îşi istovesc tot talentul ce le-a fost dat şi abia atunci, cu toată inima îşi înalţă glasul strigând: «Doamne ajută-mă!»

Alexandrul Nemoianu – „un truditor“ al neamului! Sfinţenia „locului“ o trăieşte tainic. Ştie că dăruind, va dobândi! Un OM puternic, avându-l pe Dumnezeu alături.

Alexandru Nemoianu – un scriitor complex. O profunzime şlefuită, alături de oameni, natură, necuvântătoare, într-un „Rai în care ne-a vrut Dumnezeu“. Un fin observator al Lumii, ce ştie ce înseamnă „jertfa“, arătându-ne drumul spre ADEVĂR, SPRE MÂNTUIRE.

Nu am citit niciodată ceva atât de compact în câteva fraze. O trecere firească de la adevăr şi religie, loc şi lume. Domnia sa merită să fie încurajat! Mai are multe de spus! Rămân chiar la convingerea că ar trebui să-i scoatem separat, într-o carte, frazele înţelepte pline de tâlc şi adevăr, adevărate poveţe.

Citindu-l, m-am cutremurat cum a gândit în anii trecuţi şi ce se întâmplă astăzi; modul Domniei Sale de a vedea lumea este impresionant. Aşa o văd şi eu… o nebunie în plus. Globalizarea, religia, problemele social-economice sunt prinse perfect. Aşa şi este. Un curaj uimitor! Nici nu ai spune că ar fi arheolog sau istoric… mai degrabă sociolog… şi cred că ar fi fost un Patriarh bun… Pe aceeaşi linie cu Iustin Pârvu…

Şi eu… sunt contemporană cu acest OM! Alexandru Nemoianu „e o realitate izbitoare“. O realitate de care avem nevoie. Cu Dumnezeu înainte, Domnule Alexandru Nemoianu!

MARIANA GURZA

___________

~„Locul Sacru“

Nu am fi putut trece saptamana fara a poposi la Sarmisegetuza.Locul care , in conceptia copilariei, era locul „sacru” aL stramosilor nostri.Atunci, pe vremuri, totul a fost diferit.O sfintenie, o curatenie a locului care le-a marcat poate copilaria multor elevi iubitori de istorie si inedit.

Acum, zidurile parca plang, parca suna a chemare.In unele locuri, plugul si-a facut loc.Pomii nu mai sunt infloriti ca altadata primavara.Nici ciripit de pasarele n-am auzit.Doar doua localuri marunte, unde oamenii printr-o „dusca” mai intorc capul spre ceea ce ne-a mai ramas.Si ca niciodata, sus, pe Retezat, parca cineva nevazut a construit o alta cetate, cioplita din gheata.Muntele luase o alta forma.

Nu stiu daca in fotografiile ramase se pot zari liniile perfecte si inghetate de disperare… Doar cu acea imagine m-am intors, o cetate ridicata de cei tainici, pentru a arata celor ce nu vor sa vada cum ar trebui sa ne aparam istoria; dar nu prin nepasare si indiferenta.

MARIANA GURZA

________________

~„Toaca de Sfintele Paşti“

Mesajele primite la ZI MARE, m-au dus putin in timp, la ce a fost si nu as avea voie sa uit.

Sfanta Inviere, Renasterea noastra a tuturor, ALTFEL, strafulgerati de LUMINA DIVINA, intr-o permanenta legatura cu natura si universul ne vor determina a percepe esentialul din lumea tainica a Neamului Romanesc.O lupta intre „bine” si „rau”, o lupta intre „intuneric” si LUMINA.

LUMINA va fi cea care ne va deschide calea spre adevar si intelepciune.Lumina va fi cea care va arde „raul”.Ne asteapta o lume a mantuirii, prin jertfa, printr-o ardere de tot, spre a tinde spre vesnicie.

Nimic nu este prea putin si inutil cand dorinta unui singur om poate deschide o mica nisa spre lumea nevazuta…

Vor percepe si altii in timp rostul „cuvantului ziditor” si „lucrarea” prin care suntem chemati in a ne marca identitatea.

Cand eram copil, invatata cu post si rugaciune, ma bucuram si de prezenta strigatului de „toaca” ce tata, o instala in curte invatandu-ne sa vestim ziua cea mare.

Deniile de seara, zile mult asteptate atat pentru adulti cat si pentru copii ne purtau in alta lume.

Privegherea langa mormant era permanenta.In Saptamana Mare, satenii erau indoliati, tristi.Femei imbracate in negru, cu flori in mana, se adunau in biserica.

Sfanta Inviere, un ADEVAR, O CALE, O LUMINA! Un triumf in fata intunericului…

Prezenta la Inviere o mare sarbatoare sufleteasca.Eram mandra cand il vedeam pe tata, chemat in Sfantu Altar pentru a taia anafura.

In prima zi de Paste, in unele zone carasene, erau aduse bucati de cas si ou, si un miel viu, legat cu pangliga rosie.Strigatul mielului in biserica avea o perceptie tainica.

Dupa sfintirea celor aduse, erau impartite acele simboluri minunate tuturor credinciosilor.Mielul era daruit preotului.

Toti in straie noi, in straie de sarbatoare.Natura la fel.O alta viata, mai curata, o purificare interioara a fiecaruia ce isi doreste sa-si gasesca drumul.

HRISTOS A INVIAT!

ADEVARAT A-NVIAT!

________________

~ „Obiceiuri de Paşti”

Sarbatorile sunt popasuri spirituale, momente de reflectie, de impacare cu noi insine si cu aproape nostru. Pastele inseamna trecere, trecerea de la moarte la viata, de la o existenta marunta si egoista la una de daruire. Pe drumul spre Inviere, deniile sunt etape initiatice. Refacem cu fiecare zi din saptamana traseul lui Hristos. Murim si inviem impreuna cu el, moare in noi omul cel vechi al pacatului si rebastem intru Adevar.

Focul de Pasti
Pe vremuri Sfintele Sarbatori de Pasti aveau pentru romani o importanta cu totul deosebita. De aceea toata perioada acestor sarbatori era presarata de ceremonii care astazi au disparut. Astfel, secolul trecut exista obiceiul ca noaptea premergatoare zilei de Inviere credinciosii sa vegheze icoana care reprezinta inmormantarea domnului nostru Iisus Hristos. Cu acest prilej, oamenii aprindeau focuri. Originea obiceiului se regaseste in Sfintele Evanghelii care vorbesc despre ostasii care au vegheat mormantul.
Toaca furata

In Muntii Apuseni exista odinioara obiceiul ca in noaptea Pastilor feciorii sa ia toaca de la biserica si sa o duca in cimitir unde trebuia sa o pazeasca pana dimineata.Daca li se intampla sa o piarda insa, atunci erau datori sa-l ospateze din belsug pe cel care fusese indeajuns de dibaci ca sa o fure.
Daca insa reuseau sa o pastreze, atunci cel care se obligase sa o fure sa reuseasca era, la randul sau, dator sa dea de mancare si bautura celorlalti.

Scaldatul
Pentru ca Invierea sa-i gaseasca primeniti atat sufleteste, cat si trupeste, romanii obisnuiau ca inainte de rasaritul zilei de Inviere sa se duca la rau si sa se imbaieze. Se credea ca cel care se spala se curateste de toate bolile si rautatile, de toate vrajile si va fi tot anul sprinten, usor, harnic si iubit.
Fetele isi puneau speranta ca acest scaldat le va ajuta in dragoste si, de aceea, rosteau descantece in vreme ce se spalau.

Alegerea craiului

Alegerea craiului, numita si bricelatul, este un alt obicei din batrani pierdut acum. Datina spune ca in ziua de Pasti, dintre feciorii care au iesit pentru prima oara la munca in acel an trebuie ales un crai care sa-i pedepseasca (briceleasca) pe toti feciorii care au facut fapte rele in postul Pastelui.
Feciorul care a fost ales crai este dus pe brate la rau unde, daca nu se rascumpara cu vin si rachiu, are parte de un scaldat fortat. Daca insa reuseste sa se rascumpere este dus la biserica si asezat pe un jilt de unde imparte dreptatea.Pedeapsa consta, in general, in lovituri la talpi aplicate cu un bat numit bricela, de unde si denumirea obiceiului.

Scranciobul
Acest obicei este legat de amintirea faptei nelegiuite a lui Iuda, care sub apasarea remuscarii de a-l fi vandut pe hristos s-a spanzurat.Jocul acesta poate fi periculos, mai ales ca in unele regiuni acest scranciob actioneaza ca un carusel.

Udatul
In unele locuri, atat in Bucovina cat si din Transilvania, este datina ca luni, a doua zi de Pasti, feciorii sa ude pre fete si baietii pre copile.Iar marti dupa Pasti uda fetele pre feciori si copilite pre baieti.
Datina aceasta este utilizata in Bucovina atat pe la orase cat si prin sate. Datul pe la orase se face in urmatorul chip: fiecare june ia un sipusor cu apa neinceputa sau cu parfum si, mergand pe la casele unde se afla fete mari si copile, respectiv domnisoare, cam pe timpul acela cand presupune el ca se vor fi sculat si imbracat, cum intra in casa se duce de-a dreptul la dansele si le stropeste. Fetele, dupa ce au fost in chipul acesta udate, invita pre cei ce le-au udat la masa, ii cinstesc si primesc cu fel de fel de copturi si, daca sunt inrudti sau mai de aproape cunoscuti, le dau, drept suvenire, si cate un ou care e mai frumos. Nu tot asa se intampla Udatul pe la sate. Aici se scoala flacaii des-dimineata si mergand, cate c-o cofita plina de apa neinceputa pe la casele pe unde stiau ca se afla fete mari, pre care fata o surprind sau o gasesc dormind o uda cumsecade. In alte parti insa udatul acesta se face intr-un mod mai brutal. Flacaii adeca pandesc cand ies fetele de prin case, le prind, si asa imbracate si gatite cum sunt, le duc pana la o fantana, parau, balta sau si la un elesteu din apropiere, si acolo toarna apoi cate vreo doua-trei cofe de apa pe dansele, ori le cufunda cu haine cu tot inauntru si ledau drumul.Cu toate acestea fiecare fata care este astfel udata nu se supara, ci din contra se bucura ca, intamplandu-i-se aceasta, in decursul anului de buna ma se va marita.
Originea acestei datini ne-o arata urmatoarea legenda din Bucovin „Zice ca o fata de crstin, luand a doua zi, dupa Invierea Domnului nostru Iisus Hristos niste oua albe intr-o cosarcuta, se duce cu danselesa le vanda.
Pe drum se intalni cu o fata de pagan si aceea voi sa-i cumpere ouale, dar nu avea destui bani la sine. Deci dupa ce negotie ouale, o ruga sa mearga acasa la dansa ca sa-i dea ceilalti bani.Fata de crestin incepu a-i istorosi celei de pagan ca nici o lege din lume nu e asa de buna ca legea crestineasca, si in urma o indemna ca sa treaca si ea la aceasta lege. Fata de pagan insa nu voi sa creada si de aceea zise:

– Numai atunci voi credem cand se vor preface ouale cele albe, ce mi le-ai vandut, in rosii!

N-a apucat insa bine a rosti cuvintele acestea si iata ca – minunea minunilor – toate ouale se facura rosii.

Fetele cand vazura minunea aceasta, lesinara amandoua de spaima. Niste baieti, cari din intamplare se aflau in apropiere, vazandu-le ca au lesinat, alergara repede la o fantana, scoasera apa dintr-insa si le udara, si fetele in urma aceasta se trezira. Atunci fata cea de crestin, drept recunostinta si multumita, lua mai multe oua rosii si le impartii baietanilor spre aducere-aminte de cele ce s-au intamplat. Si de atunci a ramas datina ca baietanii sa ude fetele a doua zi de pasti, si ca rasplata pentru aceasta sa capete de la dansele oua rosii”.

culese de Mariana Gurza

_________________

~”Identitatea” nu dispare ci dimpotrivă: apar sintezele aşteptate

Nu demult , la Timisoara, in prezenta prof.univ.dr. Cornel Ungureanu si a criticului literar de exceptie, care este Adrian Dinu Rachieru, au fost prezentati doi scriitori de marca: Ion Milos, poetul „luminii care surade” , si Catinca Agache, o prezenta fascinanta prin acel spirit iesan de noblete si bunatate. Cartea prezentata a dnei Catinca Agache ,”LITERATURA ROMANA IN TARILE VECINE 1945 -2000″ , este o adevarata enciclopedie bine documentata a fenomenului literar din provinciile istorice romanesti- Basarabia si nordul Bucovinei – sau din teritoriile locuite de romanii din jurul granitelor Tarii. Editata la Editura PRINCEPS EDIT, aceasta era „o carte asteptata” – asa cum noteaza in prefata Dl. Acad. Constantin Ciopraga. L-as mai cita spunand ca ” a ramas de pomina o observatie a lui N.Iorga (cel dinainte de primul razboi mondial) ca Romania e o tara inconjurata de romani”. „Percepem, pe drept cuvant, literatura in limba lui Eminescu-Sadoveanu-Nichita Stanescu provenind din afara – ca produs intregitor al ethnosului comun. Exegeze de tip unilateral, bunaoara despre literatura romana contemporana din Basarabia, din Banatul sarbesc ori din nordul Bucovinei- fiecare cu insemne psiho-fizice particulare – releva fenomenologia romanitatii in conditii istorice diferite, altele de la un orizont la celalalt. Intr-o remarcabila sinteza, Catinca Agache realizeaza in premiera, dupa indelungi cercetari, studiul monografic Literatura romana in tarile vecine (1945-200); subtitlul vizeaza Basarabia (Republica Moldova), nordul Bucovinei (Ucraina), Banatul iugoslav – Voivodina (Serbia) si Ungaria. Frapeaza documentarea exceptionala si numeroasele note de contrapagina; de subliniat, totodata, alternantele, trimiterile demonstrative la volume si periodice; se insista – in functie de generatii si promotii – pe fluxul ideilor, pe paradigmele in miscare.Vivacitatea discursului evolueaza in pas cu desfasurarea de aspecte definitorii dar putin cunoscute la noi. Sfidand dificultatile, Catinca Agache semneaza, in esenta, o carte de referinta, mult asteptata”.(Acad. Constantin Ciopraga) Cartea in sine poate fi considerata o carte-document, ce trebuie sa fie prezenta in bibliotecile celor care sunt preocupati de fenomenul literar.

MARIANA GURZA

__________________

~”Mărturii ortodoxe”

„Cade-se celui ce invata si nu face, ca, rusinandu-se de cuvintele sale, sa inceapa si el a lucra intr-o buna zi”. (Sf.Ioan Scararul)

„Scopul vietii pamantesti pentru fiecare om este mantuirea sufletului. Iar mantuirea se castiga prin pazirea dreptei credinte pana la sfarsit si prin lucrarea faptelor bune (Iacov 2, 26).

Toti Sfintii Parinti din Biserica Ortodoxa au pastrat cu mare sfintenie adevarul de credinta. Unii prin scris, altii prin cuvant, iar altii au pecetluit adevarul prin jertfa vietii lor. La cele sapte Sinoade Ecumenice invataturile de credinta s-au intarit de sute de Sfinti Parinti in prezenta Duhului Sfant si chiar au fost pecetluite cu anateme, punandu-se aceasta afurisenie si bluestem asupra tuturor care vor indrazni pe parcursul vremii sa modifice cele stabilite de catre ei. De exemplul canonul privind Simbolul Credintei de la Sinodul II Ecumenic zice asa : „Cine va indrazni sa adauge sau sa scoata ceva din Simbolul Credinteim sa fie anatema”.

Pana la anul 1054, Biserica de Rasarit cu biserica Romei a Apusului, au fost una, insa datorita faptului ca cea din urma, chiar cu 2-3 secole inainte de acest an a introdus o mare greseala si erezie in Simbolul de Credinta, Filioque, adica purcederea Duhului Sfant si de la Fiul, acest fapt a culminat cu rupture dintre Rasarit si Apus.

De la acea data si pana in prezent biserica Romano-Catolica a adaugat inovatie peste inovatie si erezie peste erezie, din care enumeram cateva: infailibilitatea si suprematia papala, imaculata conceptie, purgatorial, suprimarea Epiclezei in cadrul Sfintei Liturghii, suprimarea posturilor etc.

Datorita acestor abateri, in Biserica Rasariteana sau ridicat sfinti care au combatut cu mare curaj ereziile catolicismului…” Ecumenismul este numele de obste ale pseudocrestinismului si al falselor biserici din Apus. El cuprinde in sine, intregul umanism European, in frunte cu papismul. Pseudocrestinismul si pseudobisericile din Apus nu sunt altceva decat erezie peste erezie.

Aceste erezii inlatura pe Hristos, Dumnezeu-Omul, punand in locul lui pe om (papa). In aceasta privinta nu este deosebire intre papism, protestatism, ecumenism si alte erezii, ale caror nume este legiune”.

La noi in tara, Sfantul Paisie de la Neamt si cativa mari duhovnici contemporani, printre care Parintele Rafael Noica, Parintele Dumitru Staniloaie, care a afirmat: Eu nu sunt pentru ecumenism. Socotesc ca ecumenismul este produsul masoneriei. Iarasi vor sa relativizeze credinta cea adevarata. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa, nu sunt surori. Nu exista decat un singur trup, adica o singura Biserica. Deci notiunea de biserici surori este improprie.” Un domn, o credinta si un botez.

Biserici surori cu Biserica Ortodoxa Romana sunt toate celelalte Biserici Ortodoxe din lume.

Nu se exclude dialogurile si intalnirile intre reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe si reprezentanti ai altor credinte, dar acest dialog sa aiba o singura menire : ca acesti reprezentanti sa vada si sa creada ca Ortodoxia este singura care detine adevarul, fapt confirmat si de minunile de netagaduit care se intampla si astazi in Biserica Ortodoxa (coborarea Sfintei Lumini la Ierusalim, aghiazma s.a.).

Parintele Cleopa indeamna la pastrarea credintei noastre Ortodoxe, fara a face vreun compromis cu catolicismul sau cu celelalte confesiuni”.

„Biseica este stalp si intarire a adevarului ! Biserica este Trupul lui Hristos , cum zice marele Apostol Pavel, al carui cap este in ceruri.

„Credinta este moarta fara fapte si faptele fara dreapta credinta sunt moarte !”

(Arhimandrit Cleopa Ilie-Marturii Ortodoxe)

Mariana Gurza

____________________

~Sfânta Teodora de la Sihla

Pasii m-au purtat in aceasta vara spre Muntele Sfant, Ceahlau. Nimic mai frumos decat „Atohosul” nostru romanesc. Perle binecuvantate, ctitoriile ortodoxe voievodale, aer proaspat primenit de respiratia tainica a sufletelor ce inca mai ratacesc prin pesteri. Un loc tainic l-am descoperit urcand la Schitul Sihla, unde intr-o pestera pe versantul nordic al muntelui s-a nevoit o mare pustnica, Cuvioasa Teodora, „aleasa floare duhovniceasca a Moldovei.” Pestera a devenit un mic paraclis, un loc de pelerinaj pentru cei credinciosi. O multime de lumanari, de iconite, o raza de soare oprita in loc de vremuri. S-a scris mult, sunt multe legende, dar personal sentimentul calatorului care ajunge in acel colt de tara este unic. Esti undeva, intr-un colt de rai. Aproape de pestera, pe o carare in vale, te intampina misterios fantanita Sfintei Teodora, pe o stanca inalta, asezata la marginea unei prapastii.Intr-o mica scobitura pe care, dupa cum spune traditia, „Sfanta Teodora si-a sapat-o cu insesi unghiile sale”, se strangea ploaia sau picaturi de roua din care Sfanta isi potolea setea. „Un strop de apa adunat din ploi sau din roua noptilor zace vesnic pe fundul acestei scobituri captusite cu matreata”, fiind tamaduitoare de boli.

De ce Sfintele sale moaste se afla la Kiev, in pesterile Manastirii Pecerska nu am inteles.Pe racla fiind scris „Sfanta Teodora din Carpati” Oare nu o putem aduce acasa?

Unii spun ca moastele ai au fost duse in Rusia imediat dupa moartea sa, altii mai spun ca dupa 1830, ele fiind in posesia familiei Sturza si asezate in biserica Miclauseni-Iasi, iar in 1856, au fost date Manastirii Pecerska, in schimbul unor vesminte de fir.

Minunile din acel colt de rai, prezenta nevazuta a Sfintei Teodora de la Sihla, inca rugatoare pentru Neamul Romanesc, au dus la trecerea Cuvioasei in randul sfintilor, fiind pomenita de 7 august.

„Iesind din moartea pietrei, cu ochiul obosit,

Deodata vezi o stanca cu varful ruginit.

E vatra suferintei, e pestera in care

Martira Teodora aflat-a alinare.

Aici, sfanta femeie, ducand un aspru trai,

Vedea prin rugaciune minunile din rai.

In fata grotei sfinte, o piatra se arata

Pe fruntea ei plesuva, de fulgere brazdata

Sapat e din natura, un mic rotund bazin

Ce-n orisicare vreme cu apa este plin.

Sfintenia si taina aicea predomnesc.

Padurea, apa, stanca, tacute se privesc.

Doar micul licurici, a tufelor faclie

Imprastie in noapte lumina albastrie,

Aici rasina alba, tamaia bradului

Carpatice arome trimite cerului.

Si-adesea, catre seara, cand clopotul se plange,

Cand glasul rugaciunii incet prin vai se stange,

Calugarii din Sihla, batranii muntilor

La piatra Teodorei inalta ruga lor”

(„Sihla”, N. Beldiceanu)

____________________

~”Marii Înţelepţi români încep să vorbească”

O noua carte privind viata celui mare mare duhovnic roman: „Parintele Justin Parvu – Viata si Invataturile unui marturisitor ” ; autor -Gratia Lungu Constantineanu, Iasi, 2007. La indemnul Parintelui, autoarea ” a adunat cuvantul”, l-a structurat, a facut unele completari, citind tot ce s-a scris despre bunul Parinte Iustin Parvu. „Eu nu am intervenit cu nimic”, declara autoarea.”Este numai cuvantul Parintelui de la inceput pana la sfarsit, asa cum mi-a poruncit”

„Patria este mai presus de orice individ, patria nu trebuie sa scada in fata isoriei, ea trebuie sa aiba ce sa jertfeasca, mereu, ca sa ramana in randul popoarelor vii si demne. Este adevarat ca multi sunt chemati, putin raman insa in primele randuri. Si este un pacat sa nu fii la inaltimea jertefei pentru care ai fost menit. Si orice pacat trebuie rascumparat, il rascumpara cei care vin dupa, cu sacrificiul lor.

Nu este usor sa fii roman. Trebuie sa intrunesti toate calitatile, sa ai simtul valorilor natiei prin care traiesti. Nu poti sa indeplinesti aceasta „misiune” daca nu dobandesti harul lui Dumnezeu, cel care a dat putere popoarelor sa se individualizeze in istorie. Eu m-am individualizat pe lumea asta prin poporul roman, prin istoria lui, prin limba romana si toate acestea mi-au fost date de Dumnezeu. Omul ramane om in orice situatie. daca Il are pe Dumnezeu aproape, in suflet, in inima.” (Parintele Iustin Parvu).

_________________

~„Carte şi Comuniune“

Cu prilejul sarbatorilor marelui praznic Nasterea Maicii Domnului, Parohia Ortodoxa Romană Timisoara – Iosefin, impreună cu Mitropolia Banatului si Protopopiatul Ortodox Roman Timisoara, a organizat, sambata si duminica, manifestari bisericesti si culturale dedicate hramului istoricii Biserici Ortodoxe Iosefin, prima catedrală episcopala ortodoxa romana a Banatului. Duminica, Sfanta Liturghie arhiereasca a fost oficiata de Prea Sfintia Sa dr. Paisie Lugojanu, episcop vicar de Timisoara. A fost urmata de un parastas pentru ctitorii bisericii.

A fost lansata cartea „Din istoricul parohiilor ortodoxe romane timisorene”, semnata de Parintele dr. Ioan Bude, protopop ortodox român de Timisoara.

Un moment deosebit s-a desfasurat în parcul bisericii, ceremonia de dezvelire si binecuvantare a busturilor preotului Ioan Imbroane, avocatului Emanoil Ungurianu si a profesorului arhitect Victor Vlad, ctitori ai sfantului lacas din Piata Alexandru Mocioni (Küttl).

Concertul de fanfara, sustinut de membrii Societatii „Mihai Eminescu” din comuna Costei – Serbia au incantat participantii, urmat de un spectacol folcloric prezentat de Ansamblul Casei de Cultură a Municipiului Timisoara.

Cartea Parintelui Protopop dr.Ioan Bude, „Din istoricul parohiilor ortodoxe romane timisorene”, Editura „Invierea”, Timisoara, 2007, avand binecuvantarea si precuvantarea I.P.S.S,Dr. Nicolae Corneanu – Mitropolitul Banatului, imbogateste istoria Biserici Ortodoxe Romane de pe teritoriul orasului Timisoara prin documente de valoare si relevanta istorica.

„Ceea ce caracterizeaza volumul de fata este faptul ca se bazeaza pe documente din arhivele bisericesti, mai putin cunoscute si inca si mai putin utilizate. Ele ofera date noi si inedite care imbogatesc informatiile referitoare la viata bisericeasca din Timisoara”

I.P.Nicolae

Mitropolitul Banatului

De numele Parintelui Protopop dr.Ioan Bude, paroh la Biserica Cetate-Timisoara, se leaga prin ravna si vrednicie o frumoasa biserica, deosebita, prin caldura ce o emana, avand hramul „Pogorarea Sfantului Duh” si multe alte actiuni crestine, educative, care il fac iubit si respectat printre banateni.

Nu putem neglija Iconostasul unicat sfintiit in Duminica Tomii, alcatuit numai din vitralii, care impodobeste capela de la demisolul bisericii.

Vitraliile maestre transmit lumina chipului Mantuitorului si a Sfintei Fecioare, a sfintilor ce incearca pentru o clipa, privindu-ne sa ne faca sa uitam de toate grijile, bucurandu-ne de mangaierea divina.

Noi banatenii, suntem tare „falosi” cu parohul nostru, care este ca un „gradinar” ce incearca de fiecare data sa „insaminteze alte flori”!

MARIANA GURZA

___________________

~„Un înger prezent printre noi“

Daca nu ar fi plecat Mitropolitul Nestor Vornicescu, grabit si nefiresc, ce „cuvant de folos ne-ar fi dat, acum, intr-o vreme ” a pustiirii Neamului”?

De ce uneori, pleaca dintre noi, oameni ce inca ar mai fi putut fi „strajeri demni” ai Cetatii?

De ce nu stim si nu invatam sa avem grija de carturarii nostri?

La 80 de ani, cat ar fi avut Mitropolitul Nestor Vornicescu, ar fi putut fi un ilustru INVATATOR, un Mare Patriarh.Prin atitudinea sa voievodala ar fi stiut sa pastreze credinta ortodoxa neintinata, sfaturile Sfintilor Parinti.

Ipotetic punem uneori intrebari si ne multumim cu raspunsuri incerte, consolati de gandul ca, acum, cel plecat de undeva dintre nouri vegheaza si indruma.

Dati-mi voie sa las o lacrima printre pagini scrise ; si o simpla rugaciune pentru MITROPOLITUL NESTOR VORNICESCU.

Nu-l pot uita.Nu-i pot uita chipul de mare voievod.L-am admirat de departe pe vremea cand il vazusem la Craiova.

In data de 1 octombrie, vor arde lumini lasand flacara sa urce spre ochii intelepti ce privegheaza ca un adevarat Parinte.

Lucrarile sale, faptele, vor ramane mereu prezente in constiinta romanilor, in ciuda viclenilor ce vor sa murdareasca „binele” bine infipt in glia stramoseasca.

Dumnezeu sa-l odihneasca printre Dreptii Sai!

01.10.2007
MARIANA GURZA

__________________

~ Bucovina sărbătorită la Timişoara

La intalnirea organizata de Asociatia ” Stefan cel Mare si Sfant ” din Timisoara, in data de 27.11.a.c. m-am simtit putin acasa , in Bucovina , prin prezenta Doamnei Victoria Costinean, venita de la Cernauti pentru a-si lansa cartea „VALEA SIRETULUI REPERE ETNOGRAFICE DIN ZONA STOROJNET”, fiind si cantareata de muzica populara.

Cartea este ingrijita de Domnul Adrian Dinu Rachieru si este editata de Editura Augusta.

Prezenta Domnului Mircea Serbanescu (nascut si Domnia Sa la Cernauti) – o adevarata revelatie, mai ales prin mesajul final la cei 88 de ani ai Domniei Sale : sa nu ne pierdem DEMNITATEA DE ROMANI iar „Neintoarcerile” – un roman ce „ataca o tema grava in contextul tulbure al tranzitiei noastre, confruntata cu numeroase si dureroase probleme. Printre care, desigur, cea a exodului ramane o rana deschisa”, asa ne indeamna criticul Adrian Dinu Rachieru , la „zabava cetitului”.

Mi-a placut chiar citatul de la inceputul romanului. :”Asteptarea era echivalentul psihic al unui proces de eroziune a substantei nervoase. Moara sufletului lucra fara graunte, isi macina doar pietrele.” (Lucian Blaga)

MARIANA GURZA

_________________

~” In Memoriam Ioan Slavici „

FUNDAŢIA PENTRU CULTURA ŞI ÎNVÂŢĂMÂNT „IOAN SLAVICI” ( în colaborare cu ASOCIAŢIA CULTURALĂ CONSTANTIN BRÂNCUŞI , UNIUNEA SCRIITORILOR – Filiala Timisoara , ASOCIAŢIA ” ORIZONTURI UNIVERSITARE” , PARCUL ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNOLOGIC „TIM SCIENCE PARK” ) a organizat in 18.01.2008 manifestarea aniversară „IN MEMORIAM IOAN SLAVICI”, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la naşterea marelui scriitor.(1848-2008). Personalităţi de seamă au prezentat lucrări diverse, despre opera si activitatea marelui scriitor.Paralel cu unele comunicări a avut loc un concurs de eseuri, participanţii fiind elevii Liceului „Vlad Ţepeş”.
„Arhitectul” acestei manifestări culturale,a fost Prof.Univ.dr.Dumitru Mnerie (cum însaşi nepotul marelui prozator Prof.Univ.dr.Titus Slavici, ne atenţionase).
Lansarea volumului „IN MEMORIAM IOAN SLAVICI”, volum coordonat de prof. Eliza Triff, s-a bucurat de o audienţă şi aplauze binemeritate. Contribuţiile sale la dezvoltarea etnografiei româneşti, dimensiunea morală în concepţia pedagogică, subtilitatea sa privind istoria poporului roman, opera sa, vor fi mereu puncte de referinţă pentru prezent şi viitor.
Privind „Rostul Neamului Romanesc” Ioan Slavici, va ramâne mereu în actualitate, chiar daca în decursul vremii a fost uneori nedreptăţit.”Niciodată-n curgerea veacurilor n-am asuprit şi nici n-am voit sa asuprim noi, românii, pe nimeni; nici unul dintre vecinii noştri nu poate să se plângă că i-am făcut vreodată silă,că l-am jignit în drepturile lui ori că l-am neliniştit; şi dacă au trecut vreodată oştiri române peste hotarele ţării, a fost numai ca să respingă ori să facă peste putinţă atacuri, iar Ţările Române s-au unit în cele din urmă ca să formeze o tărie pentru apărarea neamului românesc.
De aceea suntem şi ne socotim noi, românii, mai buni, mai nobili, mai vrednici decât orişicare dintre vecinii noştri, în toate privinţele mai presus de cei ce au venit, unde să află, fie ca cuceritori, fie căutând adăposturi, ori s-au închegat asuprind pe alţii şi îşi petrec viaţa neliniştind pe cei de dimprejurul lor”. (I.Slavici)
MARIANA GURZA

____________________

Anunțuri