SCRISUL LA BILANT – George Pena: „Un bătrân în iubiri crescut“

Liceul l-am făcut la Alexandria, pe Dobrogeanu-Gherea nr.15, astăzi „avocat Colfescu” şi scoala Mihai Viteazul, reconstruită din nou, dar pe acelaşi perimetru şi aceeaşi configuraţie.Când trec pe-acolo, mă emoţionez şi abia o mai iau din loc.Nostalgii!! Am fost ultima promoţie cu 10 clase (1957 ) Sunt tânăr, nu?! Am 68 ani.Ca director am avut un profesor de română, un oltean de treabă, Mihai Geleleţu . Ne purta cu el pe la Casa de cultură… Aşa am cunoscut pe poetul teleormănean Ion Sofia Manolescu.Avea o fată care mi-a fost colegă de clasă şi care aducea o revistă ,”Tribuna”, unde citeam poeziile tatălui său. >>>>

Adrian Botez: A fi „cool“, nu a fi cult – sau: mega-prostul, masturbarea şi…„cultura”

În seara zilei de vineri, 11 iulie 2008, în cadrul emisiunii radiofonice Chef de vorbe (de pe România Cultural), un oarecare Petre Fluieraşu (cică redactor-şef la o revistă Arcada…) s-a străduit, din răsputeri, să fie un mega-prost – şi a reuşit din plin! Colega lui de revistă, Severina Nu-Ştiu-Cum, a mai ratat din ocazii…Tema emisiunii : cultura în general şi cultura de divertisment („entertainment”-ul). „Ideile” … fluieraşului: o colecţie din cele mai tembele şi iresponsabile „panseuri” ale gibonilor epocii contemporane (pe post de „lideri de opinii” – de au fost posibile apariţia pe piaţă a Codului lui Da Vinci şi a „piesei” Evangheliştii…). Iată ce „perle” a emis belferaşul, un mucos rârâit (el ar fi spus …”graseiat”…) şi plin de sine, ca un balon de bâlci: >>>>

IMPORTANT – Se pregăteşte un nou dicţionar al scriitorilor români coordonat de Mihai Cimpoi

Uniunea Scriitorilor din Moldova şi Societatea Culturală „Pasărea Phoenix” vă salută, rugându-vă să susţineţi demersul nostru cu referire la demararea unui proiect editorial de proporţii, care, la momentul apariţiei va fi lansat în toate filialele Uniunii Scriitorilor din România. Proiectul respectiv se va constitui într-un Dicţionar al Scriitorilor Români Contemporani, prezenţa cărora va fi antologată de un grup de experţi ales de Consiliul de Conducere al US din Moldova şi al filialei Chişinău al US din România. Ţinând cont de cele expuse, vă rog să-mi expediaţi la adresa de internet afişată lista completă a mebrilor organizaţiei conduse de Dvs, cu adresele de poştă electronică/numărul de telefon/adresa de contact a lor şi cu specificare poet/prozator/critic-istoric literar/eseist/traducator/dramaturg.În speranţa soluţionării acestui demers, vă mulţumesc anticipat şi vă asigur de neţărmurita mea consideraţie scriitoricească şi de neam, fapt pentru care semnez. >>>>

Vasile I. Zărnescu: „O sociologie a limbii sau despre mass media“

Observarea pertinentă a discursului politic şi/sau de presă relevă că, în ultimii ani, au fost clamate, incontinent, incongruenţa şi ineficienţa instituţiilor statului pentru a se explica actuala criză politică, economică şi socială. Dacă vom căută mai adânc, vom găsi una dintre cauzele majore ale disfuncţiilor sistemului social global: distrugerea subsistemului educaţional, care a devenit o caricatură a ceea ce a fost. Într-adevăr, sistemul de învăţământ este cel care produce o pletoră de intelectuali fără instruire, cu o moralitate îndoielnică, cu o pregătire profesională sumară, cu o tablă de valori şi mai sumară şi, evident, de o incultură vastă. Această precaritate intelectuală – pe care diploma de licenţă nu o acoperă nici măcar cât frunza de viţă de pe statui – este vizibilă şi în presă.La unele dintre aceste aspecte m-am referit în articolul „Despre mass media“, publicat în Adevărul, nr. 1511, 29-30 aprilie 1995, pag. 2. Din păcate, între timp, cele semnalate de mine s-au confirmat, căci situaţia a involuat – ca, de altfel, în toate subsistemele socialului. Din acest motiv, cred că este util să-l retipăresc, în această formă, actualizată. >>>>

ATITUDINI – Nastasia Maniu: „Maleficul propus ca model în icoana fiarei“

Asistam de o buna bucata de vreme, oripilati, ingretosati pana dincolo de limita suportabilului, la invazia maleficului, a prostiei agresive, grosolane si vulgare, menita a ucide orice reminiscenta a bunului simt si a binelui din noi. Una dintre metodele cele mai eficiente de sinucidere spirituala, intelectuala si morala este aceea de a sta cu ochii infipti, pana la prostratie, in icoana fiarei, aceasta indecenta imagine a puterii lumesti, cea in care nu exista nici o farama din puterea lui Dumnezeu, dupa cum singur a spus prin Fiul Sau: „Nimic din Mine nu exista in stapanul acestei lumi si nimic din stapanul acestei lumi nu exista in Mine”. Cum ar putea exista ceva din stapanul intunericului in Cel ce este Insasi Lumina fara umbra si cum ar putea exista ceva din Lumina absoluta in intunericul absolut? Intrebari retorice, desigur, care contin raspunsul in ele insele. Asa ca vom reveni la firul rupt al ideii: fiara si icoana sa, mult invocata imagine…inselatoare, cea de care sunt obsedati toti puternicii zilei. >>>>

La Prigor, în ţara Almăjului, o comemorare Iosif Coriolan Buracu

Deoarece momentele aniversare sunt punti de comunicare intre spirit, minte si Dumnezeu, condeie cu care istoria este scrisa pe rabojul inimilor noastre pentru pioasa aducere aminte si vesnica cinstire, avem deosebita onoare a va invita sa fiti partasii unei astfel de comemorari, care are in centru personalitatea marcanta a protopopului, omului de cultura, dar mai ales adevaratului roman si crestin Coriolan Iosif Buracu. Evenimentul se va desfasura la Prigor, in data de 10 august, 2008, debutand cu primirea oaspetilor la Scoala de Arte si Meserii Prigor, serviciu religios de pomenire la Biserica Ortodoxa Romana din localitate, dezvelirea placii commemorative, comunicari si masa festiva.In speranta ca vom fi onorati cu prezenta Dvs., va asteptam la Prigor .

Primar, Pavel Verindeanu o Director, Pavel Panduru e-mail: sam.prigor@gmail.com

Angela Monica Jucan: „Presa militară din România. Scurtă istorie a relaţiei ei magnetice cu cititorul“

Se ştie că încercările „la moment” de a repara o gafă sunt mai penibile decât gafa şi că ştiinţific este să aştepţi o ocazie în care să o poţi lichida fără dezminţiri.Nu aş vrea, de aceea, să ratez ocazia de a spune, în sfârşit (1): Ziua Presei Militare Române se sărbătoreşte la 23 iulie (dată evocatoare a momentului ei de început). „Observatorul militar” este pionierul jurnalismului ostăşesc din România. Ideea acestei întemeieri este, incontestabil, strălucită. Dar strălucit este şi suportul ei. Pentru ca ideea să fi putut miji sub o geană de imaginaţie, a fost nevoie, mai întâi, să se fi întrezărit un potenţial cititor.„Observatorul militar” (2) a fost o apariţie meteorică: efemeră (23 iulie – 3 decembrie 1859; 18 numere), dar incandescentă. Prezenţa lui a fost suficient de puternică şi fascinantă pentru a impune definitiv (într-un moment în care presa civilă în limba română nu exista decât de 30 de ani) ziaristica militară. Din 1859, n-a mai fost niciun an în care Armata să nu aibă cel puţin un ziar. >>>>

Corneliu Stoica: „Vasile Velisaratu – Destine de artişti în Secolul XX“

este un pictor interbelic născut în oraşul Brăila, la 13 decembrie 1895, şi decedat la 8 iulie 1978, în Bucureşti. A studiat între 1912-1916 la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, a expus cu regularitate între 1914-1945 la Saloanele Oficiale, a lucrat mulţi ani ca pictor scenograf la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi-a deschis cinci expoziţii personale în Capitală (1921, 1935, 1942, 1943, 1947), a fost expert plastic în Ministerul Artelor, a realizat ilustraţii inspirate din poezia populară şi apere ale scriitorilor români (Eminescu, Coşbuc, Topârceanu, Minulescu), a pictat şi restaurat numeroase biserici din România, a realizat lucrări de pictură, machete şi diorame pentru expoziţia româneacă de la Paris, precum şi pentru târgurile de la Londra, Milano, Belgrad (1937), a restaurat peste 5000 de tablouri şi icoane vechi din colecţiile unor muzee din ţară. >>>>

Revista „Pagini Româneşti în Noua Zeelandă“ nr. 37

A aparut numarul 37 al revistei „Pagini Romanesti in Noua Zeelanda”. Editorii sai ureaza tuturor prietenilor acesteia lectura placuta si va prezinta sumarul revistei pe care o puteti gasi in fila atasata a acestui email: o  La pierderea parintelui spiritual al romanilor din Auckland, un ramas bun adresat parintelui Mihail Coumbias, care nu mai este printre noi; – Rubrica editorului despre James Bond;  Ultimele stiri la incheierea Festivalului International de Pian din Auckland, organizat de compatriotul nostru Tamas Vesmas;Despre emisiunile ce pot fi vizionate la televiziunile romanesti ce emit in strainatate, in rubrica „Stiri usoare si tari” semnata de Nisa;Scaevola despre „Taxanta si latratoarea Romanie”, sau despre cum este vazuta Romania intr-un ghid de calatorie publicat de Lonely Planet; >>>>

Poezie bizantină de preţ

Sfântul Simeon Noul Theolog

ALE DUMNEZEEŞTILOR CÂNTARI IUBIRILE Trad. Isaac Dascălul – 1803.

Imnele Sfântului Simeon Noul Theolog (949-1022) constituie până astăzi una dintre culmile trăirii duhovniceşti ortodoxe, fiind opera unuia dintre marii trăitori – dar şi marii scriitori – ai spaţiului spiritual bizantin. Unii dintre exegeţii contemporani consideră aceste Imne un fel de testament duhovnicesc al Sfântului Simeon, partea cea mai fascinantă şi mai originală a întregii sale opere, ce poate fi asemuită numai cu Poemele Sfântului Grigorie din Nazianz. Textul de faţă este prima editare a traducerii Cântărilor (Imnelor) Sfântului Simeon Noul Theolog, făcută de Isaac Dascălul între anii 1802-1803 şi rămasă până acum în manuscris. Traducerea aceasta s’a făcut după ediţia publicată la Veneţia în anul 1790, alcătuită de monahul Dionisie Zagoreos (îngrijitorul ediţiei fiind Sfântul Nicodim Aghioritul). Traducătorul acestei celebre scrieri în limba română, Isaac Dascălul, a fost ucenicul Sfântului Paisie de la Neamţ, la fel ca şi Mitropolitul Grigorie Dascălul, recent proslăvit între sfinţi de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Această primă traducere românească a Imnelor se remarcă printr’o deosebită frumuseţe şi inventivitate lexicală, redând cu multă fidelitate originalul grecesc ce pune mari probleme de echivalare traducătorului în limbile moderne. Transcrierea textului chirilic s’a făcut fără a aduce nici un fel de modificări sau aduceri la zi limbii folosite în epocă, tocmai spre a da cititorului o imagine nedistorsionată a limbajului bisericesc ce se conturase deja, devenind un fel de normă şi marcă a traducerilor nemţene. Părintele Dumitru Stăniloae spunea despre această operă: „Cu tot accentul pus pe ‘simţirea’ iubitoare a prezenţei lui Dumnezeu şi nu pe o cunoaştere deductiv-raţională a existenţei Lui, scrisul Sfântului Simeon rămâne deplin încadrat în tradiţia scrisului duhovnicesc al Părinţilor răsăriteni. Acest lucru e valabil şi pentru Imnele dragostei dumnezeieşti, deşi ele pun un accent deosebit pe ‘simţirea’ lui Dumnezeu, înţeleasă ca dragoste şi ca vedere a Lui în lumină.”

JURNALUL UNUI CALATOR FARA SCAPARE – Elisabeta Iosif: „În centrul universului – bisericile de lemn“

Situat in nord-vestul tarii, judetul Maramures acopera o suprafata de 6215kmp,avand un relief complex,dar preponderent muntos(43%).Sub piscurile muntilor Rodna,Maramures sau Tibles si sub dealurile Codru,ca si pe vaile de apa despletite intre molcome coborisuri montane,vei gasi calatorule,cate o biserica de lemn a carei turla tasneste spre lumea cerului.Muntele,in Antichitate,simboliza in acelasi timp centrul si axul universului,iar celelalte elemente,cum sunt copacul coloana,stalpul,sageata..reunite intr-o idee unica sunt definite de-a lungul unui ax ideal sau concret.Cum fiecare tara isi are propriul centru,pastrand proportiile,Tara Maramuresului a raspuns unei asemenea functii prin raspandirea pe teritoriul sau geografic a bisericilor unicat construite din lemn.Mai mult,inca din vremurile stravechi,putem spune ca in inima satului clopotnita,turnul clopotnita,turla azvarlita spre cer ,raspund aceleiasi nevoi de ocrotire providentiala. >>>>

Constantin Ghiniţă: „Scriitorii se confesează“

La una din şezătorile literare îndumnezeite, undeva, într-o comună de pe lângă Adjud, aveam să mă descopăr definitiv, prin sufletul unui copil care a intuit, sau poate i s-a „transmis”, să-mi pună o întrebare legată de una din poeziile mele. Învăţătoarea, o femeie cu mult drag de carte şi de copii, a ţinut morţiş să mă invite, de fapt să mă întregească acolo. Şi cum, pe copii nu pot să-i refuz niciodată, m-am dus. Stingherit, copleşit, încărcat de emoţii şi sentimente, aşa cum am păţit întotdeauna când a trebuit să ies în public. Aici însă, era o altă planetă, o altă lume, cea a copiilor, asemuiţi cu Împărăţia lui Dumnezeu. Totul a decurs frumos până când s-a trecut la dialogul dintre ei şi, vezi Doamne, marele poet!Nu, nu mă simţeam deloc marele poet, chiar mi-era ruşine. >>>>

Al Florin Ţene: „Teatrul ca formă de exprimare a societăţii“

A explica înţelesul teatrului ca „expresie a publicului”, parte componentă a societăţii, în primul rând trebuie să acceptăm un dat de facto, că în acest context două unităţi sunt de facto: prima, realitatea socială în care omul e deopotrivă subiect şi obiect (deci: contextul, timpul, spaţiul, dramaturgul, regizorul, spectatorul), de partea cealaltă, piesa de teatru (mesaj, cod, valoare), ca realitate fictivă instituită de subiectivitatea creatoare (autor, regizor, actor). În acest sens, spectacolul de teatru apare ca însuşi nucleul întregului proces, „confirmată astfel de sensul desfăşurării lui şi de poziţia privilegiată ce o deţine faţă de ceilalţi factori”. (Ion Vasile Şerban). Important este că fiecare din aceşti factori ar exista doar prin şi pentru fiinţarea spectacolului, în timp ce acesta îl cuprinde pe toţi, subliniindu-le existenţa concretă. Spectacolul de teatru venind din centrul procesului literar şi aparţinând, apoi, spaţiului determinant şi determinat, sferei materiale şi obiective, dar şi celei ideale şi subiective; >>>>

Iosif Popa: „Târg de meşteri populari la Oradea“

Oferta variată de produse, dar şi vremea superbă au fost argumente suficiente pentru a-i convinge pe orădeni să vină în Parcul Bălcescu, acolo unde la sfarsitul saptamanii trecute  s-a desfăşurat ediţia a XV-a a Târgului meşterilor populari. Cel mai mare număr de meşteri… Vineri, încă înainte de prânz, meşteri populari veniţi din diferite colţuri ale ţării, dar şi din Ungaria, îşi etalaseră deja marfa, aşteptându-şi cuminţi vizitatorii, care nu au întârziat să apară. Fără a sta prea mult pe gânduri, cei mai mulţi şi-au uşurat, în câteva minute, buzunarele de câţiva lei, mai ales că marfă era pe toate gusturile: ceramică, mobilier, cojoace, obiecte din fier, ţesături, podoabe ţărăneşti, împletituri de papură şi nuiele, icoane şi pictură naivă, instrumente muzicale, măşti, ouă încondeiate, turtă dulce etc. Unul dintre expozanţi, George Bărbuş, este originar din Baia Mare, judeţul Maramureş, fiind nelipsit de la târg de mai bine de 10 ani. >>>>