MONITOR CULTURAL * on-line

~Mihail Tănase: „România reală“

Mi s-a întâmplat să ajung pe pământ la 19 ianuarie 1971 dar mă simt ca şi cum aş fi trăit vreo sută de ani.

Mi s-a întâmplat să mă nasc într-o Românie chinuită, o Românie real-înfometată de un regim totalitar. Am trăit, poate, cea mai crudă istorie a acestei ţări (culmea) pe timp de pace.  Şi spun asta pentru că într-un război inamicul îl ai în faţă, îl cunoşti, este vizibil.

Existenţa mea a fost totală şi dintr-o dată. Poate şi privind prin prisma faptului că la paisprezece ani o pârdalnică de boală care se putea trata numai în S.U.A, m-a ţintuit în scaunul cu rotile.  De atunci, cu toată lumea asta care freamătă în jurul meu, am un straniu sentiment de singurătate. Dar m-am obişnuit şi mă împac cu el. Şi ca o confirmare mărturisesc că nu mă mai tem de „căderi”. Am înţeles, cu ajutorul lui Dumnezeu că uneori ai nevoie să cazi pentru a putea zbura.

Aveam şaisprezece ani când am început să scriu. De aici şi firescul, simplismul pe care îl dau fiecărei poezii chiar dacă uneori sunt tentat să-mi schimb stilul.  

În ziua de azi critica literară cere cât mai mult de la scriitor. Eu însă am încercat întotdeauna să rămân la poezia curată. De aceea scriu cu multă dragoste. Iubesc oamenii şi cred că am găsit calea să le-o spun. Seară de seară o parte din sufletul meu o aştern pe hârtie. Îmi trebuie apoi ceva timp ca să mă recompun. O pajişte înflorită, o ploaie, un cer de atins, o adiere de vânt, este drumul meu, clădit din imaginaţie, este drumul meu spre mine.

MIHAIL TĂNASE