MONITOR CULTURAL * on-line

~Ion Gaghii: „Ard zăpezile iubirii“

Să fi fost Eminescu, Blaga, Arghezi, Philippide, Caraion, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Cezar Ivănescu, Ileana Mălăncioiu sau Ana Blandiana, să fi fost Mircea Eliade, Bujor Nedelcovici, Eugen Ionesco, Adrian Cioroianu sau Horia Radu Patapievici, să fi fost Homer, Dante, Goethe, Byron, Kipling, Ungareti, Montale sau Esenin ori, poate, nici unul, nici altul sau, mai degrabă, toţi la un loc? Dar dacă , mai întâi, au fost bunicii, mama şi tata, apoi învăţătorul şi profesorii, iar abia după aceea cărţile scrise de… şi, Dumnezeule mare, câte alte nume grele şi sonore pe care nu le pot înşirui aici dar, cu siguranţă , mi-au marcat devenirea, aprinzând în mine zăpezile iubirii presărate cu pulberea de luceferi a spiritului lor?

Adevă rat şi lesne de demonstrat ră mâne un singur lucru: debutul meu literar în revista „Luceafă rul” (Anul XXIV, 14(988) de sâmbătă , 4 aprilie 1981, unde „naşul” , marele poet Grigore Hagiu, mă boteza drept „temperamental, tumultuos şi subtil”, fiindcă descoperise în scrierile mele „densitatea verbală , stă pânirea discursului liric, o anume dragoste pentru poezia solid articulată . Dacă simte mai presus de orice „aroma de carate” a cuvintelor, ştie, în acelaşi timp, să surprindă , prin asociaţii neaşteptate, fondul inepuizabil al lucrurilor, un vers cum este acesta: „Iarba paşte turmele pierdute” , fiind edificator pentru valenţ ele multiple ale acestui poet în devenire” .

Iar eu chiar am crezut ce spunea Grigore Hagiu şi m am apucat vârtos de scris, ferm hotă rât să nu l contrazic. şi uite aşa, am publicat în „Convorbiri literare” , „Ateneu”, „Pagini botoşănene”, „Sud”, „Sinteze literare” etc., până au că pă tat formă definitivă patru volume de poezie: „Corn de inorog” (care a luat Premiul de debut „Ion Vinea” ) în 1989; „Dragoste pe răni”, 2001 (volum republicat în ediţ ie bilingvă , româno italiană , la Milano, într o riguroasă selecţie de autor în 2004); „Când statuile dansează ” , 2004 ş i, în curs de apariţie, „Rătăcit în Babilon”.

Dacă ar fi să dau crezare celor care s au pronunţ at asupra poeziei mele, atunci ar trebui să mă consider fie „menestrelul care umblă prin târg în braţ e cu o chitară de iarbă şi pe umeri cu o tolbă doldora de metafore” (Nicolae Ţone), fie creatorul ce devoalează „o limpezime clasică a versurilor, puseuri de romantism, un sunet de fond uşor pă unescian, dar şi o tră ire autentică , o tensiune lirică evidenţiind, fără dubii, adevă ratul poet” (Dan Mucenic), fie „un poet enigmatic, aflat perpetuu într o încleş tată luptă cu sine” (Conf. dr. Theodor Cosma Septimiu), fie „un pitoresc şi subtil abscons rebel excentric” (Violeta Marinescu), fie un „artizan filigranând cuvinte” (Victor Sterom), fie „un inovator de metafore surpriză eclatante” (Bogdan I. Pascu).

Aşadar, nici eu singur nu mai înţ eleg ce sunt dacă voi fi fiind, vreodată , câte puţ in din toate acestea. Ştiu, însă , cu precizie, cine sunt deoarece conştiinţa poeziei mele nu a trecut niciodată de partea întunericului, chiar dacă , uneori, lumina a trădat-o!

ION GAGHII

Anunțuri