~Scandalul „Castelul Peles”/Tradare sa fie!Dar s-o stim si noi !- o cercetare de prof.Gh.C.Nistoroiu

TRADARE SA FIE ! DAR SA O STIM SI NOI !

<< O întreagă maşinărie coruptă unde se includ funcţionari de Stat, notari şi avocaţi, traficanţi de funcţie din administraţia de orice fel, falsificatori de documente şi jurnalişti plătiţi ca să susţină acest proces halucinant s-a pus în mişcare pentru a se obţine o “noua clasă” de împroprietăriţi unde “vechea oligarhie de jaf” a anilor 20-30 îşi dă mâna “cu noii îmbogăţiţi”, formând o nouă “monstruoasă coaliţie” rezultată din “prada succesivă”. Sloganul invocat în mod curent constă în “obligaţiile produse de integrarea europeană”. Dar prin acest “mit justificativ”, fostul rege a primit înapoi nu doar proprietăţile personale ci şi pe acelea ce aparţineau Domeniilor Coroanei şi familiei regale, adică o avere de peste 2,5 miliarde de Euro în vreme ce în Italia sau Grecia nimeni nu a îndrăznit să invoce un astfel de gest “reparatoriu” aberant. Pânâ şi Castelul Peles, cel mai reprezentativ “imobil de prestigiu” din epoca modernă, s-a putut pune în “cântarul redobândirilor” în vreme ce Castelul Versailles rămâne Franţei fără a se îndrăzni vreun comentariu de “pretenţie privată” în această materie. >>

Dr. Artur Silvestri

__________________________

Adevărul , chiar dacă îl cunoşti , trebuie folosit cu grijă şi în porţii cât se poate de mici astfel încât , Bolnavul ( a se citi cetăţeanul cinstit ) să-l poată uita repede … Aşa se face că de-a lungul anilor răbufnirile lui se supun unei reţete absolute : dacă nu te omoară imediat trăieşti fericit cel puţin atât cât vrei !

Cu siguranţă că şi după citirea acestor rânduri, adunate şi puse doar cap la cap , nu va murii nimeni de grija Bolnavului . Dar,încă o dată simt că sunt stăpânit de întrebarea pusă, de curând, de un alt doctor al neamului domnul Dumitru Manolache :,, Ce te faci dacă adevărul te sufocă ?,,

<< Nu există nici un fel de dubiu asupra faptului că Peleşul a fost construit din banii proprii ai Regelui Carol I , bani proveniţi din vânzarea unor proprietăţi din Germania . >>

afirma Domnia Sa , domnul avocat Adrian Vasiliu ca răspuns la o interpelare a maestrului Iorgovan în legătură cu sursele băneşti din care a fost construit Peleşul .

Din fericire pentru Adevăr moda memoriilor scrise de personalităţi ale vieţii dinastiilor europene ,pe lângă multe poveşti reflectând modul cum doreau ei să fie păstraţi în memoria timpului ne aduc şi multe informaţii ,adesea trecute sub tăcere în mod voit .

Se cunoaşte faptul că de personalitatea Doamnei Hortense Cornu, fina Imparatului Napoleon al III-lea ,este legată alegerea tânărului Carol , fiul lui Karl Anton , prinţ de Hohenzolern-Sigmaringen ca pretendent la tronul României .

La 11 noimebrie 1863, Napoleon III îi scria lui Karl Anton, tatăl:,, Vă rog să invitaţi din partea noastră pe prinţul Leopold şi soţia sa, cât şi pe fratele său prinţul Carol să vină câteva zile la Compiègne, între 24noiembrie şi 3 decembrie.”

Pentru Carol ,care călătorea pentru a doua oară în Franţa , vizita la Compiègne a avut un efect sentimental deosebit : a făcut cunoştinţă cu una din verişoarele sale, Anna Murat, de care s-a îndrăgostit fulgerător cu toată pasiunea tinereţii şi , la sfârşitul vizitei era deja hotărât să se căsătorească imediat cu ea.

Cunoscând această dorinţă a fiului său, Karl Anton era primul care nu voia să rişte la 25 iunie 1864 , îi scria Hortensei Cornu:

<< îmi fac chiar anumite reproşuri de a-l fi ascultat pe Carol . Tânăra persoană [Anna Murat], obişnuită să trăiască în centrul luxului şi al lumii celei mai strălucitoare, se va putea ea mulţumi cu ceea ce poate să-i ofere Carol, care este fire pur germanică şi, mai presus de orice, germană? …Va şti ea să aprecieze ceea ce noi preţuim cel mai mult pe lume, viaţa de familie? Va dori ea să-şi petreacă cea mai mare parte a vieţii la ţară, pentru a-şi crea acolo un mic centru de ocupaţII subordonate ?

După ce a gustat, ba mai mult, a înghiţit Parisul şi tot şarmul vieţii pariziene, simţindu-se sprijinită prin relaţii de rudenie imperială şi de strânsă prietenie cu împărăteasa va renunţa ea vreme de nouă luni [între timp, partea franceză se mulţumise ca tinerii căsătoriţi să petreacă doar trei luni pe an în Franţa] la acest paradis terestru pentru a se îngropa la Umkirch sau în mijlocul familiei mele, deloc amuzantă dar serioasă ducând o viaţă destul de sobră şi foarte precis reglementată?
La început tinerii ar putea călători, dar pe urma nu vor mai călători, vor duce o viaţă aşezată, vor avea copii şi griji. Averea lui Carol, acceptabilă pentru o prinţesă germană, nu va putea satisface niciodată cererile şi exigenţele unei pariziene răsfăţate în eleganţa şi care nu cunoaşte câtuşi de puţin valoarea banului. [Carol] va trebui, deci, să se folosească de veniturile soţiei, să trăiască din averea ei, ceea ce creează o poziţie dificilă şi scabroasă soţului. Carol nu poate dispune decât de 50 000 de franci venit anual, pe care eu nu-l pot mări din cauza celorlalţi copii şi a marilor impozite pe care le suport… Se spune că prinţesa este foarte bogată şi înzestrată, dar averea ei nu are nimic de-a face cu ceea ce îmi dicteaza mândria mea, că soţia trebuie să trăiască din veniturile soţului. Ce are ea în plus cu atât mai bine pentru ea şi este o bucurie pentru copii , dar nu-i deloc la fel de bine pentru soţ, care nu ofera decât ceea ce are .Averea lui Carol nu-i va putea permite nicicând aşa ceva; ea nu-i va permite nici chiar să trăiască însurat la Berlin sau în vreun alt mare oraş, el n-ar putea să trăiască decât la ţară, cu excepţia călătoriilor şi a vizitelor…”>>

Peste mulţi ani , unul dintre urmaşi , prinţul Nicolae de Hohenzoller avea să scrie, în memoriile sale , cu mult rafinament şi tact bazându-se pe serioase cunoştinţe despre familia sa următoarele :

<< Brătianu a sosit la Dusseldorf în 30 martie 1866 . Dar, fiul cel mare , de drept moştenitorul tronului , a declinat oferta, cel de-al doilea se afla într-o călătorie în Palestina , cel de-al patrulea , Frederic (ramura Hohnigen ) era prea tânăr , aşa că singurul fiu disponibil pentru oferta lui Brătianu era prinţul Karl ( Carol ) . Ba , mai mult , Hortense Cornu se şi gândise la el în mod special …Observase cît de virtuos şi de ambiţios era Carol şi, totodată , cît era el de nefericit din cauza inactivităţii evidente impusă de rangul de locotenent la Berlin , viaţa de ofiţer îi era cunoscută încă din 1857 , După nouă ani de asemenea inactivitate , vizita lui Brătianu în 1866 a fost mai mult decât binevenită .”

Era extrem de << binevenită >> oferta şi ca urmare a unui alt mare necaz suferit de Carol în anul 1865. Prin intermediul unui bancher evreu, Lilienthal, a cărui casă o frecventa, Carol jucase la bursă şi pierduse o sumă enormă

55 000 de franci (un cal foarte bun costa 220 de franci). Pentru a putea onora datoria, tatăl s-a hotarât să vândă din averea aldoială, căci de veniturile curente nu se putea lipsi. I-a interzis fiului orice distracţie şi i-a trimis doi consilieri: von Werner (îl va însoţi şi în România) şi Ambron (viitorul consilier al lui Carol în afacerea Strousberg), acesta din urma urmând a procura banii necesari. În acelaşi an ,Carol a aflat ca Anna Murat se va căsători, la mijlocul lui decembrie 1865, cu Mouchy, duce de Noailles .

Si totuşi care era poziţia şi averea familiei viitorului rege Carol I al României , avere care urma să fie baza , fundamentul unei colosale moşteniri revendicate peste ani de onoratele feţe regale moştenitoare?

Să ne întoarcem deci la memoriile Printului Nicolae de Hohenzoller :

<<Situaţia membrilor familiei Hohenzoller –Sigmaringen nu a fost întotdeauna prea fericită în capitala noului Imperiu german. În semn de loialitate faţă de împărat ,prinţul Carol Anton a cedat micul rang princiar în schimbul drepturilor şi prerogativelor Casei regale. Totuşi , unii membri ai familiei prusace nu au recunoscut cu uşurinţă aceste drepturi .

Erau afectate şi prerogativele acordate o dată onorurile ce se cuvin Casei regale, ramurii catolice de Hohenzollern –Sigmaringen , care era , mai degrabă ramura veche , cea care se manifesta în mod deschis pentru idei liberale…Chiar şi acum există un anumit antagonism între actualul prim –născut Hohenzoller şi pretendentul Ludwig Ferdinand . O altă anomalie : Burgul Hohenzollern aparţine în proporţie de 60% pretendentului la tron şi 30% primului născut Hohenzollern . Totuşi , terenul pe care a fost construit castelul aparţine familiei Hohenzollern-Sigmaringen. Cred că deţinerea acestui titlu de Hohenzollern este, în zilele noastre , o chestiune discutabilă , deoarece nu mai există vreun rege al Prusiei sau vreun împărat al Germaniei >>

Si am putea adăuga că din fericire pentru ea, Germania nu trebuie să găsească soluţii nici pentru cererile de retrocedare a patrimoniului naţional făcute de urmaşii acestora pentru că momentan sunt ocupaţi cu aceste probleme în România .

Dar există un început pentru orice !

Aşa cum a existat şi prima zi de binecuvântată venire a prinţului Carol, viitor rege Carol I pe pământul viitoarei patrii adoptive .

Ne întoarcem la aceleaşi memorii ale prinţului Nicolae de Hohenzoller:

<< în 1886 cînd Brătianu i-a oferit coroana României lui Carol, acesta se afla la Coburg , în calitate de căpitan în regimentul I dragoni din gardă …Mulţi duşmani ai regelui Carol doreau să-l împroaşte cu noroi şi atunci au afirmat că el fusese dezonorat şi scos din rîndurile armatei prusace. Pentru a înlătura riscul de a fi descoperit el a plecat în Elveţia –la St. Gallen, cred – şi i s-a dat un paşaport pe numele de Karl Hettingen , comerciant în călătorie de afaceri la Odessa. Cu toată deghizarea , a trecut prin emoţii serioase la Salzburg, unde a fost recunoscut . Fiind îmbrăcat în haine civile a reuşit totuşi , să se strecoare cu bine ;a mai tremurat şi la Buziaş când a trebuit să stea pe loc 24 de ore , deoarece trupele austro-ungare aveau prioritate absolută , fiind mobilizate datorită războiului …

Singurul mod de a pune capăt acestei temeri era ca prinţul Carol să se grăbească şi să ajungă pe pămîntul ţării în discuţie.

La Buziaş s-a îmbarcat pe un vapor pentru Turnu-Severin şi pe aici a intrat în România .

Înaintând pe teritoriul românesc , el a fost întîmpinat de Brătianu , cu care a plecat imediat spre Bucureşti .>>

În aceste condiţii , cunoscute de altfel de foarte mulţi români mai vechi sau chiar prezent umblători , mai trebuie să ne întrebăm care a fost averea cu care a descălecat Bădiţa Carol I pe pământul românesc ?!

Despre ce proprietăţi strămoşeşti aminteşte onorabilul domn avocat că ar fi putut vinde proaspătul rege pentru a începe construcţia castelului Peleş ştiut fiind faptul că acestea nu au existat niciodată ?

Şi dacă eu , şi restul satului românesc nu ştim, îl rog pe Domnia Sa să ne lumineze minţile noastre întunecate de durerea sentimentului că am fost prea săraci pentru a cumpăra ieftin 81 de ani de istorie .

Românul a fost şi a rămas poet însă , iar hazul amar nu ne-a părăsit niciodată :

<< Un vechi tolbaş de vorbe late, Eu dau tot felul de noroace,

Om norocos din cale-afară Căci sunt atoateţiitorul ,

S-a pomenit pe neaşteptate Măriri, averi …Să vie încoace

Stăpân peste-o întreagă ţară . Toţi trîntorii ce le duc dorul !…>>

Din ea-şi făcu o prăvălie , Aşa , sunt zece ani de cînd

Şi ca un negustor de treabă Pe norocosul negustor

Pentru ca-n lume să se ştie , îl auzim mereu strigînd,

Prinse-a striga de la tarabă: şi muşteriii vin de zor.

Poftiţi aici ! Oricine are în zece ani ce de-a lingăi

Obrazul fără de ruşine Nu se văzură-n slujbe mari ,

Ş-o conştiinţă de vînzare Cîţi oameni fără căpătăi

Poftiţi să faceţi tîrg cu mine! N-ajunseră milionari !

Prostie, lene , linguşire , Veniţi şi voi , străini calici,

Eu cumpăr tot. Veniţi aici ! şi strângeţi tot ce-a mai rămas !…

Şi cei mai nîrăviţi din fire Ce să mai faci ? Ce să mai zici ?

Mi-or fi tovarăşi şi amici . Sărmană ţară de pripas ! >>

Alexandru Vlahuţă – Tară de pripas –Epoca ,1886, nr.259

<< Tot pentru ţară, nimic pentru mine >>

<< Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul Domniei mele în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit, fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în D-zeu şi în bunul-simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care el va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza ,,Tot pentru ţara, nimic pentru mine ,, …

Castelul Peleş îl hotărăsc ca reşedinţă de vară pentru mult iubita mea soţie, iar întreţinerea acestei reşedinte este în sarcina succesorului meu, căruia îi las moştenire Castelul împreună cu întreaga moşie Sinaia-Predeal cu toate clădirile şi stabilimentele … Prin o buna gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare, cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, veniturile domeniului Coroanei au contribuit, mai ales, la această creştere, mulţumită unei administraţii foarte bune şi prevăzătoare, că pot dispune astăzi de sume însemnate în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri …

Galeria mea de tablouri cum este ea descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin , va rămâne pentru totdeauna şi în întregul ei în ţară ca proprietate a Coroanei României >> scria regele Carol I, în testamentul său întocmit în februarie 1899.

Fără a avea pretenţia că sunt specialist , supun atenţiei celor familiarizaţi cu acest gen de probleme următoarele aspecte , aflate la îndemâna oricui doreşte să citească sutele de pagini scrise de-a lungul anilor despre Casa regală a României .

Domnia lui Carol I în România a adus o serie de aspecte noi şi în ceea ce priveşte organizarea formei de conducere a ţării odată cu apariţia monarhiei . Testamentul regelui Carol I , primul dintr-o serie de testamente ale Casei Regale ce merită să fie analizate pentru a se putea înţelege corect modul în care s-a făcut acumularea averii Casei Regale ca entitate economico-administrative cât şi a averilor personale ,private a membrilor Casei Regale.

Este evident ,pentru oricine că sosirea viitorului Rege Carol I pe pământ românesc este momentul în care începe epopeea averii monarhiei române . Lipsa unei averi personale era un adevăr cunoscut la acea vreme dar ,parţial uitat astăzi . Este dureroasă şi în acelaşi timp educativ-amuzantă cartea intitulată ,, Adevărul despre regi ,, , apărută la Editura Ion Creangă ,sub îngrijirea lui Virgiliu Ene , volum care are meritul să adune o serie de texte şi caricaturi apărute în presa din perioada 1867-1947 , aşa cum percepeau realitatea acelor zile personalităţi adevărate ale spiritului românesc , Ion Heliade Rădulescu , Cezar Boliac, B.P. Haşdeu , I.L. Caragiale , Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă ( a cărei poezie din acest volum am redat-o deja ) sau , aşa cum ne-a rămas în suflet marele George Coşbuc , un cronicar al durerii neamului românesc :

,,Buni ori răi , români suntem, Ai venit la noi golan ,

Românesc pămîntu-l vrem , Fără ţară , făr-un ban ,

Românească ţara . Fără neam şi nume ,

Noi ne suferim ce-avem şi-astăzi , cîne,-al meu duşman,

Noi purtăm ocara , … Vreai s-orbeşti o lume .

(Spânzuraţi-l , de-i mişel – George Coşbuc ,1918, Biblioteca Academiei Române , manuscris 3286, fila 25.

Redactat în limba germană testamentul primului rege român cuprinde o serie de aspecte patrimoniale clare :

• Recunoaşterea faptului că a avut o domnie comentată şi plină de

<< bănuieli >> în ceea ce priveşte modul cum agonisea averea dar , în final

succesorul său pe care nu-l numeşte efectiv , trebuie să ţină cont de dorinţa

testamentarului şi această avere să fie utilizată după principiul ,, Totul pentru

ţară, nimic pentru mine !’’ .

• departajează clar averile ce ţineau de Domeniile Coroanei , Coroana României= Casa Regală şi averea privată a membrilor Casei Regale. Domeniile Coroanei erau , fapt unanim recunoscut un patrimoniu de stat care avea menirea să asigure, alături de Lista civilă , buna funcţionare a administraţiei formei de conducere a statului reprezentată de Coroana Romăniei = Casa Regală care de-a lungul anilor şi-a creat propria bază materială ,( proprietăţi imobiliare , moşii cu dotările necesare , mijloace de transport si mai ales mobilier şi obiecte de artă ce ,în mod necesar trebuiau să ofere imaginea publică a unei dinastii bogate ). Acest pachet de proprietăţi în mod firesc , de-a lungul anilor s-a mărit prin învestirea unor părţi din veniturile proprii şi ele au fost transmise inseparabil de dreptul de succesiune la tron ca o recunoaştere atăt a genezei lor , din fonduri public-private , cât şi ca reale şi necesare componente ale exercitării prerogativelor asumate de conducătorul Casei regale şi al Romăniei . Acest lucru este evident reliefat de următorul testament al regelui Ferdinand şi de Codecilul ce-l însoţeşte dar mai ales de întreaga desfăşurare de transmitere de drept de proprietate împreună cu dreptul de suveran.

Evidenţa acestui adevăr poate fi uşor observată dacă se urmăreşte istoria construcţiei şi administrării complexului rezidenţial Peleş . Se cunoaşte faptul că lucrările de construcţie începuseră încă din 1871 fără a se obţine proprietatea asupra pământului , care aparţinea Mănăstirii Sinaia . Apare atunci , ca in multe alte cazuri , ideea salvatoare : un schimb de terenuri ! Dar cine cu cine face schimbul şi mai ales unde este concret poziţionat cumpărătorul , înaltul demnitar regele Carol I , dar ca persoană privată de această dată . Pentru acest moment , izvoarele scrise folosesc expresia << schimb de teren între Casa Cretulescu şi Mănăstirea Sinaia >>. Să încercăm să aflăm cine erau <<casele >> la acea vreme .După constituirea Ministerului de Finanţe în anul 1864 s-a constituit primul Buget Unificat al României Atribuţii legate de manifestarea datoriei publice sunt exercitate de o serie de instituţii financiare publice , cu caracter mai mult sau mai puţin specializat . Este de constatat pe de o parte înfiinţarea acestora în funcţie de însăşi dezvoltarea datoriei publice a României , de lansarea unor împrumuturi importante a căror amortizare este urmărită în mod special , altor instituţii revenindu-le pe parcurs atribuţii pornind de la poziţia de participanţi la gestionarea concretă a datoriei publice până la cea de intermediari sau de împrumutători. Funcţionau deci , în aceste condiţii în acei ani :

-Casa Obligaţiunilor Rurale –înfiinţată la 14 aprilie 1864;

-Casa de Depuneri –înfiinţată în decembrie 1864 şi transformată apoi în Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, unul dintre cei trei care semnează actul de înfiinţare fiind N. Creţulescu , Ministrul Justiţiei la acea dată ;

-Casa de Lichidare –înfiinţată la 15 iulie 1866 ;

-Casa Obligaţiunilor Dominiale –înfiinţată la 22 iunie 1871 ;

-Casa Autonomă a Monopolurilor Regatului României , Casa de efecte şi lombard şi încă altele , chiar la nivel local .

Cred că toţi am fi mulţumiţi să aflăm la ce dată şi cu ce preţ a răscumpărat regele Carol I pământul care avea să devină domeniul castelului Peleş.

Testamentul regelui ne lasă să înţelem alt adevăr şi anume că el a constituit un început pentru ce avea să devină averea Coroanei regale a României fiind întotdeuna parte componentă a patrimoniului naţional .

Din datele ce ne-au parvenit se reliefează faptul că pentru construcţia ansamblului rezidenţial de la Peleş s-a cheltuit între anii 1873-1883 suma de 6,5 milioane lei aur ,iar costurile totale se ridicau în 1914 la 16 milioane lei aur .

Suntem tentaţi să ne întrebăm astăzi : a fost mult , ne puteam permite ?

Sau conform pretenţiilor actuale ale ex-regelui Mihai avea Carol I un venit asigurat din veniturile realizate de domeniile din ţara natală pentru a construi în România o asemenea reşedinţă ?

Primul buget reunit al României fusese de 165 milioane lei ,în anul 1864 cu o datorie publică de 23, 3 milioane lei ,pentru ca în anul 1914 ,când se consideră că s-au finalizat lucrările la complexul Peleş , bugetul să fie de 599,84 milioane lei cu acumularea unei datorii publice de 116, 37 milioane lei .

Mai uşor de înţeles este să convertim cheltuiala în aur , cel care întotdeuna rămâne unitatea etalon . Se ştie că în acea perioadă 1 leu aur reprezenta 10 mgr aur . Deci , convertită în aur prima parte a investiţiei s-a ridicat la 65 de kg de aur care , la valoarea de astăzi a aurului şi a monedei de referinţă ar însemna 1,035 mil de euro . Făcând acelaşi calcul , valoarea totală de 16 mil lei aur din 1914 ar putea însemna acum circa 160 kg de aur ceea ce voloarează 2,548 milioane de euro .

Cât de credibil este astăzi acest calcul dar mai ales , cum a fost posibil să se cheltuie doar atât ştiind fiind că regele Carol I a renunţat la primele două proiecte din lipsă de fonduri sunt întrebări la care este greu să dai un răspuns .

Devenit reşedinţă de vară ,iniţial pentru regina –mamă Elisabeta , după moartea regelui Carol I el nu mai cunoaşte decât un moment important , încoronarea din 1922 fiind redeschis abia în 1930 , de către Carol al II-lea care dorea prin acest gest să scoată în evidenţă anularea prevederilor Codecilului adăugat de regele Ferdinand. Acest fapt demonstrează încă odată faptul că el aparţinea Casei regale şi nu unui membru al dinastiei .

Testamentul regelui Ferdinand este edificator :

<< Rog a se lăsa ca reşedinţă soţiei mele , Regina Maria , Palatul de la Cotroceni ;iar Castelul Pelişor de la Sinaia , împreună cu Casa pentru oaspeţi (Cavalierhaus ) şi dependinţele ce ţin de Castelul Pelişor ( locuinţa personalului , garajurile şi grajdurile )- hotărăsc a rămâne în folosinţa soţiei mele cât timp va trăi. Regina Maria va dispune după a sa voinţă de mobilele din Palatul Cotroceni şi din Castelul Pelişor .

întreţinerea acestor reşedinţe este în sarcina succesorului meu la tron .

In privinţa părţilor cuvenite copiilor mei hotărăsc astfel :

Fiului meu Carol , Principele moştenitor al României , ca urmaş al meu pe tron ,îi las pe lângă partea lui rezervatară , toată cotitatea disponibilă şi hotărăsc să aibă în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia-Predeal împreună cu Castelul Peleş şi celelalte castele , clădiri şi stabilimente , cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru Castelul Pelişor .îi mai las casele şi clădirile din Bucureşti care sunt absolut necesare Totodată el va fiobligat să plătească legatele prevăzute pentru binefaceri …

Împrejurările grele economice de după marele război şi greutăţile familiale nu mi-au îngăduit să-mi văd sporind averea mea personală şi de aceea cu mare părere de rău nu pot face tot binele ce aş dori. Totuşi las în grija fiului meu ca urmaş la domnie ca , după sfatul ce va lua …să distribuie suma de cinzeci milioane lei următoarelor instituţii …>>

Testamentul inţial al regelui Ferdinand face aceeaşi separaţie evidentă , lăsând dispoziţii clare asupra modului cum trebuiau să fie administrate bunurile Casei Regale şi cum să fie partajată averea personală . Profund afectat de renunţarea lui Carol la tron , el adaugă la acest testament un Codecil prin care trecea administrarea bunurilor ce aparţineau Casei Regale în sarcina nepotului , ce devenea moştenitorul tronului fără a-l dezmoştenii pe Carol de restul averii ce-i revenea la egalitate cu ceilalţi fraţi .

<< A voit Domnul să încerce ţara, pe mine şi pe Regină cu o mare durere, prin renunţarea la tron a Principele Carol. Până la sfârşitul vieţiinu se va şterge din inima mea jalea care m-a cuprins când m-am văzut silit să iau act de această hotărâre a primului meu născut , constatând că din nenorocire această măsură o impuneau de interesele Statului şi ale Coronei , care în orice împrejurare am înţeles să mă stăpânescă .

Schimbarea astfel făcută în moştenirea tronului şi în familia regală , prin noua situaţie a fiului meu Carol , mă obligă să aduc următoarele modificări şi adausuri la testamentul meu mai sus-scris .

Anulez dispoziţia cuprinsă în acest testament prin care lăsam fiului meu Carol toată cotitatea disponibilă şi hotărârea de a cuprinde în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia –Predeal împreună cu castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente , cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru castelul Pelişor , precum anulez şi legatul,, caselor şi clădirilor din Bucureşti absolut necesare ,,.

Hotărăsc ca toată această cotitate disponibilă , atât imobilele de pe Valea Prahovei,cu sarcinile prevăzute ,ca şi cele din Bucureşti , care sunt absolut necesare viitorului rege , să revină urmaşului meu pe tronul României din familia mea , iar în timpul minorităţii sale să se bucure de folosinţă şi de veniturile lor iubita mea soţie , regina Maria .

Voiesc ca partea rezervatară ce se cuvine fiului meu Carol , s-o primească în bani şi în efecte .>>

Dacă imediat după moartea Regelui Ferdinand , familia a recunoscut Codecilul şi a hotărât să nu-l atace . El a fost practic desfinţat prin preluarea prerogativelor regale de către Carol .

<< Să dea Dumnezeu fiecăruia un astfel de rege ! >> – Stalin , cu ocazia întâlnirii cu membrii Guvernului Petru Groza, februarie 1948 , arhivele sovietice .

Despre faptul că Regele Mihai , vrednic urmaş al ramurii Hohenzoller de România şi-a negociat abdicarea cu guvernul roşu de la Bucureşti îndelung şi cu mult talent negustoresc s-a scris mult dar ,ai zice astăzi , că cea mai importantă parte a negocierii cu ciuma roşie adusă prin strădania meritorie a monarhiei române la conducerea ţării a fost obţinerea acordului atât pentru jaful la care a fost supus patrimoniul cât, mai ales, rămânerea regelui pe ştatele de plată ale victoriosului proletariat român .

Inteligenţa ardelenească a geniului noului stat <<democrat >> român , dr. Petru Groza a pus la punct algoritmul <<preluării paşnice >> a guvernării de care imaginea externă avea atât de mare nevoie. Ştia că va trebuii să dea raportul la Moscova , marelui <<ocrotitor >> al averii neamului românesc – singura durere a fost că nu a putut să o şi transfere în totalitate acolo – Stalin aşa că a ales calea negocierii separate cu ambele grupuri aliate până de curând , monarhia pe de o parte si <<prietenul sovietic >> pe de alta .

Sarcina a fost mult uşurată de deschiderea spre înţelegere a reginei Elena şi a fiului său , regele Mihai .

Şederea în România îi adusese Reginei Elena numai durere şi dezamăgire , viaţa alături de un soţ adulterin fusese un calvar .

Domnul Rene a de Flers prin intermediul într-un fragmant din manuscrisul

,, Europa liberă şi exilul român – O istorie încă nescrisă ,, publicat în anul 2003

în Romanian Roots Almanah ne lasă mărturie :

<<Se ştie că regina-mamă n-a avut niciodată preţuire şi respect pentru poporul român . îl ura din tot sufletul şi asta mă face să mă reîntorc la anul 1940 , în luna octombrie , când generalul Antonescu o invitase să revină în ţară , ca să fie alături de fiul ei . Pe peronul gării din Veneţia unde se despărţea de ducele de Spoleto, prietenul ei intim, fără să se simtă incomodată de prezenţa unor români pe peron, spusese pe italieneşte cu voce tare :mă îngrozeşte gândul să mă întorc în această ţară pe care o detest şi să văd mutrele românilor pe care îi urăsc …

Făcând această mică digresiune în istoria regalităţii româneşti , cred că ar fi cazul să se afle şi adevărul care a dus la abdicare. Cu cinci luni mai înainte , regina-mamă Elena începuse să ducă trative cu Guvernul prezidat de Groza Negocierile n-au fost uşoare … Până la urmă s-a ajuns la o înţelegere . Emilian Ionescu , unul din foştii lui aliaţi, o spune clar în cartea lui In uniformă pentru totdeauna , la capitolul IX, pagina 157: Elena spune la început ceva despre graba de a se tranşa această situaţie , despre soarta ţării , apoi schimbă brusc tonul şi începe să se intereseze de condiţiile materiale ale actului . Petru Groza promite că lucrurile vor decurge într-o ordine şi siguranţă perfecte, iar din punct de vedere material ,România va fi foarte generoasă cu ultimul ei fost suveran .Emilian Ionescu fusese martor la semnarea abdicării şi mai subliniază că regina-mamă ar fi declarat unor corespondenţi de presă :a fost un divorţ civilizat, domnilor .Rezultatul tocmelii o satisfăcuse . >>

Acest rezultat , atăt cât se poate aduna astăzi din zecile de pagini scrise de martori ai acelor vremuri dar şi mai recente ar putea conţine sintetic câteva momente ce duc , fiecare în parte , la conturarea imaginii de ,,sărman rege ,, în exil .

• Guvernul dr. Petru Groza a cumpărat de la Regele Mihai 360 de tone de vin cu suma de un milion de franci elveţieni pe care au convenit să fie plătiţi în două tranşe , la abdicare 500 000 franci elveţieni , pentru care a primit şi autorizaţie de scoatere din ţară . Comuştii îşi cumpărau astfel liniştea pe termen lung , Regele patriot nedenunţând aşa –zisa abdicare forţată odată ajuns în Elveţia . Citind , remarca dr, Groza referitoare la această negustorie nu poţi să nu te gândeşti cât de amară este uneori cunoaşterea istoriei neamului :

<< Nu i s-a plătit nici puţin , pentru a nu se simţi nedreptăţit , nici mult ,pentru a se simţi independent ,>>

• Ceea ce pare incredibil şi totuşi este adevărat ex-regele Mihai a primit din partea Statului Român 300 000 $ anual până în anul 1986 ! In anii în care majoritatea românilor aveau un venit sub 100 $ pe lună ultimul suveran primea modesta sumă de 25 000 $ pe lună ! Cât de normal ne apare prin prisma acestui fapt respectul de care s-a bucurat ,,darnicul,, Ceauşescu care saluta istoria din caleaşca verişoarei , regina Elisabeta a II-a a Marii Britani !

Oare cele 12 milioane de dolari , primiţi după abdicare au fost donate sărmanilor români pribegi prin lumea largă ?

Miilor de martiri , ce au completat în anii dictaturii proletariatului listele celor închişi şi asasinaţi încă din vremea totalitarismului monarhic ce le-ar putea spune Majestatea Sa Regele Mihai despre modul cum a obţinut această rentă de la comunişti ?

Singura faptă remarcabilă ca strateg a Maiestăţii Sale Regele Mihai I a fost scoaterea din ţară a unei însemnate părţi din colecţia de tablouri aparţinând colecţiei Coroanei României

Colecţia Coroanei Române de tablouri , constituită în perioada domniei Regelui Carol I cuprinde în total 212 picturi aşa cum se regăsesc în catalogul realizat în anul 1898 de Leo Bachelin ,ele fiind expuse la acea dată în reşedinţele Casei Regale din Bucureşti , Sinaia şi Bran .

Memoriile lui Jacques Vergotti confirmă nu doar o dată că un lot important din tablourile Coroanei României au fost scoase de fostul rege din ţară în noiembrie 1947. „In 1947 scria acest ofiţer, loial lui Mihai până la moarte, într-un alt capitol al cărţii sale , Bodnăraş, devenind ministru de război, l-a numit pe generalul (colonel la vremea aceea ) Emilian Ionescu să-l înlocuiască pe generalul Petre Lazăr ca aghiotant, însoţindu-l pe Regele Mihai în călătoria de la Londra. Astfel avem chiar din partea unui colaborator al comuniştilor din guvernul

Ceauşescu dovada că tablourile de El Greco în cauză fuseseră scoase de mine

În noiembrie 1947, nu după aşa-zisa abdicare. Într-adevăr, declaraţia aghiotantului corespundea sau confirma notele mele zilnice, întărite şi de copia recipisei de la banca din Elveţia.” Declaraţia evocată de Jacques Vergotti apăruse în Magazin istoric nr. 69 din decembrie 1972, sub titlul „Din însemnările unui aghiotant regal”, şi această mărturie este la îndemâna oricui, inclusiv a guvernanţilor noştri de astăzi. „în noiembrie scria Emilian Ionescu , am fost înştiinţat că guvernul a acceptat ca dintre aghiotanţii regali eu să fiu cel ce îl va însoţi pe suveran în timpul călătoriei; mai făceau deplasarea Negel mareşalul Palatului, Vergotti prefectul Palatului, Eugen Bianu şeful Siguranţei Palatului şi

Nelly Catargi doamna de onoare. Mihai, Elena şi Vergotti au plecat cu avionul în ziua de 12 noiembrie, restul suitei cu trenul, ceva mai devreme. Eu am plecat pe 11 noiembrie, împreuna cu Eugen Bianu. Acesta din urmă primise şi o misiune suplimentară: fiindca tot făcea omul un drum se gândise Elena n-ar fi fost rău să-i lase surorii sale Irina, care locuia la Geneva, câte ceva. Nu era mare lucru, un vagon încărcat cu fel de fel de cufere şi geamantane, tablouri, covoare şi… două automobile noi. Si, în drum, Bianu s-a oprit şi la Geneva.” Apoi, în 1983, generalul va reitera afirmaţiile sale, de data aceasta într-un volum memorialistic, intitulat Contemporan cu veacul douazeci: „Prima tranşă a convoiului nostru au constituit-o doua vagoane speciale, ataşate acceleratului de Berna în ziua de 13 octombrie . Insoţitori Eugen Bianu şi eu. Oare ce-o fi înăuntru? mi-am întrebat camaradul, urmărind reacţia curioasă a funcţionarilor vamali din Curtici, care le cântăreau doar din priviri, parcă pentru a îndeplini o formalitate. Oare ce-o fi înăuntru? De data aceasta întrebasem cu voce tare, aşa că Bianu mi-a mărturisit: două maşini recent achiziţionate de rege, covoare, lucrări de arta, câteva cufere şi valize secrete… Vagoanele vor rămâne la Lausanne, unde ducesa Irina dAosta ştie bine ce sa facă cu ele…” Aproximaţiile de datare, 11 noiembrie 13 octombrie, se datorează fie unei memorii nesigure, fie unor greşeli de redactare sau de tipar.

Unul dintre avocaţii apărării , în procesul intentat de Republica Socialistă România americanilor Wildenstein şi Kimbell ,care cumparaseră două din cele 42 de tablouri dispărute din colecţia Carol I , scoase ilegal din ţară de regele Mihai la acea dată , domnul Pamfil A. Riposanu , cetăţean american de origine română , la 24 aprilie 1985 trimitea o scrisoare la Bucureşti , domnilor av. Bădescu , directorul Direcţiei Consulare din Ministerul Afacerilor Externe al R.S,R. Şi domnului Octavian Andronic , colonel în Direcţia de informaţii externe al R.S.R care se referea la modul cum decursese audierea unui martor cheie , domnul dr. Jacques Vergotti, fost mareşal al curţii regale .

<< …ieri 23 aprilie 1985 am asistat , îm Washington DC, la depoziţiile orale ale dr. Jacques Vergotii , fost mareşal al curţii regale. ..O transcriere stenografiată a audierii este în curs de pregătire şi va fi trimisă prompt. Pe scurt, depoziţia …a mers bine : el a declarat , sub jurământ , că cele două picturi de El Greco, <<San Sebastian >> şi <<Don Bosio >> , au fost luate din România de către regele Mihai, la 11 noiembrie 1947, când fostul rege şi escorta sa . inclusiv Vergotti au plecat la nunta reginei Elisabeta, la Londra. La 11 noiembrie 1947 , 2 vagoane au fost ataşe trenului Orient Expres la staţia de cale ferată Sinaia şi cele 2 picturi El Greco , împreună cu alte obiecte proprietate personală , au fost luate din palatul Foişor şi încărcate în acel tren …în timp ce Vergotti a obţinut autorizaţie să scoată din România valută străină , nu s-a obţinut nici o autorizaţie de export pentru scoaterea celor două picturi El Greco.Se anexeasă copii ale autorizaţiei menţionate. Trenul a fost însoţit , de la Sinaia la Lausanne , Elveţia , de generalul Emilian Ionescu , … şi de un inspector de siguranţă ,Bianu. La Lausanne ,trenul a trecut prin vama elvaţiană cele două picturi El Greco,…au fost depozitate de Vergotti , din însărcinerea fostului rege , la Swiss Union Bank, iar Arthur Lang , vicepreşedinte al acelei bănci a semnat o chitanţă . Se anexează o copie a chitanţei . La poziţia 105 figurează tabloul San Sebastian , iar la 106 , figurează tabloul Don Bosio >>

Despre acest remarcabil jaf s-a scris mult şi se mai scrie când şi când , din ce în ce mai rar ce-i drept ! De ce a blocat Ceauşescu procesul ce avea ca obiect revendicarea tablourilor , cât de întâmplătoarea a fost fuga generalului Pacepa,a cărei familie , soţie şi fiică zice lumea că a fost onorată de vizitarea familiei regale în Elveţia , nimeni altul decât cel care se ocupase de ,,operaţiunea Duduia ,, cum era codificată încercarea de recuperare a tablourilor. Cert este faptul că cel puţin pe două dintre ele ştim că regele crescător de găini şi vânzător de ouă , aşa cum singur povesteşte , a primit 1,7 mil $ plus 30mil $ . Că , de fapt au fost vândute mai multe este o certitudine ,deoarece unul dintre ele a fost donat în ultimii ani, de fostul ginere al regelui, Muzeului de Artă al României , cu menţiunea că el fusese cumpărat de mama dânsului dar , cunoscând că face obiectul unei revendicări din partea statului român a considerat normal să-l înapoieze proprietarului de drept .

Proprietarul , de drept , în schimb are se pare în acest moment altceva de făcut!

După o încercare , ce ar putea fi caraghioasă dacă ea nu ar avea drept urmare o gravă trădare a drepturilor acestui neam jefuit fără ruşine în continuare, în anii 1990-1992 a Guvernului Român de reluare a procesului de revendicare a tablourilor , care se pare că s-a blocat pentru că nu s-au putut găsii 10000$ pentru a plătii avocaţii , s-au mai auzit sporadic voci care întreabă în van ce se întâmplă cu aceste tablouri furate de ex-regele Mihai şi pe care experţii le-au evaluat ,cu diverse ocazii la circa 500 milioane $ .

Să ne mai amuzăm spunând că dacă un minoritar fură , până şi tabloul fostului conducător intră sub incidenţa Codului Penal şi cu siguranţă nu este răsplătit cu alte proprietăţi ci doar cu un domiciliul forţat într-o reşedinţă cu regim special de penitenciar !

Marele I.L. Caragiale rămâne actual ca întotdeauna : ,,Trădare să fie ! Dar să o ştim şi noi ! ,,

Actul abdicării este valabil şi în acest moment . El a fost un act de voinţă , consimţit de ambele părţi şi a condus la o înţelegere urmată de despăgubiri în urma renunţări la o serie de drepturi patrimoniale . Statul Român şi-a îndeplinit obligaţiile asumate faţă de ex-regele Mihai . Abia la 26 mai 1948 se dă decretul 938 , urmat de decretul 38 din 27 mai 1948 care lămureşte situaţia patrimonială a Domeniilor Coroanei , a Casei regale sau a membrilor familiei regale .

Justiţia românească chiar nu mai ştie să citească dacă este atăt de greu să înţeleagă modul de organizare şi de funcţionare a statului român interbelic şi mai ales , diferenţa evidentă între patrimoniul statului român şi averea privată a membrilor Casei regale .

Prof . GEORGE CONSTANTIN NISTOROIU , Teolog , licenţiat în filozofie , drd .istorie

Preşedintele Fundaţiei Ecumenice “Sfântul Apostol Andrei “