MONITOR CULTURAL * on-line

~Constantin Ghiniţă: „Scriitorii se confesează“

La una din şezătorile literare îndumnezeite, undeva, într-o comună de pe lângă Adjud, aveam să mă descopăr definitiv, prin sufletul unui copil care a intuit, sau poate i s-a „transmis”, să-mi pună o întrebare legată de una din poeziile mele.

Învăţătoarea, o femeie cu mult drag de carte şi de copii, a ţinut morţiş să mă invite, de fapt să mă întregească acolo.

Şi cum, pe copii nu pot să-i refuz niciodată, m-am dus.

Stingherit, copleşit, încărcat de emoţii şi sentimente, aşa cum am păţit întotdeauna când a trebuit să ies în public.

Aici însă, era o altă planetă, o altă lume, cea a copiilor, asemuiţi cu Împărăţia lui Dumnezeu.

Totul a decurs frumos până când s-a trecut la  dialogul dintre ei şi, vezi Doamne, marele poet!

Nu, nu mă simţeam deloc marele poet, chiar mi-era ruşine.

Şi se ridică un prichindel, cu cartea  mea deschisă la o poezie anume şi mă întreabă:

-Am văzut că folosiţi mult metaforele, pe unele le-am înţeles, pe altele, nu. Vreţi să-mi spuneţi, ce aţi vrut să spuneţi prin: „Din cuvânt am smuls o pană?”

Am stat o clipă mai lungă până i-am răspuns.

Dar, pentru mine întâmplarea aceasta a fost o pildă pe  care n-am s-o uit niciodată.

A fost ca şi cum ar fi ghicit ce întrebare să-mi pună ca să mă înfrângă.

Nu era în stare copilul de ironii, ştiu bine lucrul acesta, poate nici nu şi-a dat seama şi, pur şi simplu, a ales, acolo, la întâmplare versul acesta.

Ceva însă îmi spunea  că acea clipă nu a fost deloc întâmplătoare, de m-a marcat şi m-a cutremurat până în lăuntrurile cele mai ascunse.

Cu toate că ştiam dinainte sensul versului, pentru că izvorâse din rănile mele nevindecate, abia atunci, în acea clipă, lungă cât o viaţă de om, am înţeles că poetul nu poate fi decât asemenea cămăşii lui Iisus şi nu poate scrie pe nisip decât smulgând din când în când câte o pană din

Întâiul cuvânt.

Că jertfă se cheamă această lucrare ce nu are nimic de-a face cu lumea  căreia el i se dăruie cu cea mai nestricătoare iubire.

Că el sortit este şi misiune sfântă are, a se culca pe a lumii murdărie, ca în urma lui să răsară flori şi raze de speranţe…
CONSTANTIN GHINIŢĂ

Mărăşeşti, Vrancea, 11 iulie 2008

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s