MONITOR CULTURAL * on-line

~Maria Eugenia Olaru: „Cuvântul, Cuvântul care ne zideşte!“

Am hotărât să devin poetă într-o zi de iarnă, la începutul anului 1972. Ninsese atât de mult încât lumea întreagă era albă, îmbrăcată cu hlamidă strălucitoare, deasupra cerul albastru strălucea tăcut, scuturând fulgii de zăpadă. Întreaga natură era cuprinsă de o măreţie şi strălucire neînchipuite, liniştea învăluită a fulgilor de zăpadă cuprindea întreg universul într-o tăcere tainică şi profundă, fumul cenuşiu înălţat din coşurile caselor părea un văl  argintiu sub care copacii îşi înălţau braţele tremurătoare. Totul parcă se ruga, totul parcă dorea să se roage Domnului. Trăind ca o plenitudine sufletească această clipă, l-am rugat, prima dată, pe Dumnezeu să mă ajute să scriu o poezie. A doua zi cu creionul pe caietul de literatură am scris prima poezie despre cer şi zăpadă. Cinci versuri timide şi cuminţi care au fost începutul. Apoi câţiva ani am scris de dragul de a scrie, despre pomi, despre fluturi, despre apă, despre iubire, după aceea am început să scriu pentru că doream să scriu, încercând să modific, câte puţin, lumea în care trăiam, să-i dăruiesc ceva din  înfăţişarea mea sufletească.

Într-o zi mi-am pus această întrebare: „Dar dacă prin Cuvânt te poţi apropia de ceilalţi, cu frumuseţe… şi oare nu înseamnă frumuseţea şi iubire sau iubirea frumuseţe!?.. Şi poţi crede aşa în ei! Poţi înţelege că şi ei iubesc,  şi înţeleg, ca şi tine. Şi gândul tău mărturisit poate trece de la tine către celălalt. Lucrul acesta îmbogăţindu-l pe el şi pe tine, prin pornirea gândului tău către celălalt şi a gândului celuilalt către tine, înmiindu-se în felul acesta iubirea. Şi, cuvânt cu cuvânt, înălţându-se în felul acesta o lume. O lume nu oricum, ci o lume întru zidire şi iubire de celălalt. Şi oare zidirea aceasta dacă se numeşte Iubire nu te ridică cu gândul la Dumnezeu!? Nu se zideşte ea coborând în cuvânt şi curpinzându-ne, ca o Lumină înlăuntrul său, iar noi încercând să o cuprindem, ne cuprindem pe noi împreună cu ceilalţi, într-o zidire mai mică, cum ar fi o piatră la temelia unui  aşezământ mai mare, o iubire mai mică într-o Iubire mai mare… şi apoi aşezământul acesta să fie chiar Cuvântul, cu pământul şi cerurile lui! Cuvântul în care iubind să fii cel iubit.” (Io, luptătorul! sau I Am the Fighter!, Cortul de lână, Bucureşti 2007)

Am scris apoi despre singurătate, am scris despre dor, am scris despre durere, despre însingurare, am scris despre năzuinţe, despre tăcere şi rostire, şi mai ales, am căutat ca pe fiecare pagină pe care am scris-o să apară, măcar odată, numele cel sfânt al Domnului. M-am gândit că în felul acesta, acolo unde ajunge, către cititorii mei, acesta va încolţi asemenea grâului şi va aduce în căsuţele cititorilor mei rod bogat. Este greu să trimiţi cuvintele tale către celălalt, acestea lucrează atât de profund în sinea cititorului încât răspunderea scriitorului este imensă. Cuvintele tale trebuie să fie întotdeauna pline de iubire, prin aceasta de adevăr, de dreptate, cum au fost cele spuse de Domnul nouă, pentru că am fost zidiţi prin Lege şi prin Cuvânt Dumnezeiesc, am fost zidiţi prin Iubire şi am fost trimişi prin Cuvântul dăruit nouă să zidim.

Pentru mine, aşa cum cred, pentru întreg poporul român, nu există poet mai bun ca Eminescu! Din ziua în care l-am cunoscut, şi pentru totdeauna, Eminescu este unic, profund, suflet în sufletul neamului meu. Îmi amintesc şi astăzi, prima poezie pe care am învăţat-o, împreună cu mama şi tata, care aplecaţi asupra mea aşteptau să rostesc cuvintele  neînchipuit de frumoase ale poeziei lui Eminescu, Ce te legeni codrule! De abia astăzi înţeleg că Eminescu este sufletul poeziei româneşti, Cuvânt Dumnezeiesc. Dumnezeu a dăruit poporului nostru acel Poet de care sufletul românesc avea nevoie, care să-i înţeleagă durerile, bucuriile, dorurile, tainica chemare a neamului şi mai ales să le exprime, pentru ca întreg poporul să se înţeleagă pe sine. Poet martir, mărturisitor de Dumnezeu, mărturisitor al valorilor spirituale creştine, de asemenea un luptător neînfricat, prozator, jurnalist, rostitor al adevărului unui neam bătut de vânturi şi furtuni în calea sa spre desăvârşire, Eminescu a reuşit să fie „suflet în sufletul neamului” său, Poetul. („Poetul”, George Coşbuc). Acelaşi lucru s-ar putea spune despre Octavian Goga, poet martir, care a trăit, a lucrat şi a murit pentru binele neamului său, mai ales al ţăranului român pe care l-a iubit şi la înţeles mai mult decât ori care alt scriitor.

Într-o ţară care îl are pe Eminescu poet al neamului, este greu să te numeşti poet, numai candoarea şi puritatea tinereţii te mai pot îndemna să încerci să scrii mai mult decât atât. Cu toate acestea, Cuvântul Dumnezeiesc, întrupat în Hristos nu a încetat nicicând să rostească împreună cu noi dragostea, dorul, durerea, tăcerea, frumuseţea, nădejdea şi tot ceea ce este trăire profund omenească. Adevărata rostire, Logosul, în care suntem cuprinşi de Dumnezeu nu se va termina niciodată.

Descoperind într-o zi „Cântarea Făpturilor”, a Sfântul Francisc de Assisi, cu bucurie am înţeles uniunea indestructibilă care există între Om şi întreaga lucrare Dumnezeiască, am înţeles mai bine  frumuseţea Cerului, Soarelui, Lunii, Apei, Vantului, Focului, Pământului care una sunt în dorirea de a se supune Legilor firii şi creaţiei Dumnezeieşti. Am acceptat mult mai uşor chiar şi Moartea şi am înţeles că fiecare Viaţă îşi are Moartea ei, după cum se cuvine.

Ideea de bază, de la care a pornit creaţia volumului „Ţipătul înstelare sonoră”, apărut în anul 2007, a fost aceea de revigorare a limbajului, sărăcit atât de mult în perioada comunistă şi post-comunită încât cuvintele îşi pierdeau cu uşurinţă adevăratul înţeles profund şi în mare pericol şi astăzi datorită facilului limbajului cotidian. Am încercat să realizez lucrul acesta considerând că implicarea artei în viaţa individului trebuie să fie constructivă, ziditoare şi dragostea de frumos este prezentă în sufletele tuturor oamenilor. Cinismul cu care uneori se abordează cuvintele este tocmai efectul pierderi sensului adevărat al Cuvântului. Am considerat că într-o perioadă în care valorile fulgurante defilează rapid prin sufletele oamenilor (afluxul de informaţii abundente, şi nu de puţine ori false, creează false valori şi false lumi) o întoarcere spre esenţa actului de creaţie, Iubirea Dumnezeiască, va naşte conflicte individuale destul de puternice cititorului pentru căutarea de sine, dar va oferi si o cale  pentru rezolvarea lor. Este cert că nu se poate zidi societatea fără a zidi individul!

Ca orice creaţie de profunzime sufletească poemele prezentate împletesc  liniştea contemplării şi a iubirii fata de creaţia Dumnezeiască cu un permanent dialog cu Creatorul, durerea căutării şi regăsirii de sine, după Chipul şi asemănarea Domnului, spaimele copilului rătăcit într-o lume care nu-şi mai regăseşte izvoarele, prin neputinţa identificării cu Celălalt. Armonia interioară a individului (Fericirea) presupune a fi Una cu Dumnezeu, Una cu Sine, Una cu Aproapele, uniţi şi fiecare în parte. Acest lucru aducând împlinirea, ca Unu.

Volumul de proză  „Cortul de lână„,  apărut în anul 2007, reprezintă  o perioadă de creaţie de aprope zece ani. Titlul volumului face referire la „Cortul adunării” cel acoperit cu piele şi  învelitoare de lână, alcătuit conform poruncii Dumnezeieşti, ca loc de naştere, trăire  şi refugiu de restrişte pentru fiecare creştin.  Ca loc de viaţă şi moarte!

Scenariul întregului volum tinde spre conturarea personajelor cu ajutorul prozei lirice. Un lirism cuprinzând atât  lumea exterioară în poezie şi mişcare cât şi trăirile profund spirituale ale personajelor. Un lirism ca un val de mare care aruncându-se în adâncuri  trage la lumină noi capturi ale sentimentelor omeneşti, pentru a le aduce la suprafaţa  lucind în lumină. Personajele simple, fără a fi numeroase, oferă contururi spectaculoase, trăsături spirituale şi psihice puternice, într-un peisaj al vieţii de zi cu zi care lipsit de poezie ar părea anost. Personajele, deşi oameni simpli, sunt conturate de un lirism interior obţinut prin meandre ale verbului, un joc de oglinzi în care răsfrângerea  umbrelor şi luminilor lasă să se întrevadă contururi, colorat creionate, ale personajelor, definitivate prin trăirile profunde. Problematica socială este profundă, specifică fiecărei vârste.  Conflicte interioare ale personajelor, metafore ale trăirilor profunde exprimate într-un  lirism controlat, pentru a crea un contur puternic al personajelor, sunt rezolvate prin explicaţii şi înţelegere. Personajele rămân conturate la nivel spiritual, o cunoaştere interioară  profundă a fluxurilor şi refluxurilor trăirilor personale, fără ca mediul ambiant să fie foarte ferm conturat.

Intenţia a fost de a face un pas cătrei ceilalţi, copii, adolescenţi, maturi, cu certitudinea că sentimente universale şi trăiri personale profunde sunt specifice unor etape din viaţa omenească şi depăşirea acestora este o problemă atât personală cât şi a lumii înconjurătoare. Omul  este o fiinţă socială, evoluează împreună cu lumea din jur, acţionând asupra ei cu forţa plastică a gândirii şi sentimentelor şi revenind cu o forţă elastică a trăirilor şi memoriilor colective.   Fiecare dintre noi lăsăm o urmă în Inima universului,  fiind importanţi pentru lumea din jur, acţionând asupra ei şi fiind modelaţi de ea prin legi ale firii şi creaţiei dumnezeieşti, fie ca aceasta  să fie cât mai roditoare. Totuşi asupra fiecăruia se abat uneori furtuni dornice să ne schimonosească, să ştirbească Iubirea profund părintească a relaţiei Dumnezeu-Om. Fie ca toţi să depăşim cu ajutorul Lui Dumnezeu aceste clipe cu răbdare şi bunăcuviinţă şi să poposim în cele din urmă în Braţele Sfinte Părinteşti, cele atât de dorite de sufletul omenesc, liniştiţi, senini şi mai bogaţi sufleteşte.

Cea mai importantă carte a mea este cea pe care încă nu am scris-o. Ea este o carte de proză, începută, poartă numele „Oraşul perfect” şi mi-am propus să abordez câteva aspecte sensibile ale trăirilor omeneşti, situaţii limită în care trăirile şi sentimentele devin prieteni sau duşmani, în funcţie de cum sunt abordate şi stăpânite. Câteva fragmente din această carte au apărut în revista „Odgon”, revistă personală cu apariţie trimestrială, on-line, începând cu finalul cărţii, respectiv: „Capitolul 10. Sa nu poftesti nimic ce este al aproapelui tau. Al zecelea cerc – Prima baghetă: I. „Adevărul vă va face liberi!” II. Floarea soarelui   II.1 Noaptea la pescari. Urmează: III. La circ şi IV. Fata cu şalul albastru;” acestea vor apărea în numărul de la 1 iulie 2008, şi următorul la 1 octombrie 2008.

Imaginea ca reprezentare a lumii în care trăim este rezultatul spiritualităţii acumulate, învăţate din şirul lung de clipe care alcătuiesc viaţa, acest trecător minut identic uneori cu  veşnicia, împreună cu trăirile interioare personale. Fiecare  dintre noi vede lumea în felul acela unic şi irepetabil, construit din natura nativă şi educaţia asimilată, experienţa afectivă şi existenţială, aşa cum fiecare dintre noi  exprimă acestea toate în felul său. Putinţa de a face acest lucru este totuşi o dexteritate căpătată prin studiu, prin cunoaştere şi exerciţiu permanent.

Fiecare dintre noi trăim o lume interioară unică, lume care ne aparţine, trăim lumea care ni s-a dăruit, pe care am lucrat-o şi pe care o merităm. Intersectarea  acestor lumi profunde fiecărei fiinţei omeneşti creează lumea înconjurătoare, la care fiecare participăm în parte, prin primirea şi dăruirea  lumii spirituale şi materiale, şi  ca întreg, prin ceea ce suntem în totul. Liniile lumii înconjurătoare, fermecătoare, însoţite de linele melodii ale trăirilor afective crează în mintea noastră imagini care reprezentate fie prin poezie, proză, muzică, pictură, sculptură, grafică sau artă digitală exprimă sentimentele şi trăirile spirituale materialízate, de care ne înconjurăm. Mergând mai departe, sunetele lumii înconjurătoare fíltrate de trăirile noastre sensibile alcătuiesc şi ele o inepuizabilă melodie unică fiecărui suflet omenesc. S-a dovedit prin studii efectuate în laboratoare cu înaltă tehnică audio că întreaga lucrare Dumnezeiască este muzicală. Astfel, planetele universului în care trăim au fiecare o emisiune de sunete armonioase care contribuie la unicitatea lor, iar imaginea acestor planete ne oferă  imaginea perfecţiunii  împreună cu  permanenta  lor  mişcare formând o armonie  unică., întreaga lucrare, în timp ce se supune legilor Dumnezeieşti,  participă la armonía universală. Această lume se cuvine împărtăşită atât cât exprimă trăiri profunde şi universale prin care ne identificăm cu celălalt şi cu întreaga lucrare Dumnezeiască. Iată de ce fiecare creator de artă este important pentru întreg universul, în acest concert de sunete, imagini şi lumini, trăiri şi rostiri, fiecare voce este unică şi prin lipsa ei ar produce o frângere a armoniei universale. Întreg universul este rostit şi se rosteşte permanent într-o continuă mişcare.

„Golgota din vârful creionului, Moonlight, album de artă digitală”, apărut în Bucureşti 2008, reprezintă o modalitate de abordare şi exprimare personală inedită, a imaginii, cu ajutorul computerului. Strălucirea magnifică a luminilor digitale este explorată şi reprezentată prin imagini ale focului, nopţilor pline de strălucire şi lumină,  oglindiri ale lumii înconjurătoare în apele digitale, clare şi magnifice. Linia simplă şi clară utilizată oferă posibilităţi  ample de remarcare a culorilor cu multiplele nuanţe strălucitoare. Tematica aleasă este reprezentarea sintetizată a aşezărilor umane pornind de la cel mai puternic şi fraged nucleu, satul, cu luminile lui  sub clar de lună sau în amurguri şi apusuri de soare strălucitoare prin diversitatea culorilor. Am experimentat abundenţa liniilor şi culorilor mergând până la reprezentări abstracte ale liniilor simple prin care este redată imensitatea lumii.

Arta digitală, este o nouă modalitate de exprimare. Începutul artei digitale este crearea computerului, este chiar minunat că în această lume super-tehnică arta este la ea acasa, lipsa ei şi a modalităţilor digitale de exprimare ar fii creat un gol, o lipsă inestimabilă. Necesitatea expunerii rezultatelor artistice a adus, după sine, dezvoltarea sistemelor de printare, astfel, apărând posibilitatea de printare pe diferite medii: lemn, sticlă, canvas, metal, materiale plastice. Apariţia sistemului touch-it creeză noi posibilităţi de exprimare şi de expunere a creaţiilor artistice, pe de altă parte un mare impact îl aduce contribuiţia iubitorului de artă direct asupra lucrării, astfel rolul de privitor al operei de artă este fericit intersectat cu acela al creatorului de artă. Exprimarea de sine şi relaţionarea cu universul exterior sunt astfel uşor accesibile devenind un joc plăcut şi eficient, această intersectare fericită crează o zonă spirituală comună, care aprofundează relaţia privitor-cretor de artă, aceştia identificându-se mult mai uşor într-un univers comun. Acestea toate constituind posibilităţi de exprimare foarte bogate cu efecte artistice deosebite.
MARIA-EUGENIA OLARU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s