MONITOR CULTURAL * on-line

►Ioan Miclău (Australia)

„PRIVIRE DE LA ANTIPOZI“ – o rubrică de Ioan Miclău (Australia)

====================================================

PROVERBE DE ÎNŢELEPCIUNE

– Nu trce o zi, o ora, o secunda sa nu auzim in noi rugamintile adevarului, totusi de cele mai multe ori le ignoram. Aceasta este intrarea in relele de care ne plangem ulterior!

– In vreme ce bunul simt isi pastreaza calitatile umane, obraznicia prolifereaza si ea socotindu-se cu nerusinare cap de elite!

– Fiecare necaz are o cauza, deseori ascunsa in prea binele ce a nesocotit bunul simt, masura, de cari nu ar trebui sa uitam niciodata!

– Cand obrazniciei ii trantesti usa in nas, va fi prima care sa te dea in judecata invunuindu-te de lipsa de bun simt. Deci, are si  ea  idea acestei calitati, dar nu e pentru ea ci pentru altii!

-“Obraznicul mananca praznicul” zice proverbul – insa numai o data pe AN, in restul zilelor nu-l mai invita nimeni la masa smereniei!

-Din cauza bunului simt deseori ai de suferit, dar, ai sa observi mai tarziu ca esti iubit si nici prietenii nu te mai ignora!

– Obraznicia imprumuta inorongul vantului, unde nu gandesti acolo  ajunge – cica imparte altora onorurile sale!

– Fiindca salasluiesc in om, puntea dinspre obraznicie spre bunul simt o face intotdeauna munca si efortul, iar dinspre bunul simt spre obraznicie o face lenea!

– Constiinta mea nu a retinut niciodata fumul ideologiilor trecatoare, si am ramas om natural, chiar daca ideologia comunista ardea inca din vremea cand venisem si eu pe lumea asta din dragostea parintilor, mai ales ca nici ei(parintii) nu vor in definitiv decat sa-si vada odraslele pline de bun simt si cu asezare in viitoarele lor familii!

– Bunul simt il separa pe om de animale, obraznicia il apropie!

-Legile universale isi implinesc menirea lor existentiala cu o divina exactitate, omenirea greseste numai fiindca nu cauta adaptare potrivita, ci cauta anularea acestora, a insasi creatiei lui Dumnezeu Cel Vesnic! E ca si cum ai vrea sa iesi din tine si nu ai unde merge!  Insasi Moartea ne aseaza tot in aceste legi divine!

– Obraznicia este calea pierzaniei care vine prin lacomia oamenilor, iar bunul simt este calea vietii care vine prin har dumnezeesc. Ce se intelege mai greu e ca si harul va avea armonia constrastului, al binelui si al suferintei, iar omul are aceasta libertate a allege!

– Sa alegem calea naturala a iubirii, a bunului simt, sa nu ne dedam obrazniciei fata de semenii nostri – caci  victoria aceste-i cai nu va avea durabilitate, ba inca poate sfarsi in suferinta! (Cine are urechi de auzit sa auda, ochi de vazut sa vada)

________________

~„Pupăzele la preumblare“

…Adica la plimbare! Vroiam sa asez aceste randuri sub o titulatura ceva mai proverbiala, bunaoara, „tzatza cu poalele-n cap”, cari desi nu prea bine spalate, tzatza le tot desfasoara prin lume ca pe niste mari realizari ale artei.

Am optat pentru „pupazele la preumblare”, fiind intru-catva mai usor de explicat si pe inteles. Plimbandu-se pupazele(fiind tot atatea cate genuri are arta), ele nu bagsama ca primenirea lor ar fi mai cu intaietate, decat sa se fuduleasca prin fata noastra cu penele lor, cand pe ghearele de la picioare li s-a uscat creatia.

Nu intentionez a numi vreuna direct, fiindca ar insemna sa le omit pe celelaltele care si asa , insensibile cum sunt, nu ar incerca sentimental autocritic. Dar pe cand sufletul acestui Neam romanesc arde de dorinta adevarului, a aflarii cailor spre iubire si curatenie in Tara, pupazele astea ies la preumblare…! Nu pe plaiul pe unde le mai tine veneticul noroc, ci global, plimbare planetara, cu avion, cu submarin, cu sulurile lor mirositoare a nimic si a batjocura. Tarile luminate prin care se plimba au , desigur , gustul rafinat de interes in ale unei critici moderne, asa ca din aceste suluri scrise de pupazele in preumblare, aleg tocmai ce-i mai prost, mai spurcat, le premiaza ca geniale, adaugandu-le apoi in topul culturii romane, dovedind printr-o deriva invizibila pupezelor.., un nivel subcultural la romani, de ponegrire !

Dupa preumblari, mai urmeaza si sarbatoriri onomastice, unde icereurile patapievicene, le vor indopa cu bunatati tocmai pre aceste plimbarete cu poalele-n cap; caci de fapt e vorba de gura sacului spart, unde tot depune amaratul contribuabil roman, zice-se pentru Cultura. DAR, Pasarea PHOENIX din CARPATI va renaste in curand in propriul CUIB. Va renaste Vulturul si Lupul. Pazea ,pupeze la preumblare… are sa se destepte ROMANIA !

IOAN MICLAU

____________

~Adevaratul popor sunt oamenii care s-au deprins sa taca

Recunosc sincer ca mi-am lasat imaginatia, nu patrunsa, ci invadata voit deacel simbolic titlu, „cu tara in traista”, titlu dat de Maria Ciornei articolului

dumneaei, in care prezenta ca motto, o vorba a lui N.Iorga:

„Adevaratul popor sunt oamenii, care s-au

deprins sa taca(…), sunt oamenii simtirilor fine, care au datina sa nu flecareasca”.

(N.Iorga- Ce e Patria? –Conf.1910)

Iata de ce il percep pe Costel Busuioc – romanul „cu tara in traista !”

Caci,tot asa candva copilul Brancusi, descult dar optimist, pe drumuri europene, peste dealurile oltenesti a ajuns la Paris, deasemenea „cu tara in traista” dar pe care a iubit-o.

La fel Costel Busuioc nu-si dezminte iubirea sa fata de tara lui, care nu i-a oferit prea

multe, iar succesul i l-au recunoscut strainii, ca o repetare a deficientelor romane prin

oamenii Culturi, ajunsi in posturi.

Dar ‘diplomatia romana” a fost sau este mai sensibila? Oare nu aceasta raspundea -lui Barancusi, atunci cand Acesta avand credinta si recunostinta originii sale romanesti, a vroit sa daruiasca intregul sau atelier Tarii, – cam astfel: „ce sa facem cu

pietroaiele alea…!” Astazi nu avem atatea milioane de dolari sa cumparam „atelierul

lui Brancusi”. Aveau diplomatii romani ai acelei vremi la Paris, viziuni inspre viitor ?

S-au mai exact inspre talentele tinere, mladitele sanatoase rasarite din radacina sanatoasa al acestui neam romanesc, al acestui popor saracit pana la limite insuportabile de aceleeasi creaturi „scolate vezi doamne?”. Dar azi ? Fenomenul

dumnezeesc al harului cantarii acestui roman Costel Busuioc, va fi ca o piatra de

hotar in timp, la vazul careia ne bucuram enorm, dar ne si intristam adanc, despre ce fel de oameni evolutionisti stau la carmele neamului, oricum creationisti nu se dovedesc a fi, dar nici evolutionisti. Dar se va implini profetia lui Eminescu, care ne spune: „vom inainta, cu toata ticalosia noastra, fiindca nu avem incotro”; adica, nu putem iesi din planul lui Dumnezeu; cu ploi si foamete cu greseli si pacate, suntem

in mainile Sale Drepte, dar fiindca ne iubeste, ne trimite cate o lumina a ceea ce ar trebuii sa indreptam, iar o lumina de azi ne-o aduce romanul Costel Busuioc !

Se va invata oare ceva din aceste fapte si evenimente? Sa-i dam crezare lui Eminescu !”

Scriitor: Ioan MICLAU – AUSTRALIA

________________

~„Limba Românească“

Limba Romaneasca este pretioasa daruire, roditoarea vesnicei reinvieri de neam, de popor, daruita de Dumnezeu; este o Limba cu radacini stravechi, asa cum spun Istoriile, radacini din care inca au crescut multe alte si frumoase Limbi de popoare! Sfant este acest Neam romanesc, roditor Eden ii este pamantul asezat intre raurile cu izvoarele lor carpato-dunarene. Insasi aceasta tainica Romanie, dupa cum o defineste carturarul Artur Silvestri, este taina sufletului neamului nostru, care se adevereste prin graiul limbii pe care o vorbim.

Orala sau scrisa, sculptata sau pictata, cantata sau scrisa in revistele literare, Limba noastra romaneasca este viul prin care inspiram credinta noatra crestina ortodoxa, caci impreuna acestea ne identifica in timp si spatiu, si ne va identifica intotdeauna. Precum o piatra de hotar am avut intotdeauna o intelectualitate romaneasca care purta de grija acestei limbi nationale, o ingrija prin legile ei gramaticale, o infrumuseta cu simtirile cele mai gingase si crestine in dulcile ei exprimari, curate si nestricate.

Mihai Eminescu a fost florarul ingrijitor al gradinei noastre lingvistice, a curatat si slefuit o limba ca un cantec, ca un fagure de miere, a inalta-to intre celelaltele create de Dumnezeu, caci o iubea!

Ce facem noi cei de azi ? Am 68 de ani, timp in care de Eimnescu nu m-am departat, asadar acum apuc zile( mai bine nu m-ar fi tinut Dumnezeu) sa aud ca intelectuali romani vorbesc de debarasarea de Luceafarul poeziei romanesti. Poezia este floarea unei Limbi, iar Eminescu este si va fi floarea Limbii Romanesti, prin poezia si simtamintele caruia crestem noi si generatiile viitoare.

Dumnezeu va ridica cu siguranta mai multe pietre de hotar ale romanismului, chiar daca momentan bantuie furtuni babiloniene, fiindca nu este acest neam lipsit de radacini sanatoase; vedem zilnic rasarind mladite viguroase, care nu vor lasa nescrise ascunderile de azi din partea unor oameni de neinteles, in fata carora nici un argument al istoriei romane nu mai valoreaza nimic. Nici parinti, nici glie, nici credinta, nici natiune! Dar, mare va fi caderea celor ce lupta impotriva lui Dumnezeu-Poporul, la fel si al profetilor mincinosi infratiti de argintii vanzarii sufletului romanesc! Dar Limba, Limba Romaneasca nu iese decat odata cu sufletul, si voi fi mandru sa mor zugrumat pentru iubirea Limbei mele Romanesti, daruita de Dumnezeul Dacilor, decat sa ma asez intre cei ce-si parasesc strabunii!”

IOAN MICLAU, Australia

____________

~Oameni „cu albeaţă“ pe ochi!

In folclorul romanesc se zice, mai in gluma mai in serios, despre acei oameni care nu vad bine sau nu inteleg prea bine lucrurile din jur, ca au „albeata pe ochi”.

Vorbind cu respect, aceasta albeata pe ochi in inteles medical ar fi o cataracta, un leucom, ce poate apare ca urmare a expunerii ochilor prea mult razelor puternice la soare, la suduri, la vanturi, etc. Acest leucom se manifesta ca o pata alba aparuta pe cornee, si poate duce la orbire partiala sau totala. Acestui leucom i se zice popolar albeata”.

Dar, in expresia folclorului nostru popular aceasta „albeata pe ochi” poate sa apara si atunci cand omul priveste prea mult la stralucirea aurului, adica a banului ! Asadar, se zice ca unii cand vad banii cei luciosi fac „albeata pe ochi”. Din acest moment lucrurile se complica, deoarece aceasta albeata face umbra pe creer de se pierde judecata cea buna a omului atins de acest fel de boala. Banul isi are valoarea lui, e bun cand e castigat cu adevar si truda ! Cand insa banul face „albeata” atunci are o anume definitie, asezata de veacuri in folcloristica popoarelor: a fi „ochiul dracului”, adica ban dorit fara truda si munca ! Zona vanzatorilor de Neam !

De cand e lumea lume, aceasta ‘albeata pe ochi” a orbit pe multi, fie imparati, fie hoti, faraoni sau preoti, pedagogi deveniti demagogi, poeti sau profeti; istoria si preistoria omeneasca ne da multe exemple din spatii si timpuri. Dar cea mai nefasta cale batatorita de acesti oameni cu „albeata pe ochi”, a fost aceea a nu intelege suprematia sufletului, a chemarilor divine, interioare, si asta pana in ziua de azi !

Pentru bani se vinde originea, fiinta, sufletul, neamul, istoria.

Nu asi fi inceput aceasta relatare daca nu aveam propriul meu indemn si curiozitate, curiozitatea autodidactului interesat a cunoaste, dar dezinteresat a da lectii, mai ales celor cu multe studii gata facute, pusi pe functii la care nu mai poti ajunge, desii pe umerii tai stau !”

Aminteam aci mai sus de suprematia sufletului, de chemarile divine interioare, dar pe care unii banosi, cu „albeata” asta nu si le iau in seama.

Vrem sa respingem existenta lui Dumnezeu, prin aducerea drept motivatie vremurile si credintele stravechi, pagane sau nepagane, dar despre care se spune ca au avut zeitatile lor pe care lumea le copiaza si azi, ca niste inapoiati ce suntem, mai ales noi, romanii !” Uite, imi vine in minte vorba lui Ion Ghinoiu, omul ce a muncit o viata intreaga la cartea, Atlasul Etnografic Romanesc, – de a incerca sa gandim si altfel- dar cu responsabilitate. „Inteleptul din America” – Alexandru Nemoianu ne spune despre traditia Neamului nostru romanesc ca „e scrisa in noi, in fiinta noastra”. Istoricul Dr.Napoleon Savescu, regaseste istoria noastra in Geneza biblica, Prof.Dr.Artur Silvestri, ne dezvaluie despre aceasta tainica Romanie, care are un Dumnezeu protector!. Atunci de ce sa nu incercam sa gandim si altfel ?

Fara umbra pe creer si acea albeata pe ochi, fiindca nu mi-am oprit privirea asupra argintilor luciosi al nimanui, am in fata mea o carte despre vremile stravechi: „RAMSES –The Lady of Abu Simbel” a autorului Christian Jacq, pblicata in Marea Britanie, 1998 , in care carte, la pagina 128, faraonul Ramses the Great, cel ce iesise victorios in luptele cu imperiul Hitilor si al Canaanitilor, se spune: „When love shines over a people, it offers them more happiness than any amount of wealth”. Oare nu despre puterea iubirii ne-a invatat Isus Hristos ? Oare nu acelasi vesnic Dumnezeu exista si atunci? Denumirile sub care a perceput/ percepe omenirea Divinitatea, nu are insemnatate. Toata insemnatatea pare a fi de fapt aceea ca ne descopera propriile rataciri omenesti de atunci si pana azi. Luptele religiosae nu sunt noi, dupa cum nici interesele politice altoite credintelor in general nu sunt noi.

Si ce e rau oare in multimea zeitatilor Panteoanelor antice ? Fie dacice, egiptene, grecesti sau romane, cand iata despre insemnatatea si intaietatea iubirii vorbesc, a valorii iubirii intre oameni, situata fiind mult deasupra flamanzeniei si rapacitatii dupa averi. Ca ajunsesera orasele antice, familiile bogate asi alege pana si zeii lor proprii, zeii familiei, etc. nu face diferenta mare de practicile noastre de azi, cand sfasiem Biserica lui Hristos in atatea parti si secte. Religiile mahomedane la fel, dar, toata omenirea priveste spre Ceruri, unde exista un Dumnezeu, chemat prin rugaciuni spre a ne lumina mintile si vietile ! Si daca au oamenii acest indemn, aceasta inspiratie divina ce vine inspre ei, adica se simt atrasi prin constructia fiintei lor,cum pot fi explicate ulterior luptele crancene dintre ei pe motive religioase? Pentru ca au denumiri diferite zeitatile ? Pentru ca fiecare Neam a dat dupa specificul Limbii un nume specific Divinitatii ? De aici poate cineva trage cu siguranta concluzie ca nu avem un Dumnezeu ? Semnele vremurilor de azi, pentru cine vrea sa priveasca adevarul asa cum este, ne vorbesc limpede despre acel Creator vesnic si din origini, care a dat viata, a dat lege acesteea! Dar, oamenii s-au naravit, si-au creat mariri pe averi nu pe iubire. Orbiti de aur si lux, regii si imparatii Neamurilor s-au considerat ei insi zei, pretinzand pana si aceea ca datorita lor rasare soarele, acesti oameni, antici sau moderni, ar fi acei oameni cu „albeata pe ochi”, despre care vorbesc traditiile folclorice ale romanilor si altor popoare. Priviti Prezentul: Argintii vand iar pe Hristos. Vitelul de aur bate din copite , dar isi va frange picioarele, cu siguranta, caci Dumnezeul cel de la Inceputuri il vede !” Iata, numai cetind o simpla carte de istorie straveche, cate poate omul de azi afla; daca, bineinteles citeste cu ochii recunoasterii de adevar, lasand deoparte interesul de a traduce scrisul dupa scanteile aurului !”

IOAN MICLAU – AUSTRALIA

_____________

Eminescu pentru români, 1850-2007

Românul are o personalitate aleasă şi frumoasă, un caracter înclinat spre bună înţelegere, spre hărnicie, spre simplitate, fiind iubitor de societatea omenească în care există, indiferent de prezenţa altor suflete de altă origine naţională.

Românul nu iubeşte simţul discriminării rasiale ori religioase. Cu ocazia unor festivităţi multiculturale ale Australiei, reprezentanţi ai Guvernului referindu-se la aportul etniilor în sudarea unităţii economico-sociale şi a fiinţei statului australian, au spus că românii sunt de admirat pentru felul în care îşi organizează viaţa de familie şi socială, respectându-şi în acelaşi timp tradiţiile proprii, obiceiurile, cântecele, limba, fără a stânjeni pe nimeni. Aşadar, Românul rămâne tot Român, indiferent în ce loc s-a hotărât să trăiască. Motivele emigrării nu fac topicul acestor rânduri, ci doar reliefarea realităţii istorice, că oriunde ar emigra acesta, îşi ia cu sine dorul, durerea, cântecul şi limba, lacrima şi iubirea de neam. Grija pentru cultura neamului, iubirea pentru personalităţile de seamă ale acestuia, mai ales şi cu totul special pentru Eminescu, regăsesc şi unesc etniile române din toată lumea. În mijlocul românilor din diaspora, imaginea luminoasă a lui Mihai Eminescu, este de fapt o identificare cu strămoşii noştrii, iar în conştiinţa noastră Eminescu reprezintă însăşi Limba Maternă. Fără acest stâlp al cugetului român, noi nu am putea respira aerul mediului ambiant. Curăţenia expresivităţii limbii române în creaţia poetică a Luceafarului românesc, este atât de profundă şi populară, atât de flexibilă expresiei, încât poate îmbrăca şi pune în circulaţie lingvistică orice sentiment al sufletului românesc. Pentru noi, Luceafărul poeziei româneşti este un ideal de expresivitate armonioasă, dar totodată visul vieţii celei înălţătoare spre umanism şi pace.

Şi dacă acum, după 157 de ani de la naşterea poetului, aducem omagiu nemuritorului său geniu, atunci cuvine-se să punem în inimile tinerei generaţii înflăcărata Lui voinţă de viaţă, de frumos, şi iubire de neam, pe care le-a visat, le-a cântat, pentru care a luptat, el, exponentul deplin al cugetului nostru, Luceafarul universalităţii noastre – Mihai Eminescu. Cât ne va fi dată lumina vieţii Neamului, tot atâta vreme Eminescu, va fi Luceafărul nostru de îndreptare şi orientare!”

_______________

~Degradarea voita a memoriei lui Emanoil Gojdu ???

“…Dupa mai multe examinari si efectuarea unor masuratori, Monumentul funerar Gojdu din cimitirul Kerepesi din Budapesta, a fost demontat si adus la Oradea, in data de miercuri, 24 iulie 1996: “intr-o stare de degradare vecina cu destructia, in vederea restaurarii”. (Crisana 30 iulie,1996, pag.1)

“…La sesizarea ca se narue vechiul Monument(Cripta) lui EMANUIL GOJDU, din cimitirul Kerepesi din Budapesta, intelectualitatea din Oradea, a fost prima care a initiat masuri de reproiectare a noului monument, cu studii dupa arhitectura vechiului monument.

Directorul Bibliotecii Judetene “GH.SINCAI” din Oradea, dr.Constantin MALINAS, este personalitatea a carui nume va ramane istoriceste legat de amintirea marelui mecenat roman, prin actiunile ce avea sa le intreprinda pentru restaurarea Monumentului. Un grup de la Inspectoratul de politie Bihor, condus de generalul Lazar Carjan, respectiv specialisti de la firmele oradene S.C.DOMUS si S.C.PRECON.S.R.L, s-a preocupat de masuratori, de demontare si de transport. Pentru refacere, monumentul a fost distribuit pe parti la “Infaratirea”, Stimin si ulterior la U.A.T.M. Drumurile in toate directiile, cheltuielile, n-au fost un impediment pentru inimosii oradeni. (Revista Familia Romana” – Oradea,1996)

Cand cu speranta europeana in inimi, cu lucrarile de mai sus terminate, cand sa vina randul dreptatilor istorice de implinirea “Testamentului GOJDU”, hopa: intervin fruntile cele mari !” Guvernul Romaniei si Guvernul Ungariei, vin cu “acorduri”, negocieri, din care practic se ajunge la incalcari de drepturi testamentale, fratii europeni dorm, culturnicii nostrii si mai si, numind pamantul romanesc, “fecala”, iar ungurii ce sa faca, daca primesc deagata, pe tava miliardele lui Gojdu?

– “Actul politic, care constitue un mare merit pentru Emanuil Gojdu, este memorabila cuvantare, pe care a tinut-o in Casa Magnatilor, unde era unul dinntre cei reprezentanti ai romanilor, in sedinta din 19 iunie, 1861, afirmand: “ca dansul este cetatean credincios al patriei maghiare, dar totodata isi iubeste fara margini natiunea sa ! Aprecierea obiectiva a istoriei trebuie sa fie ca Emanuil Gojdu, prin sentimentele sale, prin manifestarile sale politice, ca si prin celebrul sau testament, s-a aratat a fi un om de exceptie, un om al faptelor sale si un bun roman. …Noi si generatiile avem obligatia de a ne reaminti permanent de Gojdu. Aniversarea de astazi credem ca se scrie pe acest derum ! (dr.Maria Berenyi -Cuvant rostit in Octombrie, 2002)

– “Sarmana mea natiune romaneasca ! Cat de suferitoare mai esti ! Cum te maltrata nedreptatea ! Multe si grele sunt durerile tale ! De ce nu pot, Doamne sa mai am o viata pe acest pamant, sa o consacru natiunei mele, sa ajut a-i vindeca ranele seculare !” (Emanuil Gojdu in ultimele zile de viata)

– “Sper ca guvernul Romaniei nu va da dovada de naivitate si se va delimita de asemenea incercari de a se pagubi tara noastra de un drept si bun care ii apartine. Nimeni nu are dreptul istoric, moral sau juridic de a face o asemenea renuntare, deoarece patrimonilu Fundatiei Gojdu, este de speta privata, care are un succesor pus in testament !” (dr.C-tin Malinas – Oradea -Bihor) -La ce finalitate dezastruoasa sa ajuns astazi in problema Testamentului lui Emanuil Gajdu, o vedem cu ochii nostrii, fara a crede ca ar fi fost posibil un astfel de deznodamant si naivitate din partea guvernului Romaniei. Inca se cere o justificare a motivelor ce au determinat o asemenea decizie. Ce scopuri, griji, sperante de viitor, obligatii, forte exterioare, sau alte forte, au impus guvernului Roman, sa accepte o asemenea nelegiuire !”

Dar pana si cheltuielie financiare ale firmelor oradene cu refacerea dupa arhitectura veche a noului Monument GOJDU, reasezat in cimitirul Kerepes din Budapesta, au ajuns a fi nesocotite, si trecute in costul contribuabilului roman, asa de dragul politicii? Dar ce politica e asta? Asa se poarta grija fata de Patrimoniul romanesc,ba inca si cu dovezi testamentare in mana ? Vai de zilele prezentului nostru !” Aud ca nici frontiera cu Romania nu o vor guvernantii maghiari sa devina europeana libera pentru romani ! Dar ei vor sa manance o halca din trupul Romaniei, iar pe strainii de la conducerea romana, ii doare-n cot. Vand si Castelul lui Vlad Tepes, vand orice, ca doar nu le apartine! Au vandut imediat dupa “revolutie”si elicopterul lui Ceausescu. Francezii l-au construit pentru circa doua milioane de dolari, “dar ai nostrii” l-au dat cu cincisute de mii, ca-s tari la comert. Ar putea Parchetul justitiei observa, asa din curiozitate, in ce banca s-au depus si acesti banisori ! Multe mai sunt de facut si indreptat in noua Uniune Europeana, dupa cum se vede !”

______________

~”Cuvinte de duh”

Dorel Schor – „Înger cu coarne”
Motto: „Viata – un drum intre doua acte de stare civila”. / „Nu conteaza de unde cazi. Conteaza unde ajungi…”
(Dorel Schor)

Urmand exemplul timisorencei Veronica Balaj, care este convinsa ca „aparitia unor carti demne de luat in seama ale scriitorilor aflati dincolo de fruntariile tarii, nu poate decat sa ne bucure”, acelasi sentiment il incerc si eu, prezentand cartea Dlui Dorel Schor. Cartea ajunge in Australia pe un traseu interesant dar realizabil doar datorita existentei revistelor ARP-Bucuresti. Pe scurt, cartea domnului Dorel Schor, cuprinzand cuvinte de duh si intelepciune, proverbe, cugetari, etc. , toate adunate sub acest titlu, Inger cu coarne, se publica la Iasi, la Editura „Junimea” – 2007. Se reintoarce la autor in Israel, de unde apoi ajunge in Australia, la biblioteca „Mihai Eminescu” – Wollngong N.S.W, prin bunavointa dlui Gh.Goldhammer, artistul care a imortalizat fabula „Greierul si Furnica” intr-o lucrare de arta proprie.

Cinstit este dar, sa nu o tin pe raft, ci sa o dau mai departe cititorilor nostrii. In cuvantul de prefata – Miza pe zambet – dl.Mircea Radu Iacoban, ne spune tot ceea ce e bine de stiut:

„Acum 35 de ani, Editura „Junimea” tiparea cartea de debut a tanarului medic botosanean Dorel Schor. Pe coperta era fotografia unui prunc durduliu, zambitor si frumos in toate cele. Ca sa vezi cum s-au scurs deceniile: tzancul cu funduletul gol de pe coperta(Bogdan Nitescu) este, acum, doctor in

geofizica la Universitatea din Toronto, iar Dorel Schor, de un sfert de scol, doctor in orasul israelian

Natayah. Acolo, departe, el se considera in continuare slujbas al literelor romane; n-a uitat Iasul si-mi

trimite, in manuscris, o carte-sinteza ce aduna, in comprimate atent cantarite, intreaga-i experienta de viata. Nu se incadreaza foarte exact nici in categoria maximelor, nici aforismelor. Au cate ceva din fiecare. Si daca tot suntem la acest capitol: Vauvernague crede ca „Maximele oamenilor dau pe fata inima lor„, asa ca lectura cartii „Inger cu coarne” poate oferi, intr-o addenda virtuala, si portretul medicului Schor: un blajin inzestrat cu ascutit simt al umorului, deosebit de sensibil, capabil sa dibuiasca cele ascunse dincolo de aparente, moralist „cu manusi”, care nu apeleaza la sentinte contondente, ci la terapia subtila, inteligenta, a umorului fin – pana la urma, tot coroziv. Chiar autorul

se defineste: „De multe ori cand cititorul rade, as prefera sa zambeasca „.(…)

Asadar, (fara alegere), redam din cuprinsul cartii unele ziceri de intelepciune si duh, spre a ne convinge intradevar de frumusetea gandirii autorului lor.

*

– As fugi de mine insumi, dar unde sa fug ?

– Unele idei iti trec prin cap atat de repede, ca abia daca apuci sa intelegi despre ce e vorba.

– Geniile se nasc sau prea devreme, sau prea tarziu. Niciodata la timp.

– Prietenul care ti-a devenit dusman ti-e mai sincer decat dusmanul care ti-a devenit prieten.

-Daca am fi perfecti, n-am mai progresa de loc. -Nici n-ar mai fi nevoie.

-Iata un exemplu graitor: tace !

-Nu ma enerva! S-ar putea sa regret !

-Si virtutea are pacatele ei, precum si pacatul are virtutile sale.

-E bine sa crezi in ceva…Dar si mai bine este sa fii sigur.

-Porcul ia spus mistretului: salbaticule !

-A promite este si nobil si burghez ! Ba chiar, mai ales, socialist…

-Oamenii lipsiti de imaginatie repeta minciunile altora, ba se si bat pentru ele.

-Cel mai mult ma tem de amenintarile mele.

-Barfa te face prezent prin absenta.

-Nu-i nici o problema sa-i ghicesti cuiva viitorul. Toata arta este sa-i ghicesti trecutul..!

-Daca erorile sunt omenesti, atunci, pastrand proportiile, catastrofele sunt, desigur, divine !

-Escrocul nu te intreaba daca esti credul.

-Teme-te de complimente, chiar daca le meriti !

-Cutare si-a pierdut busola? Nu-i nimic, tot nu stia s-o foloseasca.

-Calatorind mult, constati ca prostii locuiesc in toata lumea.

-Urma alege…Intrebarea este: ce?!

-Tu ai ideile tale, eu am ideile mele…In loc sa ne certam, nu ar fi mai normal sa facem

o Asociatie de Idei ?

„Aceasta carte contine 1183 de proverbe, cugetari si ziceri din experienta vietii”.

Prezentare: Ioan MICLAU – AUSTRALIA

________________