MONITOR CULTURAL * on-line

~Cezarina Adamescu: „Mărturisire de credinţă literară“

Este îndeobşte cunoscut ce teribilă forţă de penetraţie are LUCRAREA DIN CUVÂNT, fie el scris sau rostit, fie vizualizat ori ascultat, din cuvântul mirific al muzicii sau al poeziei ca har divin, cea care – după cum spunea poetul Grigore Vieru – ”încurajează soarele să răsară şi femeia să nască”.

”Acel ceva plăpând, înaripat şi sacru” (Platon) turnând torentul bunătăţiii divine în noi, cea care ne înveşmântează într-o pace înaltă în care adâncul de sus se oglindeşte în adâncul nostru, ne deschide ochiul inimii şi ne întemeiază sufletul pe iubire. Această naştere miraculoasă – această taină învăluită în lumină duhovnicească este un dar sublim primit din mâini divine. Nu degeaba s-a spus că actul creaţiei seamănă cu o naştere. O naştere în duh, o sfântă plămadă de inefabil. Aceasta implică o dăruire jertfelnică, un întreg cortegiu de bucurii şi suferinţe care implică smerenie şi măreţie, o anumită penitenţă şi un şirag de jertfe şi ofrande, fără de care acest act nu s-ar putea înfăptui. Aşa se cuvine.

La fel ca în ”Profeţia lui Balaam” pe care Domnul l-a silit să transforme blestemul în binecuvântare, personal mi s-a întâmplat ca, primind un afront, pe drept sau pe nedrept, această umilinţă să se prefacă în binecuvântare. Şi nu o dată, orice ofensă, tristeţe, bucurie vremelnică, durere, biruinţă, s-au convertit în cuvinte. Este, cred, un fel de trecere dintr-o stare în alta, o entropie scrisă cu lacrimi pe care eu am numit-o entropia neliniştii. O stare care te asupreşte, te mână din spate şi te îmboldeşte s-o materializezi în cuvinte.

Mă gândesc deseori că acesta trebuie să fie destinul poetului, al artistului în general care e nevoit să plătească un tribut scump pentru faptul de a scrie, că nimic nu e lăsat la voia întâmplării şi că fiecare cuvânt pe care cititorii îl receptează sau nu, este adânc scrijelat în carnea lui şi este – ca să folosesc o sintagmă bătătorită – scris cu sângele lui. Aşa se face că, pentru mine, orice bun dobândit, de pildă, apariţia unui nou volum, a însemnat o pierdere ireparabilă, o despărţire, o moarte, o jefuire de sentimente. Aşadar, orice bucurie supremă a fost plătită pe măsură: cu o pierdere supremă. De aceea socotesc că există o lege a compensaţiei şi fără jertfă, fără oarecare ofrandă nu se poate ajunge la edificarea propusă. Aşa cum, fără Drumul Crucii n-ar fi existat Înviere.

Şi mă gândesc că Artistul în general, trebuie să fie un om puternic, fiind în chip paradoxal atât de vulnerabil, atât de uşor de doborât atât fizic cât şi moral. Forţa lui rezidă în operă. Îţi trebuie acea forţă lăuntrică de a te lupta şi a nu te lăsa copleşit de valul atât de potrivnic al nepăsării în aceste vremuri incerte în care aproape nimeni nu se mai gândeşte la actul de cultură ca la ceva vital şi edificator, ci ca la ceva adiacent, iar artistul este privit cu bănuială, cu suspiciune.

Cât mă priveşte, am descoperit că metanoia, mântuirea, poate să se împlinească prin CUVÂNT. Mântuirea prin cuvântul ca jertfă, ca act de penitenţă şi ca supremă dovadă de iubire şi dăruire către aproapele.

Am considerat întotdeauna Poetul – un meşter fântânar scotocind cu o ansă filonul de apă freatică, cel care va naşte mai târziu izvorul de viaţă veşnică.

Şi aşa cum omul comun, îndeobşte, trăieşte cu hrană şi băutură, Poetul se nutreşte cu Pâinea şi Vinul Cuvântului – care servesc drept cuminecătură şi-l îndumnezeiesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Mărturisind Cuvântul, poetul se încarcă de divinitate pentru ca la rândul său să dăruiască nestematele sale celor din jur. El este, ca şi prelatul, un Mediator Dei, un moderator, un catalizator între Dumnezeu şi oameni.

Şi totodată, arzând pe rugul cuvântului, ca şi când ar oficia o liturghie, cu smerenie, cu umilinţă dar şi cu vrednicie şi multă, multă evlavie. Fără dăruire şi dragoste jertfelnică, slujirea n-ar fi posibilă. Nu cred în valoarea unui scriitor încrâncenat, veninos, pus pe harţă, care trăieşte din polemică şi se nutreşte din împroşcarea cu noroi a colegilor de breaslă.

M-am întrebat întotdeauna, cum e posibil, atunci, să existe scriitori care se duşmănesc, se critică, se invidiază, se exclud unul pe celălalt ori chiar se lovesc sub centură.

Care şi-au făcut o adevărată profesiune de credinţă în a lovi pe un confrate şi s-au transformat în vânători de vrăjitoare. Exceptând, desigur, critica, acest gen literar care, dacă nu e pătimaşă, fanatică, are un rol ziditor şi modelator. Explicaţia ar consta într-o pervertire a spiritului, o prăbuşire în abisurile, în găurile negre ale trăirii cotidiene, în vârtejul ameţitor al succesului de moment. Să nu uităm că succesul te singularizează, te izolează de semenii tăi. Confraţii de condei nu iartă succesul vreunuia şi, în general, o izbândă, în orice domeniu, nu este trecută cu vederea şi dacă nu eşti destul de puternic, te-ar putea doborî. Şi mă gândesc acum la titlul unui film de excepţie văzut cu ani în urmă: ”Singurătatea alergătorului de cursă lungă”.

Ce e de făcut atunci, ca să-şi păstrezi cugetul limpede, libertatea de voinţă, sufletul neîntinat? Să ştii să vezi în orice faptă, în orice lucru săvârşit, semnul fast al divinităţii.

Se zice în Psalmul 126,3-4 : ”În zadar va sculaţi dis-de-dimineaţă/ şi vă culcaţi târziu/ mâncându-vă pâinea în osteneli/ pe când Domnul o dă/ celui Preaiubit al său/ care doarme.” Adică, să recunoaştem ceea ce, de fapt, se vede cu ochiul liber. Eventual să-l privim cu dioptriile inimii.

Eu CRED într-o oarecare verticalitate morală a artistului, în genere. De aceea mi-au fost dragi, întotdeauna, meşterii iconari sau ziditorii anonimi de biserici care se nevoiau înainte de începerea lucrării cu post şi rugăciune, care duceau viaţă de asceţi pentru ca harul divin să se înduplece să coboare în templul trupului lor, să le conducă mintea şi mâna spre a săvârşi  opere durabile şi nemuritoare. Şi mai aveau acea smerenie măreaţă de a rămâne anonimi sau de a-şi îngropa numele lor care li se păreau nevrednice de o asemenea lucrare, la picioarele altarului sau chiar la temelie. Superbă dovadă de nimicire a orgoliului propriu, pentru noi care vream neapărat să ne vedem numele pe un frontispiciu, pe un afiş, tabloid, popularizat, mediatizat în fel şi chip.

Prin ce a continuat ca un fluviu imens cultura noastră naţională? Prin acele nemuritoare doine şi balade care stau mărturie peste veacuri despre sufletul curat al creatorului anonim. Şi, să ne întoarcem la colinde, cine poate spune cine a scris aceste superbe nestemate ale tradiţiei şi ale spiritualităţii noastre? S-au păstrat, din gură în gură, rămânând şi astăzi, la fel de frumoase şi încântându-ne la fel de mult.

Eu CRED în puterea terapeutică a Cuvântului, a  artei, în genere, la fel cum cred în terapia confesiunii. Arta – poezia ca şi credinţa, pot sluji drept panaceu şi pot opera mutaţii simţitoare în conştiinţa omului.

Şi asta fiindcă trăim cu toţii o fără început şi fără sfârşit stare de urgenţă, un spaţiu de înstrăinare, fiindcă ne asumăm universul pripiţi, fără precauţii,  e necesară o asemenea terapie freatică, o abluţiune, un catharsis. E ca şi cum te-ai spăla cu ţărână, cu pământul, curăţindu-te, albindu-te de fumul păcatului şi totodată, curăţind şi lutul din jurul tău.

Nu o dată am avut senzaţia că scriu ca şi cum m-aş afla în legitimă apărare. Pentru mine poezia înseamnă marea trecere de la neliniştea lumii la Pacea lui Hristos. La pacea frunţii Mariei. La surâsul blândeţii divine. Este bănuţul de trecere peste apa Styxului, moneda pe care poetul o aruncă la răscrucea celor patru vămi ale văzduhului.

Şi mai ştiu că scriind, îţi asumi destinul celor care nu mor niciodată.

De aceea, am luptat întotdeauna ”pe baricade” pentru ca Poezia, această ”Regină în zdrenţe” să-şi recapete demnitatea şi locul  cuvenit de-a dreapta Literaturii Române.

În rest, să spunem ca şi Sfântul Augustin în Confesiunile sale : ”Iubeşte şi fă ce vrei”!
Galaţi, 30 mai 2008
CEZARINA ADAMESCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s