MONITOR CULTURAL * on-line

~Graţian Jucan: „De ce scriu?“

Eu nu sunt scriitor, nu scriu beletristică, fiind că n-am talent, dar m-am format cu timpul ca istoric literar şi scriu despre ceea ce cred că mă pricep cât de cât şi, în consecinţă, scriu pentru progresul culturii româneşti, pentru adevăr în ştiinţe eminescologică.

Scriu pentru cititorii de bună credinţă, pentru cei dornici de a afla aspecte noi în domeniul ştiinţei literare, pentru a contribui la popularizarea şi răspândirea cunoştinţelor, pentru întreţinerea cultului pentru poetul nostru naţional. De asemenea mai scriu despre tezaurul nostru folcloric, pe care l-am cules (texte literare) din Câmpulungul Moldovenesc, pentru a-l face cunoscut generaţiilor ce vin, întărindu-le dragostea pentru locul natal etc.

Nu fac parte din nici un curent literar, din nici o şcoală şi nici o direcţie, decât aceea a bunului simţ, aşa cum am învăţat de acasă, din liceu, de la profesorii mei, ataşaţi învăţământului şi de la profesorii mei de la Universitatea din Cluj: D. Popovici, G. Breazu, G. Pervain, R. Todoran, Tanored Bănăţeanu, Şt. Paşca, îndrumători excelenţi ai studenţilor prin prelegerile ţinute, prin lecţiile de înalt nivel a seminariilor şi prin sfaturile pe care le adresau studenţilor.

Eu sunt însă şi produsul muncii şi pasiunii mele pentru cercetare şi studiu, pentru curiozitatea ştiinţifică în domeniul care îmi place. Cărţile mele mai importante, dacă vor fi să fie sunt: M. Eminescu şi tezaurul folcloric şi Câmpulungul Moldovenesc, schiţă istorico-culturală, amândouă pregătite pentru tipar. Nu vin de nicăieri şi nu mă duc nicăieri: „Cum am fost aşa rămânem”.

GRAŢIAN JUCAN

Anunțuri