MONITOR CULTURAL * on-line

~Ioana Stuparu:O misiune dată de Dumnezeu

„Când scrii, înseamnă că ai pe lume o misiune dată de Dumnezeu şi e păcat să nu o respecţi“

Când crezi că ai ceva de transmis contemporanilor, dar, mai ales, generaţiilor viitoare, iar când eşti sigur că poţi să faci aceasta în scris, înseamnă că ai pe lume o menire, o misiune dată de Dumnezeu şi e păcat să nu o respecţi.

De când mă ştiu pe lume am fost impresionată de modul de viaţă al oamenilor de la sate, unde, pe lângă tradiţie – lege nescrisă apărută cine ştie de când, cine ştie de unde, dar respectată cu stricteţe, exista un rost al lucrurilor, o rânduială în toate, de la naştere până la moarte, de la semănat până la cules, de la primăvară, până la primăvară. Şi unde aş fi putut afla mai bine acestea toate, decât acolo unde am văzut pentru prima oară lumina zilei, şi chipul mamei? „Cultul pentru familie” şi „iubirea pătimaşă pentru locurile natale” m-a urmărit pretutindeni. Am avut parte să mă nasc într-o perioadă când evenimente de importanţă locală sau naţională, se succedau cu repeziciune, multe dintre ele marcându-mă pentru totată viaţa. Despre toate acestea am scris în volumele mele, dar, mai ales, în trilogia „Oameni de Nisip”, pe care o consider cea mai importantă carte a mea. Port în suflet crezul că „Satul românesc şi ţăranul român” reprezintă „Rădăcina Neamului Românesc”.

Iubesc Cerul, iubesc Pământul, iubesc Lumea, iubesc Viaţa! Consider că este important tot ce se află în jurul nostru: locuri, oameni, fapte, iar eu nu pot fi un simplu trecător prin viaţă.

Cum să se afle despre ceva anume, dacă nu se va spune, dar, mai ales, dacă nu se va scrie? Spre luare-aminte sau, pur şi simplu, pentru mângâierea sufletului. Ce este scris, cu siguranţă va dăinui.

Consider că proza mă reprezintă ca scriitor, iar atâta timp cât voi avea ceva de spus, voi spune!

IOANA STUPARU