Constantin Ghiniţă: „Scriitorii se confesează“

La una din şezătorile literare îndumnezeite, undeva, într-o comună de pe lângă Adjud, aveam să mă descopăr definitiv, prin sufletul unui copil care a intuit, sau poate i s-a „transmis”, să-mi pună o întrebare legată de una din poeziile mele. Învăţătoarea, o femeie cu mult drag de carte şi de copii, a ţinut morţiş să mă invite, de fapt să mă întregească acolo. Şi cum, pe copii nu pot să-i refuz niciodată, m-am dus. Stingherit, copleşit, încărcat de emoţii şi sentimente, aşa cum am păţit întotdeauna când a trebuit să ies în public. Aici însă, era o altă planetă, o altă lume, cea a copiilor, asemuiţi cu Împărăţia lui Dumnezeu. Totul a decurs frumos până când s-a trecut la dialogul dintre ei şi, vezi Doamne, marele poet!Nu, nu mă simţeam deloc marele poet, chiar mi-era ruşine. >>>>