MONITOR CULTURAL * on-line

~Doina Drăguţ: „Lucrurile cu adevărat esenţiale sunt lucrurile simple”

Mărturisirea de credinţă literară

Am venit pe lume într-o dimineaţă de toamnă, când vinul încă nu se potolise din fiert, când cerul era năpădit de păsările ce plecau spre ţările calde, când bunicul meu tocmai părăsise lumea aceasta lăsând un gol fără margini în inima bunicii, când fratele meu abia împlinise cinci ani şi patru zile, între noi stând Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, când tatăl meu tocmai sosise la Craiova, la Spitalul Filantropia, cu trenul de şapte, şi s-a bucurat că nu sunt băiat.

Mi-am petrecut copilăria la ţară (Siliştea Crucii, Dolj) unde am învăţat mieii să pască, am luat premii la şcoală, am strâns spice de grâu pe câmpiile patriei cu detaşamentul şcolii, am cules porumbi, dar mai ales am citit cărţile bibliotecii din comună.

Am făcut liceul la Craiova (Carol I), unde am avut profesori deosebiţi. Aici am venit în contact cu marea literatură universală, unde i-am descoperit pe Goethe, pe Shakespeare, pe Schiller, pe Baudelaire, pe Victor Hugo, pe Balzac, pe Marcel Proust, pe Tolstoi, pe Dostoevski, pe Cehov, pe Puşkin etc. Aici am aprofundat operele marilor scriitori români: Eminescu, Blaga, Ion Barbu, Philippide, Rebreanu, Sadoveanu, Caragiale etc.  

Am urmat Facultatea de Matematică, tot în Craiova, unde am învăţat să raţionez prin reducere la absurd. Şi am mai învăţat că oricare ar fi spaţiul şi timpul în care te naşti, există un singur drum care te duce spre împlinirea destinului (destin pe care l-ai ales sau destin care a ales şi a călăuzit spre finalitate). Viaţa m-a purtat, până la urmă, spre informatică, considerând (pe bună dreptate) că este vârful cel mai de seamă al tuturor ştiinţelor şi al tuturor activităţilor umane.

Încă din copilărie am cochetat cu literatura (făceam cele mai bune compuneri la şcoală), văzând în ea o evadare din câmpul cifrelor şi al domeniilor în care funcţiile erau continui, derivabile, integrabile, discontinui etc. Tot din copilărie am îmbinat rigoarea matematicii cu rafinamentul artei, sub deviza „Ars longa, vita brevis”. Am vrut să fixez cu ajutorul culorilor eternitatea în mişcare, am vrut să depăşesc clipa încercând să fiu dincolo de timp şi să găsesc o legătură între materie şi idee pentru a crea emoţia, încântarea, admiraţia, frumuseţea.

Dominată de întrebările „De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?” (titlul celebrului tablou al lui Paul Gauguin), care sunt întrebările oricărui individ în faţa destinului său şi care se află la baza oricărei biografii, consider că opera de artă şi opera literară (cei hărăziţi pot spune astfel) nu sunt altceva decât exteriorizarea însăşi a artistului/scriitorului. Sunt formele lăuntrice care se înfăptuiesc mai întâi în interior şi care apoi izbucnesc cu toată forţa în afară.

În copilărie am fost atrasă şi de mirajul cuvintelor încrucişate, al criptografiilor, al hipocrenelor, al triverbelor şi biverbelor. Am colaborat la revista „Rebus” cu probleme de enigmistică, sub pseudonimul Ionda Gărduţ.

În literatură am debutat relativ târziu, la 24 de ani, după terminarea facultăţii, în revista „Luceafărul”. Întotdeauna am pus pe primul plan activitatea profesională (informatică), unde m-am bucurat de preţuirea şefilor şi a colegilor, deţinând funcţia de şef al Centrului de calcul, până în 2002 când IUG-ul s-a privatizat iar patronul a zis că nu are nevoie de „ăia cu calculatoare”. Din 2002 lucrez în presa locală (redactor-şef adjunct la ziarul „Mesagerul Olteniei” şi secretar general de redacţie la „Lege şi fărădelege”). Şi cum calculatorul este prima mea iubire, nu pot renunţa la el şi de aceea tot eu fac şi tehnoredactarea computerizată.

După 1990 am obţinut numeroase premii la concursurile literare, am colaborat la revistele de literatură importante ale ţării şi la Radio „Oltenia” Craiova. Editorial am debutat în 1994 cu volumul de poezii „Ceasuri de îndoieli”, în a cărui prefaţă criticul literar Ovidiu Ghidirmic spune: „Doina Drăguţ scrie o poezie de cunoaştere, gnomică şi introspectivă, în care lirismul se împleteşte, în permanenţă, cu autoanaliza lucidă. Poeta îşi analizează stările sufleteşti şi – ceea ce este, cu adevărat, demn de tot interesul – gândurile. (…) Noutatea izbitoare a poeziei Doinei Drăguţ ţine de domeniul limbajului, încărcat de termeni proveniţi din disciplinele exacte, care pot fi întâlniţi la fiecare pas. Poeta vorbeşte despre «locul geometric» al fiinţei sale, despre «cercuri concentrice» care descriu mişcarea circulară a gândirii, despre nostalgia de care se reazemă «asimptotic», altfel spus despre o nostalgie a infinitului, despre un «punct de pornire» care este speranţa, despre «ceasuri de îndoieli» care «logaritmează» în timp iubirea ş.a.m.d.” Au urmat apoi volumele „Arabescuri” (eseuri, 1995), „Detaşare într-un spaţiu dens” (versuri, 1995), „Individualitatea destinului” (eseuri, 1996), „Spaţiul din nelinişti” (versuri, 1998), „Ochiul de lumină” (versuri, 2000) şi „Suferinţele unui redactor” (proză, 2006).

Cartea de care sunt cel mai mult legată şi care cred că mă defineşte cel mai bine este „Spaţiul din nelinişti”. Se simte deja o maturitate în stăpânirea verbului. Dacă la început era „îndoiala” debutantului, acea îndoială pascaliană, ce ţine de statutul şi condiţia omului ca „fragilă trestie gânditoare”, în cartea amintită mai sus se dezvăluie zbaterile eului, care se găseşte într-o permanentă stare de tensiune, care trăieşte intens sentimentul de nelinişte şi aspiraţie spre o lume structurată în care se cristalizează interogaţia existenţială.  

Nu fac parte din nici-o grupare literară, pentru că nu cred în literatura de grup, arta este individuală; ea ţâşneşte întotdeauna din viaţă, este în strânsă legătură cu viaţa şi aspiraţiile creatorului şi reflectă o anumită treaptă a existenţei sale. Limbajul poeziilor mele, aşa cum spun unii critici, este modern, poate chiar post-modernist, un limbaj în care, dincolo de unii termeni speciali, se descoperă o trăire sufletească aparte.  

Scrisul nu este o meserie ca oricare alta, scrisul înseamnă artă, înseamnă o formă de libertate în exprimare, transformarea sentimentelor lăuntrice în emoţii exterioare la care să participe şi cititorul, înseamnă comunicarea gândurilor şi ideilor în simboluri expresive. În acest sens, Delacroix spunea: „Daţi-mi noroi de pe stradă şi, dacă-mi lăsaţi libertatea să-l înconjur după placul meu, voi face din el carne de femeie, cu o tentă fermecătoare.”

Cine sunt eu ca scriitor, de unde vin şi unde mă duc? Sunt cele mai grele întrebări la care trebuie să răspundă un om, atunci când este vorba despre el. Nu ştiu, dar am învăţat că lucrurile cu adevărat esenţiale în viaţă sunt lucrurile simple, care sunt chiar lângă noi, dar pe care nu întotdeauna le vedem şi alergăm de cele mai multe ori să le căutăm în altă parte. Voi răspunde, totuşi, citând poezia „Cine urcă, cine coboară” din volumul „Spaţiul din nelinişti”: Limita multiplicării / nimeni  / nu o poate cuprinde // grav şi rezervat / nu se risipeşte / în dorinţe // cine urcă / se aseamănă / cu cine coboară // pragul vitezei / luminii / se depăşeşte / într-un timp / anulat.

 

Doina Drăguţ

Date biografice: (n. 28.10.1953, Craiova). Poetă, eseistă, prozatoare, jurnalistă, de structură post-modernistă. Cărţi importante: Ceasuri de îndoieli, Detaşare într-un spaţiu dens, Spaţiul din nelinişti, Ochiul de lumină (versuri), Arabescuri, Individualitatea destinului (eseuri), Suferinţele unui redactor (proză).