MONITOR CULTURAL * on-line

~Valentina Becart: „Scriu… gândindu-mă la «rostul Piramidelor»“

…Şi cum „toate trebuiau să poarte un nume”… scrisul a devenit o datorie ce trebuia împlinită… ca o răzvrătire împotriva destinului  ce a „închis” cuvinte  – mult prea devreme – şi în „tăceri mult prea adânci”.

………………

Viaţa – este ca o stâncă, dură, periculoasă, stâncă ce trebuie escaladată, dar nu toţi cei care vor cuteza vor ajunge în vârf. Până sus pe culme, aproape de soare şi zăpezi virgine – sunt mărăcini şi prăpăstii, animale sălbatice flămânde…

O clipă de neatenţie şi drumul poate sfârşi mult prea devreme. Spun toate acestea despre viaţă – deoarece ea nu reprezintă numai fericirea şi  seninul, ci şi durerea „mărăcinilor” rătăcirea gândului – şi prăbusirea în hăuri, de unde rareori mai poţi ieşi la lumină. Dar, cu speranţă dorinţă şi cuget curat… vom ajunge pe culmile visate.

……………….

…Şi, nu ştiu cum – într-o zi – a încolţit în inima-mi naivă…visul de a deveni scriitor. M-am născut într-o localitate din zona Moldovei (Hălăuceşti, jud. Iaşi), zonă de altfel atât de frumoasă, dar unde sărăcia devenise o „modă”. Pitorescul deosebit, mănăstirile, reprezintă un punct turistic atractiv. Mai mult decât atât, mari scriitori, poeţi, compozitori

au văzut lumina zilei pe aceste meleaguri care au fost surse de încântare şi inspiraţie: Alecsandri; Eminescu; Bacovia; Creangă; Sadoveanu; Enescu ş.a.

…Şi chiar acum când scriu… parcă aud râsul cristalin, nevinovat, al unei copile… ce ţopăia desculţă prin băltoace, după ploile calde de vară,  pe uliţa unui sat uitat de lume şi de D-zeu.

…Şi, după ploaia caldă, ce mirific se legăna curcubeul deasupra lumii – adâncită  în  „bezna grijilor de mâine”.

…Şi, poate chiar atunci, fascinată de această apariţie „nelumească”, în sufletul meu s-a cuibărit „taina” Universului – şi chemarea spre a descoperi noi înţelesuri…

Tatăl meu a urmat cursurile seminarului de Teologie. În anul al doilea, din cauza unor neâţelegeri… a fost exmatriculat. După ce s-a întors din război (având această şansă), s-a căsătorit. Prima soţie a decedat la vârsta de 29 ani, lăsând în urmă trei băieţi (cel mai mare de 3ani, cel mai mic de 6 luni).

S-a recăsătorit cu cea care este mama mea, fiica unor ţarani înstăriţi, gospodari, dar şi ştiutori de carte. Am devenit o familie numeroasă, cu multe griji şi nevoi. Pe lângă alte îndeletniciri, cea mai mare grijă a părinţilor a rămas munca pământului.

[…] „rămân tulburat de încrederea cu care rostesc apăsat cuvintele, umplându-le lacom cu viaţă adevărată şi cu speranţa cu care, în fiecare primăvară, înfig hârleţul în pământul pietros, răsturnând brazda cu faţa la soare şi mângâind-o cu ochii lor păgâni de iubire” […]  [Dinu Săraru – Clipa].

…………………..

Am urmat şcoala generală în localitate (Halăuceşti). În această perioadă am început să scriu primele poeme (vers alb), îndrăgostită fiind de: Eminescu; Creangă; V.Alecsandri ş.a.

Recitam adesea, în timp ce adunam vreascuri din grădină şi din gardurile vecinilor… pentru a aprinde un foc în vatra din bucătăria de vară, versurile lui G. Coşbuc, ce s-au încrustat adânc în suletul meu:

     „Pe vatra veche ard, / Pocnind din vreme-n vreme, /Trei vreascuri rupte dintr-un gard”, …şi lacrimi dintr-un izvor necunoscut se rostogoleau fără de voie.

Am urmat cursurile Liceului Industrial  nr. 5 Roman, făcând naveta. Mă trezeam dimineaţa în jurul orei 4 (trenul fiind la ora 4:45)  şi reveneam acasă  după amiaza (orele 17). În perioada liceului, m-am aplecat asupra romanelor de dragoste, şi nu numai, fiind o romantică incurabilă. Amintesc: Stendhal (Roşu şi negru) ; Cella Serghi (Pânza de păianjen); Mihail Drumes (Invitaţia la vals) etc.

Am ales facultatea de Agronomie din cadrul I.A.N.B (Institutul Agronomic N. Bălcescu)

Bucureşti, dintr-un singur motiv: iubeam natura, frumuseţea fiecărui anotimp ce-mi făcea

sufletul să vibreze, să cânte, iubeam câmpiile înverzite, florile, nemărginirile albastre,  zborul fluturilor în beţia de soare a dimineţii.

După absolvitea facultăţii  am primit repartiţie la Tulcea ca „şef de fermă”. Un oraş curat, cochet, ospitalier. Dunărea şi-a deschis larg braţele – pentru a mă primi cum se cuvine.

Am păstrat cu sfinţenie jurnalul, în care îmi notam ades întâmplările fericite sau mai puţin fericite, aşteptările, frustrările, iluziile unei zile trecute.

…Am revenit pe meleagurile natale după ce… sub tălpile mele – s-au năruit altare, speranţe şi crezul în ziua de mâine. Fiul meu, Valentin – Marian, după terminarea liceului avea să părăsească ţara, luând drumul pribegiei (Anglia ), unde s-a stabilit până la urmă ( Birmingham) .

…Şi dintr-un dor mult prea greu de dus – s-a născut primul volum de poeme (Fata sihastră), care i-a fost dedicat. Scrisul devenise pentru mine un aliat împotriva suferinţei, putând să depăşesc astfel multe perioade dificile. Nu cunoşteam drumul spre „Cetate”. Dar D-zeu mi-a scos în ale un Om de o mare valoare spirituală  – Mişu Borşer  – care mi-a îndrumat paşii prin „hăţişul cuvântului”. Astfel, am început să scriu şi să citesc cu o voinţă de care nu mă ştiam în stare. Am început cu:  Homer; Platon; Hegel; Schopenhauer; Baudelaire; Schiller; Nietzsche; Puşkin; Goga; N.ichita Stanescu; Kafka; Camus; Dostoievski; Tolstoi ş.a. Lectura scrierilor lor au adus o „oază de lumină” pe drumul vieţii mele.

Scrierile lui O.Paler – sunt pentru sufletul meu un un adevarat balsam şi fac „mărturisirea de credinţă” că au devenit „rugăciunea mea de seară”.

Sub îndrumarea regretatului maestru şi nepreţuitului prieten (Mişu Borşer) a apărut cel de-al doilea volum de poeme (Clipe arse). În decembrie 2007, a văzut lumina zilei şi cel de-al treilea volum de poeme – „Două lacrimi de cer” dedicat maestrului.

Versul liber a devenit pentru mine o libertate asumată conştient în abordarea şi subordonarea tehnicilor lirice – firul roşu al întregii creaţii. Aspectul prozastic este o escamotare a încărcăturii emoţionale şi o noutate comunicativă. Sunt receptivă la tot ce înseamnă noutate şi modalitate a exprimării artistice; un spirit iscoditor al adâncurilor – al prăpăstiilor sufleteşti, mereu în căutare de noi înţelesuri…

Romanul „Viaţa furată” – aflat în lucru – este, alături de poezie, creaţia mea de căpătâi. Un roman în care viaţa îşi „strigă” toate bucuriile, durerile, personajele făcând cunoştinţă cu „faţa necruţătoare” a destinului.

De ce scriu?!

[…] „Rostul Piramidelor – nu era să ocrotească liniştea faraonilor, ci să conteste deşertul, să demonstreze că nu totul se reîntoarce în nisip ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”… [ O.Paler]

 …Scriu… gândindu-mă la „rostul Piramidelor”…

VALENTINA BECART

Anunțuri